FOTBAL  »  LIGA 1  »  DINAMO

"Rămîi!"

Articol de GSP - Publicat luni, 07 aprilie 2008 00:00

Adrian Cristea are oferte din Occident. Rednic i-a transmis însă mijlocaşului de 24 de ani că îl vede ca pe o piesă de bază a liniei de mijloc

Adrian Cristea este în momentul de faţă unul dintre cei mai ofertaţi jucători din lotul lui Dinamo, de el fiind interesate Gaziantepspor, Leverkusen, dar şi alte echipe din Vest. Îngrijorat de faptul că în acest retur n-a mai fost titular de drept în linia de mijloc a "cîinilor", acesta ar fi fost tentat să ia serios în calcul varianta de a pleca în străinătate.

Mircea Rednic, sub comanda căruia mijlocaşul de 24 de ani a explodat în sezonul trecut, a intervenit însă, transmiţîndu-i lui Cristea să aibă răbdare. Tehnicianul de 46 de ani l-a sunat pe mijlocaş în urmă cu cîteva zile pentru a-l convinge să nu plece. "Am vorbit cu Adrian, el este un jucător foarte bun şi e normal să aibă mai multe oferte după evoluţiile foarte bune pe care le-a avut. Dar eu am nevoie de el din vară, la fel ca de toţi băieţii cu care am făcut performanţă în campionatul trecut", a spus Rednic.

"Puriul" îl vede pe Cristea drept principala piesă de la mijlocul terenului, acesta bifînd sezonul trecut 40 de meciuri şi 6 goluri cu Rednic pe bancă în toate competiţiile. De altfel, înainte să demisioneze de la Dinamo, "Puriul" chiar a intervenit pe lîngă Borcea pentru a-i mări contractul mijlocaşului la aproximativ 100.000 de dolari.

8 goluri şi pase decisive a reuşit Cristea pentru Dinamo în acest sezon
5 meciuri ca titular a bifat Cristea în 2008, de 3 ori a fost rezervă, o dată nefiind oprit în lot

"Mircea Rednic are nevoie de toţi jucătorii care sînt acum la Dinamo. Şi noi vrem să obţinem rezultatele care ne-au adus atîtea bucurii în trecut, aşa că îi vom îndeplini dorinţa"
Cristi Borcea

"Cristea a fost la Galaţi aproape de nivelul maxim. Am avut o discuţie cu el şi i-am zis că talentul nu i-l poate lua nimeni, dar trebuie să-şi schimbe mentalitatea"
Cornel Ţălnar

"Adrian Cristea s-a jucat puţin cu noi, a fost printre cei mai buni de pe teren, el a făcut faza golului, cînd i-a pasat decisiv lui Dănciulescu"
Petre Grigoraş, antrenor Oţelul

Playtech: IREAL! Câți BANI a câștigat Smiley! Este halucinant de bogat, dar a luat o decizie bizară

Comentarii (5)
 •  07 Aprilie 2008, 11:10

cristea esti bun....dar daca pleci macar sa o faci la o echipa buna.....nu la una uitata de lume ! ............................................. P R I M U L - D U A L - S I M - C U - D U A L - B L U E T O O T H - ( p o t i - c o n e c t a - a m b e l e - n u m e r e - l a - a c e l a s i - d i s p o z i t i v - b l u e t o o t h ) , D U A L - C A M E R A , R A D I O-FM - i l - g a s e s t i - l a - s u p e r - p r e t - p e - M Y G A D G E T - R O ......................................

 •  07 Aprilie 2008, 09:07

Te-ai gandit cum ai putea sa faci rost de bani fara sa investesti nici un leu? Solutia e foarte simpla. Din publicitate. Sunt multe site-uri care platesc sa primeasca vizitatori si acum e timpul sa primesti si tu o parte din banii astia. Respecta pasii de mai jos si o sa ai niste venituri consistente: 1. Mai intai copiaza bux.to/?r=huzdupel in internet explorer(eu fiind un Premium Member pe site si tu primind invitatia de la mine o sa primesti un bonus substantial la inscriere) 2. Urmatorul pa

 •  07 Aprilie 2008, 08:34

h*t*t*p://b*u*x.t*o/?r=mario25mcm(fara stelute)intrati si faceti bani,inscrietiva(register)completati toate casutele de acolo,la referrer scrii mario25mcm(vei primi un bonus pt acest lucru)accesezi surf ads,accesezi toate linkurile alea.....si cam asta ar fi tot.poti castica foarte multi bani din asta pt ca sunt siteuri care platesc destul d bn pt a le face publicitate.daca iti faci cati mai multi membri castigi tot mai multi bani.la 9 membri castigi 1000$ pe an.eu castig acum 250$ pe luna.cel m

Vezi toate comentariile (5)
Comentează