FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FC BRAŞOV, DUMINICĂ, 21:30, DIGISPORT 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Şah între ”cîini” » Niculescu menajat de "U" pentru meciul cu Dinamo

Articol de - Publicat vineri, 21 octombrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 20 octombrie 2011 23:14

Claudiu Niculescu nu face parte din lotul Clujului pentru meciul de diseară, de la Tîrgu Jiu, tocmai ca să nu încaseze un ”galben” ce l-ar face indisponibil cu Dinamo, etapa viitoare. Roş-albii spun că nu-i vor menaja pe Munteanu şi pe Kone, aflaţi în aceeaşi situaţie


În luptă pentru titlu, Dinamo şi U Cluj fac primele mutări cu o rundă înaintea confruntării directe. Foşti jucători ai "cîinilor, chiar colegi în ediţia 2004-2005, Ionuţ Badea şi Liviu Ciobotariu au strategii diferite.

U Cluj a renunţat la Claudiu Niculescu pentru meciul de diseară, de la Tîrgu Jiu, pentru a-l avea apt pe atacantul de 35 de ani împotriva fostei sale echipe. Vîrful nu concepe să rateze partida directă de la Cluj şi a declarat ieri pentru gsp.ro: "Am avut o discuţie cu Ionuţ Badea şi-am convenit de comun acord ca eu să nu fac deplasarea la Tîrgu Jiu. Am 3 «galbene» şi aş putea să mai iau unul şi să ratez meciul cu Dinamo. E o partidă importantă pentru echipa mea, normal că vreau să-mi ajut colegii".

Dinamo însă nu procedează la fel cu Cătălin Munteanu şi Djakaridja Kone, pentru meciul de duminică, împotriva Braşovului, riscînd să nu-i aibă valizi la cel cu U Cluj. Ambii jucători, indispensabili pentru "cîini", au şi ei cîte 3 cartonaşe galbene, dar vor fi titulari în week-end. "Eu nu dau ce am în mînă pentru iluzii. Mă gîndesc mereu doar la primul joc, iar meciul cu FC Braşov e foarte important, contra unui adversar puternic. M-am gîndit, pentru un moment, că poate ar trebui să apelez la tot felul de artificii, dar am realizat că Braşovul nu trebuie subapreciat, aşa că vom evolua cu garnitura standard", a punctat ieri Ciobi.


3 goluri a marcat Niculescu sezonul trecut în cele două confruntări cu Dinamo, ambele cîştigate de U Cluj, 4-3 la Bucureşti şi 2-1 la Mediaş

1 este locul ocupat în Liga 1 de Cătălin Munteanu în topul punctajului realizat de firma InStat pe baza parametrilor din acest sezon, iar Kone este pe 11 în acelaşi clasament al campionatului

"Mă păstrez pentru Dinamo. E normal să mă gîndesc la interesul meu pus în slujba echipei"
Claudiu Niculescu, atacant U Cluj

"Eu joc cît mă ţin puterile. Cu oricine. Va fi un meci foarte greu cu FC Braşov, uitaţi că am bătut cu 5-0!"
Cătălin Munteanu, mijlocaş Dinamo


Record cu Braşovul!
Liderii fanilor au avut în ultimele două zile discuţii cu acţionarii pentru a face pace, în folosul echipei, existînd tratative ca suporterii interzişi din tribune care dovedesc că nu au făcut nimic violent la derby-ul cu Rapid (0-0) să fie reprimiţi în peluză. Indiferent de rezultatul negocierilor, suporterii şi-au anunţat revenirea pe stadion, pentru meciul de duminică împotriva braşovenilor, mai ales că, în ultimele două etape, stadionul a fost suspendat. Se anunţă măcar 8.000 de spectatori duminică, dublu faţă de derby-ul cu Rapid! În acest sezon, stadionul a fost plin doar cu Vorskla Poltava (2-3), 13.000 de oameni.

Cum au ratat Torje şi Alexe Fiorentina?
Carlo Cancellieri, omul care îl consiliază pe Roberto Mancini de peste un deceniu, a povestit ieri că el i-a propus pe Torje şi Alexe la Florenţa: "Sinişa Mihajlovici îşi dăduse acordul, Pantaleo Corvino a trimis un observator care să-i vadă la un meci, dar nici Torje, nici Alexe n-au jucat mai nimic atunci. Iar Fiorentina a renunţat. Oricum, e bine că Torje a ajuns la Udinese, va creşte mult, se potriveşte pe stilul italian".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (5)
ligax
ligax  •  29 Octombrie 2011, 13:07

Nu cred ca e o idee prea buna...in fine! Hai"U"!

monkyylover
monkyylover  •  21 Octombrie 2011, 18:03

Nu stiu daca claudiu este odihnit pt meciul cu dinamo...sau el chiar se odihneste :). Oricum... nu stiu ce aveti cu saracul...atatia ani a jucat pt dinamo iar cand nu a mai putut a plecat, normal. Voi ar trbui sa va bucurati ca a plecat la o echipa care are galeria infratita cu a voastra. Haide U

tazmaniadinamo
tazmaniadinamo  •  21 Octombrie 2011, 10:14

asta dovedeste amatorismul de la u...ei au meci acum dar se gandesc peste o saptamana

Vezi toate comentariile (5)
Comentează