FOTBAL  »  Superliga  »  MIOVENI - RAPID 1-2

Răzvan Lucescu a avut emoţii la Mioveni:"Ce frică mi-a fost de acest meci!"

Lucescu se gîndeşte încă doar la Europa League.
Lucescu se gîndeşte încă doar la Europa League.

Articol de GSP - Publicat duminica, 22 aprilie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 21 aprilie 2012 22:32

Răzvan Lucescu crede că victoria de la Mioveni e extrem de importantă, dar spune că Rapid nu se gîndeşte decît la Europa League.

- Domnule Lucescu, aţi ajuns pe locul 2...
- Da, eu sînt fericit pentru cele trei puncte obţinute, nu pentru locul doi pe care am ajuns în acest moment! Este o poziţie provizorie, nu poate să mă bucure prea mult...

- Cît de greu a fost meciul?
- Eu am bătut monedă încă de zilele trecute despre puterea Mioveniului. Am spus că este o echipă incomodă, o echipă bună, iar temerile mi s-au confirmat. Au jucat foarte dur, au fost deosebit de determinaţi. Cele 12 puncte pe care le-au adunat în clasament nu le reflectă valoarea. Mi-a fost foarte frică de această partidă.

- Aţi simţit vreo clipă că puteţi pierde meciul?
- Deşi adversarii nu ne-au surprins, pentru că am pregătit foarte bine această partidă, mi-a fost teamă după ce au reuşit să egaleze. Cu toate acestea, noi am avut o atitudine mai bună şi am reuşit să conducem iar pe tabelă, şi în ultimele minute puteam să înscriem şi golul trei. Un mare merit îl are Dani Coman, care şi-a făcut treaba încă o dată, în poartă.

- Acum vă gîndiţi la titlu?
- Noi avem obligaţia să ne calificăm în Europa League, iar asta va depinde de meciul cu Steaua. Nu ne gîndim la titlu.

"8 nu joacă, eu pe cine ţin?"

Bozovici a fost protagonistul unei faze haioase în prima repriză, cînd a avut o scurtă discuţie aiuritoare cu banca tehnică. În minutul 19, profitînd de o scurtă întrerupere a partidei, căpitanul Rapidului, Vladimir Bozovici, a traversat terenul pentru a avea o scurtă discuţie cu Răzvan Lucescu. "Mister, numărul 8 nu joacă, eu pe cine ţin la fazele fixe?", a strigat muntenegreanul.

Observînd penibilul situaţiei, antrenorul giuleştean l-a rugat pe Marian Rada să-i răspundă, iar secundul s-a conformat şi a făcut cîţiva paşi către gazon pentru a se face auzit: "Pe Ayza, numărul 18!".

Momentul a arătat că Răzvan se aştepta ca Marian Pană să-l tiularizeze pe Andrei Nilă în ofensivă, însă antrenorul l-a preferat pe Ayza, care în ultima perioadă fusese utilizat pe postul de mijlocaş central.

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
belamy
belamy  •  22 Aprilie 2012, 06:27

gresit s-a sugerat ca arbitrul ar fi al ardelenilor......el e al celor care-l "platesc" mai bine.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează