FOTBAL  »  Superliga  »  DECIZII

EXCLUSIV Va proteja LPF marile derby-uri? Se analizează o măsură care ar fi fără precedent pentru FCSB, Dinamo și Rapid + S-a stabilit data la care se va face țintarul 2023-2024

Articol de , , - Publicat luni, 05 iunie 2023 15:19 / Actualizat luni, 05 iunie 2023 15:47

Noul campionat se anunță unul extrem de atractiv, mai ales după promovarea lui Dinamo, al doilea cel mai mare brand din fotbalul românesc.

Liga 1 va avea iarăși la start toate cele 3 mari cluburi din București, FCSB, Dinamo și Rapid, iar confruntările directe dintre aceste formații aproape sigur vor fi disputate pe Arena Națională și vor putea produce o prezență de peste 50.000 de spectatori.

Cel mai mare stadion al țării va fi însă indisponibil pentru fotbal în prima lună în care campionatul se va juca: între 15 iulie și 14 august. Din cauza a două concerte, care vor avea loc acolo pe 16 și 26 iulie, Arena Națională nu va putea găzdui nicio confruntare în Liga 1 în primele 5 etape.

FCSB, Dinamo și Rapid să NU joace între ele în prima lună!

Tocmai din acest motiv, din informațiile GSP, oficialii Ligii Profesioniste iau în calcul ca atunci când va fi realizat țintarul noului sezon, să existe interdicția ca FCSB, Dinamo și Rapid să joace între ele în prima lună!

Altfel, dacă unul sau mai multe dintre aceste derby-uri n-ar beneficia de Arena Națională, s-ar disputa fie pe Giulești, fie pe Arcul de Triumf, două arene care împreună nu au nici măcar jumătate din capacitatea celui mai mare stadion al țării.

Inclusiv deținătorul de drepturi TV agreează ideea ca astfel de derby-uri să se joace pe Arena Națională. Inclusiv din punctul de vedere al transmisiei TV, acest stadion oferă facilități mult mai mari, dar și atmosfera care ar fi pe stadion, cu 50.000 de oameni în tribune, ar face mai atractiv jocul respectiv.

Cel mai probabil, se va apela la această măsură, ca FCSB, Dinamo și Rapid să nu se afle față în față în prima lună de competiție. Tragerea la sorți a țintarului va avea loc pe 27 iunie.

Suporterii au umplut stadioanele din Liga 1

Ultima echipă din acest trio care a jucat pe Arena Națională e Dinamo, turul barajului cu FC Argeș, disputat acum o săptămână, la care au fost prezenți aproape 24.000 de fani.

În schimb, FCSB a disputat aproape întreg sezonul recent încheiat pe acest stadion, iar recordul l-a stabilit la partida cu CFR, când au fost peste 40.000 de spectatori.

Rapid a intrat ultima oară pe Arenă, din postura de formație gazdă, în februarie 2022, când încă nu era inaugurat Giuleștiul, la meciul cu Dinamo, scor 1-1, la care au luat parte 15.000 de spectatori, însă la acea vreme cele două formații erau în afara luptei pentru play-off.

Au bifat 85% din fotbalul de pe Arenă

FCSB, Dinamo și Rapid sunt echipele care au jucat cele mai multe meciuri pe Arena Națională, de când acest stadion a fost inaugurat, septembrie 2011. De departe, FCSB e lider la acest capitol, are nu mai puțin de 204 jocuri. 

Dinamo a bifat 44, în vreme ce Rapid a fost gazdă de 15 ori. Cumulat, cele 3 ating aproape 85% din toate meciurile de fotbal care au avut loc pe Arenă, mai precis 315.

Dacă vom reuși să atingem 15.000 de abonamente pentru noul sezon, atunci toate meciurile din campionat le vom putea susține pe Arena Națională
Andrei Nicolescu, președinte Dinamo

7.000 de spectatoriplătitori de bilet (7 euro preț mediu) e pragul minim pe care trebuie să-l atingă o echipă gazdă pe Arena Națională pentru a-și acoperi cheltuielile

Costurile pe Giulești, aproape cât pe Arenă

Dan Șucu s-a plâns recent de faptul că Rapid e obligată să achite costuri extrem de ridicate la meciurile pe care le susține pe stadionul din Giulești.

Tot efortul financiar la un joc, care include chiria, sistemul de operare, utilități și firma de pază, atinge nu mai puțin de 50.000 de euro. La un meci cu casa închisă, Rapid are încasări în jur de 120.000 de euro, astfel că realizează un profit de 70.000 de euro.

"Raportat la cost versus capacitate, e un preț mai mare să joci pe Giulești față de Arena Națională, unde poți aduce și 50.000 de spectatori", a declarat recent Șucu.

Pe Arena Națională, la un meci în care sunt deschise primele două inele, costurile de organizare, cu tot cu chirie, ating tot 50.000 de euro, însă primele două inele au o capacitate care însumează aproape 30.000 de locuri.

Cu întreg stadionul plin, costurile ajung chiar și la 75.000 de euro. Încasările însă, dacă s-ar juca având casa închisă, la un preț mediu de 8-10 euro, s-ar duce spre o jumătate de milion de euro.

