FOTBAL  »  Superliga  »  CSU CRAIOVA

Marea provocare a lui Panduru la Universitatea Craiova: „Era un nimeni, și-au bătut joc de el!”

Basarab Panduru a lăsat televiziunea pentru un rol de antrenor secund la Universitatea Craiova
Basarab Panduru a lăsat televiziunea pentru un rol de antrenor secund la Universitatea Craiova

Articol de - Publicat miercuri, 27 octombrie 2021 17:00 / Actualizat miercuri, 27 octombrie 2021 20:02

Basarab Panduru a revenit în fotbalul românesc după mai bine de 13 ani. Va lucra la Universitatea Craiova și cu Jovan Markovic, un atacant trecut prin „sita” fostului analist TV.

De-a lungul ultimelor luni, unul dintre cei mai vizați jucători ai CS Universității de Panduru a fost Markovic. 

Iar acum e foarte interesant de văzut cum va evolua „vârful” avându-l lângă el pe Pandi, mai ales că noul „secund” al lui Reghecampf era critic și cu anturajul lui Jovan: „Cei care l-au lăsat cu kilogramele alea în plus și-au bătut joc de el!”.

Jovan Markovic, un client al lui Panduru: „Rupea mâncarea la 20 de ani”

Sezonul trecut, când Markovic era împrumutat de olteni la Academica Clinceni, Panduru l-a „tăvălit” zdravăn în emisiunile Telekom Sport din cauza condiției fizice:

„Să rupi mâncarea deja de la 20 ani... Cine ştie ce eforturi face să nu rupă oala de sarmale! Eu am mai zis, Ilie Poenaru (n.r. - antrenorul de atunci al Academicii) îi face un bine dacă nu îl bagă. Guardiola nici nu discuta dacă avea aşa jucător cu o asemenea condiţie fizică. Nu mănânci ce vrei dacă eşti sportiv! 

Eu repet, nu ar trebui să îl bage Poenaru, că iar se accidentează 7 luni şi nu îl mai vedem. Cred că şi oficialii de la Craiova i-au atras atenţia, probabil i-au zis ăia să se potolească în privința mâncării. Poate i-au zis de 2-3 ori, iar după au renunţat şi ei. Dar aşa nu se poate, ce fotbalist eşti tu?! Mai mult de 2.000 de euro pe lună, cât cred că are, oricum nu merită!”.

„Markovic a slăbit, dar e individualist, nu-mi place”

În vară, Markovic a revenit pe „Oblemenco”, a slăbit, a prins minute, a intrat și în atenția primei reprezentative, dar n-a scăpat de examinarea exigentă a lui Basarab Panduru:

Cred că trebuie să înţeleagă că are nevoie să se schimbe. Nu poţi să ai atitudinea asta. Face totul cu capul în pământ, e individualist, asta nu e în regulă. Trebuie să-și vadă colegii, să vadă pe toată lumea! 

Mi-a plăcut totuși că e schimbat din punct de vedere fizic, a slăbit. Cei care l-au lăsat cu kilogramele alea au greșit. Și-au bătut joc de el! N-ai cum să lași un copil de 19-20 de ani cu kilogramele alea. Trebuiau să-i spună de mult timp că nu e în ordine”.

Marea provocare a lui Panduru la Universitatea Craiova: „Era un nimeni, și-au bătut joc de el!”
Markovic a debutat în L1 la 16 ani și 9 zile, sub comanda lui Mulțescu: sezonul 2016/17, CSU Craiova - CFR Cluj 1-4

Markovic nu are nicio vină că a fost chemat la naţională pentru meciurile din septembrie. În ultimele luni a făcut un salt uriaş: de la o sută de kilograme şi rezervă, un nimeni la Clinceni, la Craiova. Și în patru luni joci și dai și câteva goluri. Săracul nu are nicio vină, pentru că îl chemi la națională şi acum vrei să facă altceva faţă de ce a făcut tot timpul. Nu se poate!
Basarab Panduru

400.000 €este cota de piață a lui Markovic, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt

5 goluriși două pase decisive are Markovic la CSU Craiova în actuala stagiune - 17 partide în toate competițiile

Basarab Panduru: „Universitatea Craiova a terminat sezonul trecut în genunchi!”

Tot la Telekom Sport, Panduru cataloga anul trecut al Craiovei drept unul „ratat”, chiar dacă oltenii au terminat pe podium campionatul și au câștigat Cupa României: „Cupa asta te păcăleşte! Ai suferit mult în finală şi erai aproape de nişte penalty-uri pe care nu ştii dacă le câștigai. Cred că e un an ratat! Te așteptai la mai mult, pentru că ai intrat în play-off la două puncte de primul loc. Dar termini în genunchi! Cupa asta face multă lume să uite realitatea, că ai jucat tot mai slab!”.

Pandi a găsit și o cauză pentru teza lui, calitatea antrenorului Marinos Ouzounidis, plecat din Bănie la începutul acestui sezon: „Au adus un antrenor de echipă mică la o echipă mare, un antrenor care în loc să o facă şi mai mare, a făcut-o pe Craiova şi mai mică! Craiova n-a jucat atât de slab niciodată! Mangia este 10 clase peste el, Bergodi la fel!

În prezent, CSU Craiova, 25 de puncte, se clasează pe doi în Liga 1, dar are un meci în plus disputat față de FCSB (24p), ocupanta locului 3.

Lecția primită de Dinu Todoran de la Basarab Panduru:

Citește mai multe știri despre CSU Craiova:

Reghecampf nu și-a făcut temele » Gazonul e un dezastru

Reghecampf, în formă maximă » L-a „bruiat” pe Alex Crețu în conferință: „Crezi că dacă-i așa mare poate să spună orice?”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (6)
computer38
computer38  •  08 Noiembrie 2023, 14:46

Băi *** ***, pai tu îți dai cu părerea, Dorinel Munteanu are echipa, ce dracu nu îți ții gura ca să se ducă la Sepsi...Du-te dracului și tu și Sepsi. Otelul ce, nu are fata de Dorinel? Dorinel Munteanu este sub contract cu Oțelul Galați, un club mult mai titrat, o fosta campioana, un club de o mie de ori mai de tradiție. Dute tu băi asta care știe el multe și da exemple, dute tu antrenor la Sepsi. Lasă clubul nostru în pace, lasă-l pe Dorinel în pace. Meriți multe înjurături de la mulți oameni ca te bagi ca *** unde nu-ți fierbe oala????????????

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

enea19
enea19  •  28 Octombrie 2021, 16:43

Circul este specialitatea familiei din Booveni.

wrx.
wrx.  •  28 Octombrie 2021, 09:02

Un breloc ieftin cu gura mare! O sa aducă mai mult circ la clona din Mogoșoaia.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează