FOTBAL  »  Superliga  »  MARKETING

Revolta suporterilor FCSB! Atac după atac la adresa conducerii: "Ce face, mai exact, băiatul lui Argăseală?!"

Articol de - Publicat vineri, 20 iulie 2018 09:10

Universitatea Craiova, Dinamo și CFR Cluj sunt echipele importante din Liga 1 care au făcut în ultima săptămână evenimente speciale de lansare a echipamentului de joc pentru noul sezon! FCSB nu a făcut-o și nici nu plănuiește să facă asta până la primul meci oficial din noul campionat.

Marketingul lipsește cu desăvârșire la club, deși secția figurează în organigramă. Cine se ocupă de asta? Fiul președintelui Valeriu Argăseală! Alexandru Argăseală e cel care ar trebui să se ocupe de astfel de evenimente speciale, pe care le organizează orice club mare din Europa.

De 7 ani însă, steliștii nu au mai făcut un eveniment din prezentarea noului tricou de joc și-au preferat să trimită cu câteva ore înaintea primului meci un mail cu cinci poze și câteva rânduri de prezentare.

Fanii vicecampioanei nu sunt deloc de acord cu politica aleasă de club. "Capitolul marketing la voi este praf! Unde sunt meciurile de prezentare sau conferinţele de presă cu prezentarea achizițiilor sau a tricourilor pentru noul sezon competițional?" este mesajul postat pe pagina de Facebook a FCSB de către Dan Avram.

Un alt fan, Marius Costi, scrie: "În timp ce rivalele își prezintă achizițiile și echipamentele pentru următorul sezon, noi facem conferință de presă cu, cică, directorul sportiv. Ce să ne spună? Că FCSB este cea mai tare, că e numai lapte și miere și după trei etape Dică va pleca? Rușine!". 

Oltenii merg cu Joma

Echipa din Bănie a fost primul club care a organizat un eveniment de prezentare a tricourilor de joc, iar "modele" au fost nou-veniții Mirko Pigliacelli și Alexandru Cicâldău. Un tricou original Joma costă 169 de lei și poate fi comandat în orice moment de pe siteul oficial.

Dacă echipamentul din sezonul trecut avea stilizată Coloana Infinitului pe zona centrală, pe noul tricou apare sigla cu leul. "Regele junglei", așa cum l-a numit Marcel Popescu, este stilizat, pe o suprafață destul de mare pe fața tricoului. Iar pe spate scrie "Campioana unei mari iubiri". 

06 craiova

Dinamo, campioni la marketing

"Câinii" au trei rânduri de echipament, pentru "acasă" fiind cel predominant roşu cu dungi subţiri albe. Al doilea va fi alb cu dungi subţiri roşii, iar al treilea, şi cel mai spectaculos pentru suporterii echipei, este cel negru cu dungi albe, unde pe zona abdomenului au fost inscripționați cei doi câini de pe emblemă!

De asemenea, pe toate tricourile noi apare şi cunoscutul slogan al dinamoviştilor, "Doar Dinamo Bucureşti", iar în spatele gulerului apare mesajul rostit de Cătălin Hîldan: "Hai să le arătăm ăstora ce înseamnă Dinamo!". Prețul unui tricou produs de Macron este de 230 de lei. 

06 dinamo

Trei modele și pentru CFR

Campioana României va purta și în noul sezon echipament produs de partenerul tehnic Joma. Primul rând, cel pentru jocurile de pe teren propriu, va fi alb complet, al doilea vișiniu complet, iar al 3-lea, de rezervă, va avea tricoul galben fluorescent, iar șortul și jambierele vor fi negre.

Pe spatele tricoului, sub guler, va fi trecută sintagma NOMEN ET FAMA. Acest lucru reprezintă traducerea în limba latină a unui extras din imnul clubului, "nume și renume". Pe partea din față a tricoului, în zona centrală, va fi aplicat tricolorul, pentru a marca anul Centenarului. Fanii pot cumpăra tricoul favoriţilor la prețul de 169 lei. 

06 cfr

La ironii rămân lideri!

Mihai Stoica i-a ironizat pe rivalii din Ştefan cel Mare: "O să vedem cum o să fie în noul sezon cu «Doar Dinamo Bucureşti» că nu se știe. Am văzut că și-au schimbat numele, așa scrie pe tricou. Vă dați seama cât de mic trebuie să fii să poți să legitimezi un gest stupid al suporterilor? Doar că unii joacă prin Europa, iar alții se pregătesc să-și dea milieurile jos de pe televizor și să se uite la el.

Bineînțeles că nu la posturile care transmit cupele europene că apoplexia nu e foarte plăcută! Când echipa care câștigă play-out-ul va avea drept de joc în cupele europene o să le răspund și la ironiile astea ieftine. La fel de ieftin cum e echipamentul", a comentat MM. 

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (31)
blocatu
blocatu  •  21 Iulie 2018, 00:42
Postat de mal. pe 20 Iulie 2018, 10:35

Domnule Crăițoiu, a nu știu câta oară faceți o gafă de dragul de a scrie orice... Leul este numit „regele junglei” de când s-a inventat jungla! Nu are dl. MP nici un merit în asta, dvs. ... nici atât. Și un copil de grădiniță știe ce e jungla, ce e leul și cine este regele junglei. Mai aveți să ne spuneți că orașul de pe malul Dâmboviței a fost numit de dl. Becali... București. Lipsa de cultură dă roade!

regele junglei de cand s-a inventat jungla, traieste, culmea, in savana! asta apropos de nivelul de cultura... :D leul regele junglei este ca si cum ai zice ca dracula este un fel de Tepes al Romaniei! propaganda asta *** americana a facut victime, fiind culmea, doar propaganda de marketing! mai puneti si voi mana pe o carte, o revista...mai faceti si voi niste cornete!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

blocatu
blocatu  •  21 Iulie 2018, 00:38
Postat de gicab pe 20 Iulie 2018, 12:30

Taxele tale auzi ... pai cluburile se tin cu taxe mai fecesebistule?

se referea la banii publici care se pompeaza inspre mare parte din echipe, bani publici care vin inclusiv din taxe si impozite platite de cetatean, nu te face ca nu intelegi!

gicab
gicab  •  20 Iulie 2018, 13:00

Spun și..

Vezi toate comentariile (31)
Comentează