FOTBAL  »  Superliga  »  ANTRENORAT

Rădulescu: "Se va confirma bolnăviciunea fotbalului dacă Becali schimbă regulamentul antrenorilor"

Gigi Becali, Becali, Steaua
Gigi Becali, Becali, Steaua

Articol de GSP - Publicat sambata, 10 octombrie 2009 00:00

Directorul Şcolii de Antrenori din cadrul FRF, Mircea Rădulescu, a declarat că eventuala modificare a regulamentului ce interzice ca un antrenor să pregătească două echipe din Liga I într-un sezon va afecta acitivitatea tehnicienilor profesionişti din România.

"Dacă Gigi Becali are putere să schimbe regulamentul, să-l schimbe, să schimbe şi Constituţia atunci. Dacă într-adevăr acele declaraţii vor avea vreun efect şi regulamentul va fi schimbat, atunci va fi cu atât mai grav, se va confirma bolnăviciunea fotbalului românesc. Nu m-a impresionat declaraţia lui, s-a obişnuit toată lumea cu el, dar mă îngrijorează tupeul cu care s-a spus ce s-a spus", a declarat Mircea Rădulescu.

Patronul Stelei, Gigi Becali, spusese că dacă oficialii lui Dinamo vor să-l instaleze pe Bergodi pe banca tehnică, deşi regulamentul interzice acest lucru, "atunci schimbăm sistemul în trei secunde, ce să mai stăm atât, Rădulescu trebuie să facă ce vrem noi, e angajatul nostru, nu face ce vrea el".

Rădulescu a explicat şi de ce nu se impune schimbarea regulamentului: "Atunci când am modificat regulamentul, trei sferturi din antrenorii profesionişti au declarat în scris că sunt de acord ca un tehnician să nu poată pregăti două echipe din aceeaşi ligă într-un sezon. Antrenorii au înţeles că această prevedere vine în ajutorul lor, creează linişte, concurenţă, stabilitate şi ajută la îmbunătăţirea relaţiei cu patronii de echipe".

Sursă: NewsIn

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (15)
 •  10 Octombrie 2009, 23:43
Postat de pe 10 Octombrie 2009, 18:18

Vad ca acest Mircea Radulescu,face regulile dupa propiul lui interes si buzunar.Normal Frf si Departamentul de antrenorii din cadrul Frf,ar trebui sa respecte regulamentul Uefa in cazul de fata...., Art 59 din conventia Uefa din statutul antrenorilor,adica libera circulatie si dreptul la munca a antrenorilor care poseda una din categoria de antrenori cu calificarea,Uefa B,A si Pro.Dar cum M Radulescu nu respecta nimic....,vad ca le ia si dreptul la munca antrenorilor.Dl M Radulescu RUSINE,

RUSINE ECHIPEI NATIONALE,RUSINE MIRCEA SANDU,SPER CA MIRCEA RADULESCU SI MAI ALES COMUNISTUL DE MITICA DE AL LIGA SUNT MANDRI DE JUCATORI SI ANTRENORI PE CARE II FORMAM AICI IN TARA....,LA CE CONDITI SI INFTASTRUCTURA OFERA FEDERATIA ASTA MERITAM....,SI IN CEL PUTIN 5 ANI NU CRED CA VOM MAI PUTEA PARTICIPA LA COMPETITILE INTERNATIONALE. RUSINE FRF,RUSINE CELOR CARE NU FAC NIMIC PENTRU SPORTUL ROMANESC!!!!!!!!!!!!

 •  10 Octombrie 2009, 23:13

Alo, GSP. Va rog, nu mai postati fotografia oierului...Imi provoaca greata sa-l vad. Nu cred sa-l fi urat asa nici pe Ceausescu, asa cum il urasc pe acest individ... Desigur, voi veti face ceea ce veti crede de cuviinta, dupa cum si eu as putea sa prefer alte site-uri de sport

denysz
denysz  •  10 Octombrie 2009, 20:18
Postat de pe 10 Octombrie 2009, 16:47

Regulamentul e doar pe realizat. De fapt, e neconstitutional si incalca dreptul la munca, insa nu are cine sa constate asta. AR FI TREBUIT CA RADULESCU SA INTERZICA SI ECHIPELOR SA AIBA MAI MULT DE UN ANTRENOR PE SEZON, doar asa regulamentul si-ar fi atins scopul

De acord cu tine...1 antrenor pe sezon ar fi de ajuns...Tot ma gandesc cum Sir Alex Ferguson a rezistat peste 20 de ani la Manchester avand in vedere ca nu a rupt gura targului inca din primele sezoane...la noi probabil ar fi fost demis la jumatatea turului in primul sezon daca echipa nu era in grafic...

Vezi toate comentariile (15)
Comentează