FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEȘ

EXCLUSIV A vrut să lase fotbalul pentru Poliție! Povestea neștiută a jucătorului dorit de granzii Ligii 1: „L-am găsit cu geanta în mână, voia s-o predea la magazie”

Alexandru Ișfan / Sursă foto: Gabriela Neacșu (Facebook@ FC Argeș)
Alexandru Ișfan / Sursă foto: Gabriela Neacșu (Facebook@ FC Argeș)

Articol de - Publicat marti, 16 august 2022 17:17 / Actualizat marti, 16 august 2022 22:27

Povestea lui Alexandru Ișfan în Liga 1 ar fi putut să nu mai existe dacă, în urmă cu patru ani, acesta și-ar fi dus la bun sfârșit planul de a renunța la fotbal în favoarea unei cariere în Poliție. Marius Stoica, fostul său antrenor de la CS Mioveni, spune că e cel care l-a convins pe jucătorul disputat acum de granzii campionatului să se răzgândească.

Atacantul lui FC Argeș, unul dintre cei mai curtați fotbaliști din Liga 1 în această vară, de care s-au interesat inclusiv Universitatea Craiova, FCSB sau Rapid, a fost la un pas să renunțe la fotbal la o vârstă extrem de fragedă.

Se întâmpla în urmă cu patru ani, când Ișfan, 18 ani la acea vreme, îndrumat de părinții săi, lua hotărârea de a se înscrie la examenul pentru admiterea la Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina. Ișfan era legitimat la juniorii lui CS Mioveni, însă o discuție purtată cu coordonatorul său de la acel moment avea să-i schimbe complet traiectoria.

Ișfan voia să renunțe: „L-am găsit cu geanta în mână, voia s-o predea la magazie”

Gazeta Sporturilor a luat legătura cu cel care conduce în prezent Centrul de copii și juniori de la Mioveni, Marius Stoica. Tehnicianul a spus, în premieră, povestea începuturilor lui Ișfan în fotbal și cum l-a influențat pe jucător să-și schimbe planurile de viitor.

„E o poveste pe care și el poate să v-o dezvăluie. Alex știe cu cine s-a întâlnit, cine l-a întors din drum și cine i-a dat niște sfaturi de viață. A avut norocul ca eu să fiu acea persoană, la fel cum eu am avut șansa să fiu antrenor, să-l iau pe acest băiat și să-l ajut să se dezvolte mai departe.

L-am găsit cu geanta în mână, voia s-o predea la magazie la Mioveni. El, din discuțiile avute cu părinții, voia să se rezolve pentru toată viața printr-un examen la Academia de Poliție de la Câmpina. Dânșii își doreau asta, dar și el își dorea același lucru. 

Discuția cu el a fost undeva prin octombrie-noiembre 2018, iar examenul era programat în luna februarie a anului următor. Dar Dumnezeu a făcut să se întâmple altfel, ca situația lui și cursul vieții să meargă în altă direcție”, afirmă tehnicianul.

A vrut să lase fotbalul pentru Poliție! Povestea neștiută a jucătorului dorit de granzii Ligii 1: „L-am găsit cu geanta în mână, voia s-o predea la magazie”
Marius Stoica a vorbit despre adolescența lui Alexandru Ișfan / Sursă foto: UTA Media Design

„Am zis că Ișfan e copilul pe care pot să-l dezvolt”

Marius Stoica își continuă relatarea, dezvăluind cum a ajuns Ișfan pe mâinile sale: 

„Prin 2014 sau 2015, el era la juniorii republicani B, iar eu am mers să antrenez acolo, era pentru prima dată când pregăteam o grupă de juniori. El a făcut apoi pasul la grupa de republicani U19 în cadrul CS Mioveni.

 În 2018, am fost numit coordonatorul centrului de la Mioveni, iar în 2019 am fost pus antrenor în locul lui Oprița, la echipa mare. Din acel moment, am știut că juniorul din teren va fi Ișfan. Toți mă întrebau de ce, dar eu așa vedeam lucrurile. În momentul în care Oprița a plecat, eu am zis că Ișfan e copilul pe care pot să-l dezvolt și că va fi titular. Mi-a jucat 11 meciuri consecutive în care a avut evoluții foarte bune”.

Marius Stoica își aduce aminte că Ișfan „era descurajat”

Fostul antrenor de FC Argeș și CS Mioveni rememorează discuțiile pe care le-a purtat cu Ișfan în acea perioadă. Pe de-o parte, acesta își dorea să-și asigure viitorul printr-o eventuală admitere la Poliție, însă, în același timp, era și descurajat din cauza fotbalului.

„Are o poveste frumoasă de viață. El și-a dorit inițial ca lucrurile să meargă în direcția Poliției. A avut o discuție cu mine, iar totul s-a întâmplat în decurs de câteva zile. 

Cred că era descurajat din cauza fotbalului. Decizia lui și a familiei, având în vedere că tatăl lui e tot polițist, era să meargă să se realizeze ca om, adică să se ducă să se pregătească la examenul din februarie pentru a deveni polițist.

L-am întors din drum în trei ore! Stăteam cu el pe o bancă, lângă terenul sintetic, era cu geanta, iar eu l-am întors.

A vrut să lase fotbalul pentru Poliție! Povestea neștiută a jucătorului dorit de granzii Ligii 1: „L-am găsit cu geanta în mână, voia s-o predea la magazie”
Alexandr Ișfan / Sursă foto: Gabriela Neacșu (Facebook@ FC Argeș Pitești)

La loc comanda, dar nu în unitatea de poliție

În cele din urmă, Ișfan a ales să-i mai dea fotbalului o șansă. A mers împrumut în Liga 3, iar gândurile unei cariere în uniforma de polițist s-au risipit.

„După câteva zile, a fost chemat la club de către domnul Stancu și de către președintele Olteanu, iar el m-a sunat să-mi spună că vor să-l trimită în Liga 3, împrumut, la Bascov. L-am sfătuit să meargă acolo, iar dacă ia examenul în februarie, să se decidă. 

I-am spus să nu se uite la bani, că nu-s importanți banii la vârsta respectivă. A mers acolo, a găsit un colectiv foarte bun. Unirea Bascov juca în Liga 3, plus că era antrenat de niște oameni deosebiți, Adi Dulcea și Dan Didiță, care l-au pus într-o poziție bună.

A vrut să lase fotbalul pentru Poliție! Povestea neștiută a jucătorului dorit de granzii Ligii 1: „L-am găsit cu geanta în mână, voia s-o predea la magazie”
Alexandru Ișfan, în perioada în care era împrumutat la Bascov/ Sursă foto: Facebook

Până la urmă, n-a mai dat examenul la Poliție, a avut evoluții foarte bune acolo și s-a întors la Mioveni. Eu l-am iubit, l-am avut și la juniori, i-am fost ca un părinte. E copilul meu, mai vorbim și astăzi, dar nu-l deranjez prea mult. Mă mai întâlnesc cu el, este respectuos în continuare, chiar și tatăl lui mi-a spus că am fost al doilea părinte pentru Alex".

600.000 de euroe cota de piață a lui Ișfan, conform transfermarkt.com

Ișfan putea ajunge la Sepsi

Stoica își aduce aminte că Ișfan era căutat încă de atunci de diverse cluburi din Liga 1 și că a încercat să-l direcționeze pe jucător spre Sepsi. 

„În momentul în care eu nu mai eram antrenor principal la Mioveni, el a avut inclusiv atunci unele oferte. Am fost și eu sunat, îmi doream să-l duc pe Ișfan la Sfântu Gheorghe, cum l-am dus și pe Daniel Celea. Țin minte că era Leo Grozavu, și-l dorea foarte mult acolo.

Le-am spus să sune conducerea, ei încă de atunci erau în legătură cu Craiova. Chiar a fost o ședință, era și primarul acolo, iar ei au spus că nu-l lasă la Sfântu Gheorghe, că au ei alte oferte pentru Ișfan. Apoi, i s-a dat drumul la FC Argeș"

A vrut să lase fotbalul pentru Poliție! Povestea neștiută a jucătorului dorit de granzii Ligii 1: „L-am găsit cu geanta în mână, voia s-o predea la magazie”
Alexandru Ișfan / Sursă foto: Facebook@FC Argeș

Portretul lui Ișfan: „Abia acum începe să arate că are forță și explozie”

Cât despre actuala situație a lui Ișfan, antrenorul îl sfătuiește pe fostul său elev să nu se grăbească și să mai continue o perioadă la FC Argeș. 

Mă bucur când mă uit la televizor, mă bucur că văd o schimbare în atitudinea lui, a crescut în maturitate, acesta este cuvântul potrivit. A ajuns la un nivel demn de Liga 1, au trecut niște jocuri și peste el. Arată maturitate, nu mai e acel jucător firav, care are fluctuații. A început foarte bine la FC Argeș acest sezon.

S-a vorbit de CFR, se vorbește de FCSB și Craiova. Asta n-are decât să mă bucure, sunt foarte fericit să văd că un copil pe care l-am antrenat la juniori și la seniori are o dezvoltare foarte bună. Poate că o să devină unul dintre bunii fotbaliști ai țării, poate o să ajungă și la națională. 

În momentul de față, l-aș sfătui să rămână la FC Argeș. Cel puțin un an să mai stea acolo și să demonstreze, pentru că, totuși, el nu a demonstrat prea multe încă! 

Când va ajunge să demonstreze că e unul dintre jucătorii exponențiali de la FC Argeș și că el trage echipa după el, atunci, da, va trebui să facă și el pasul la o echipă mai bună. Abia acum începe să arate că are forță și explozie”.

2 goluriîn 5 meciuri a înscris Ișfan pentru piteșteni în actuala ediție de campionat

El are și un frate mai mic, pe care-l aven la grupa de 2008. Cred că e un copil care poate să-i calce pe urme lui Alexandru. 

- Marius Stoica, șeful Centrului de Copii și Juniori de la CS Mioveni

Citește și alte știri din Liga 1:

Valeriu Iftime a ajuns la un acord cu Becali: „Gata, mi-a dat banii” » Anunță cu 5 zile înaintea meciului direct: „Sunt suporter înfocat al FCSB-ului”

VIDEO+FOTO „Hai, mă, mamă, ce ai?” » Croitoru, „băgat în ședință” de soție + alte două momente inedite în Trivale: pentru cine a venit Dică la stadion?

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (3)
tipsy
tipsy  •  16 August 2022, 20:29

Pai cred ca era mai bine pentru el la scoala de agenti. Asa ce o sa faca, o sa ia cativa ani cateva mii de euro pe luna prin Liga 1, dar apoi ajunge somer la 32 de ani fara sa stie sa faca nimic. De altfel, majoritatea jucatorilor romani de fotbal si-au ratat meseria.

eldiaforever
eldiaforever  •  16 August 2022, 19:09

nu-i ca si cum nu ar fii in pericol si acum sa i se intample asta,adica sa se lase de fotbal.

dobrin
dobrin  •  16 August 2022, 19:04

L-a gasit cu geanta Gentea...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează