FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FC BOTOȘANI, DUMINICĂ, 20:00

Situația ciudată în care se află Denis Ciobotariu » Se va duela pentru prima dată cu tatăl său: „N-am vorbit ca să nu pun presiune pe el!”

Denis Ciobotariu a declarat în mai multe rânduri că vrea să calce pe urmele tatălui său, Liviu Ciobotariu, care a fost campion cu Dinamo în 2000, plus internațional în 32 de rânduri
Denis Ciobotariu a declarat în mai multe rânduri că vrea să calce pe urmele tatălui său, Liviu Ciobotariu, care a fost campion cu Dinamo în 2000, plus internațional în 32 de rânduri

Articol de GSP - Publicat vineri, 15 februarie 2019 13:06

Liviu Ciobotariu vorbește pe seama situației ciudate în care se găsește în preajma primului meci contra fiului său, Ciobi junior, care îmbracă tricoul lui Dinamo.

Un meci capital pentru Dinamo și foarte important pentru FC Botoșani. O premieră în familia Ciobotariu, o situație catalogată ca fiind "ciudată". Tatăl, Liviu Ciobotariu, își va întâlni fiul, Denis, cei doi luptându-se pentru un loc în play-off!

"Sincer, săptămâna asta n-am vorbit deloc cu el! După reușitele lui sau ale echipei, îl sunam, discutam, doar că am evitat de data aceasta. N-am vrut și nu vreau să pun copilul sub presiune! O să ne salutăm, o să ne pupăm după meci. O să evit această chestie înainte.

Dacă o să-l văd, vă dați seama că n-am cum să mă prefac că nu-l cunosc, dar doresc să evit orice întâlnire înainte. E prima oară când nu vorbim o perioadă atât de lungă, e foarte ciudat. Până la urmă, vedem după meci care e mai bun, eu am stat să fac calcule doar pentru Botoșani, nu m-am gândit și la Dinamo", a povestit Ciobi senior pentru Gazeta Sporturilor.

"Mama lui încă nu e hotărâtă cu cine ține"

Soția lui Liviu, Carmen, mama lui Denis, cea care l-a însoțit pe cel mic la multe dintre antrenamentele de la juniorii "câinilor", va fi pusă în cea mai delicată postură. Tehnicianul moldovenilor s-a amuzat: "Am vorbit cu ea, încă nu s-a hotărât cu cine va ține. E prima dată când mă confrunt cu Denis. Suntem într-o situație delicată, pare simplu, dar e miza asta uriașă, a play-off-ului. Nu cred că Denis o să joace. De fapt, nu știu, însă mă iau după ce a jucat Dinamo în meciurile precedente. Rednic a sudat un cuplu bun de stoperi, nu cred că Denis va fi folosit nici în dreapta".

Și-a făcut temele

Fost tehnician al roș-albilor în campionatul 2011/2012, cu care s-a luptat la un moment dat la titlu, Ciobi mare e neînvins în meciurile cu Dinamo. El care este fotbalist de bază în echipa de old-boys a "câinilor".

"Doresc să-mi păstrez invincibilitatea. Și noi, și adversarii avem maximum de puncte în 2019. Dinamo e o echipă mult schimbată în bine în acest an. Arată bine cu Mircea Rednic, a știut să-și aleagă bine băieții. Dinamo e periculoasă pe faza de atac în special, dau numai 2-3 nume, Nistor, Zenke, Montini, fără a-i neglija pe Jaadi sau Atmane. Pentru mine, va fi un meci special-special, contra fiului meu, contra lui Dinamo, voi revedea suporterii care fac o atmosferă senzațională și chiar o să-mi facă plăcere să-i urmăresc".

4 meciuri a strâns Ciobi ca antrenor împotriva "câinilor", o victorie și trei remize, toate cu echipe diferite: Otopeni (0-0), CSMS Iași (1-1), FC Vaslui (1-1) și ASA Târgu Mureș (2-1)

1 este cifra confruntărilor directe dintre Ciobi și Rednic, acea remiză albă din primăvara lui 2009, când Liviu era la Otopeni

"Nu mi-e teamă de arbitraj, deloc. Nu se pune problema așa. S-au schimbat multe față de vremea când arbitrajele puteau influența fotbalul. E un meci monitorizat, se joacă doar pe teren" Liviu Ciobotariu, antrenor FC Botoșani

Citește și:

Dinamo - FC Botoșani // EXCLUSIV » Valeriu Iftime a răbufnit: "Dănciulescu, vezi cu cine vorbești! Eu nu sunt sluga lui Becali"

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
172152169919161
Dan Ionescu  •  15 Februarie 2019, 14:14

Denis Ciubotariu n-a jucat nici un meci la Dinamo de ce sa joace acum.Nu mai bateti campii .Rednic poate sa-l bage doar sa-l distruga .Va dati seama ce inseamna o greseala a baiatului.Plus ca problema va fi cu siguranta la arbitrii.Ii stim ce le poate capul.Cert e ca Dinamo e foarte multumita de ultimele arbitraje si de aici ...concluziile.Sa nu uitam cum primesc ei penalty si cum sunt ieratati de galbene .

Vezi toate comentariile (1)
Comentează