60%dintre persoanele care au răspuns la sondajul realizat de firma GfK, la comanda GSP, în finalul lui 2019, au indicat că au ca echipă favorită una dintre cele 3: FCSB, Dinamo, Rapid

36.150 de spectatoriau fost prezenți la ultimul derby FCSB - Dinamo disputat pe Arena Națională, în septembrie 2021, meci terminat cu victoria roș-albaștrilor, scor 6-0

Care este adevărata avere a lui Dan Șucu? „Forbes vă dă cu o avere de 120 de milioane de euro”

Citește și:

Titlul se câștigă cu decalog și amenzi » Iată regulamentul intern impus de Hagi la Farul! Cât costă o înjurătură și fiecare kilogram în surplus
DEZVĂLUIRI
Titlul se câștigă cu decalog și amenzi » Iată regulamentul intern impus de Hagi la Farul! Cât costă o înjurătură și fiecare kilogram în surplus
Florinel Coman, pe urmele lui Florin Tănase » A pus semnătura pe contract: „Bine ai venit în familia noastră”
FCSB
Florinel Coman, pe urmele lui Florin Tănase » A pus semnătura pe contract: „Bine ai venit în familia noastră”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (39)
atthur
atthur  •  06 Iunie 2023, 21:20
Postat de Eliyahu pe 05 Iunie 2023, 21:56

***

Nici periuta de dinti n-ai,prostul târgului??? Atunci,bine!!!! Ia cu sare...!!!...

lefter_popescu
lefter_popescu  •  06 Iunie 2023, 18:45
Postat de EuSaFiuSanatos pe 06 Iunie 2023, 17:03

"rapidistii sunt obligați sa joace doar cu 11.500 de suporteri. Asa a vrut fost premier, fecesebist dl. Orban" > :)))) - cine va obliga, amice?

Amice, pt. ca îți dorești să fii sănătos...am sa-ti răspund. 1- Regulamentul te obliga sa respecti cele 10% , de un minim 5% pt. oaspeti, și de sectorul tampon. Biletele vândute, în imensa majoritate pe net, inclusiv abonamentele ( în cazul de fata 6.000) nu trebuie sa depășească capacitatea admisa. La primul meci acasă , am vrut cu niște prieteni sa vedem meciul. La stadion, am aflat ca de 5 zile , nu se mai vindea vreun bilet iar în afara lui era ceva de nedescris... tramvaiele și mașinile erau blocate, iar mii de oameni doreau un bilet. Am văzut un meci cu mult mai târziu, dar intr-o înghesuială de nedescris. Am spus ca dl. premier Orban s-a opus găsirea unei soluții în care stadionul sa fie măcar cât cel vechi . Răspunsul sau a fost năucitor: "Dacă nu au loc , atunci sa joace pe Arena Națională." Nu " i-a trecut prin cap " sa apeleze la alte firme specializate pe construcția de stadioane din afara tarii . Poate nu-i doar cazul stadionului Rapid. Îl aștept pe cel de la Timișoara...sper sa fie , precum am citit , cu 32.000 locuri. PS- Am văzut finala CL la handbal jucat ( atenție! ) intr-o sala cu 20.000 locuri "construita" tot de un Orban. Din ce-am văzut Cred ca cel mai cochet și frumos stadion din tara e cel al echipei Sepsi...cu scaune de scaune pe tot stadionul și nu doar la tribuna I sau VIP. La Rapid și Steaua sunt scaune din cele mai proaste, și evident ieftine.

EuSaFiuSanatos
EuSaFiuSanatos  •  06 Iunie 2023, 17:03
Postat de lefter_popescu pe 05 Iunie 2023, 23:22

Domnilor, ce calcul faceți? La stadionul Rapid socotiți o medie de 7 euro/ bilet, iar la arena 8-10 euro/ bilet...asta în condițiile în care pe Giulesti biletele sunt mai scumpe iar meciurile se joaca meci de meci cu casa închisă...respectiv 11.500 cât ii este permis. Vechiul stadion avea 19.000 de locuri iar cel nou are doar 14.000 , făcut parca sa se afle -ntreaba. O bătaie de joc. Dacă mai ții cont ca 10% se rețin pt. siguranță, un sector de 650 locuri pt. oaspeți (mai mereu gol)la care se mai adaugă un sector tampon cam de 500 locuri...Iată cum rapidistii sunt obligați sa joace doar cu 11.500 de suporteri. Asa a vrut fost premier, fecesebist dl. Orban. I s-a spus ca este prea puțin însă nici măcar nu a vrut sa audă. Dacă se apela la o firma din Austria sau Elveția , cu siguranță se proiecta și se construia un stadion de 20.000 locuri pe același amplasament. Ce sa faci când aleasa a fost firma d-lui Erbasu , un sheptar în ale arenelor. Dar ceea ce este de reținut din acest articol, este faptul ca faceți ce faceți sa scoateți fcsbeul în fata. Măcar dacă ați fi socotit și la arena o medie de 7 euro doar sa para ca sunteți echidistanti. Dar nu va lăsa sufletul...

"rapidistii sunt obligați sa joace doar cu 11.500 de suporteri. Asa a vrut fost premier, fecesebist dl. Orban" > :)))) - cine va obliga, amice?

Vezi toate comentariile (39)
Comentează