FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Steaua, colecţia toamnă - iarnă! » Cum va arăta campioana după ultimele 4 lovituri

Articol de - Publicat luni, 02 septembrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 04 octombrie 2013 10:41

Steaua şi-a îndeplinit obiectivul pentru acest început de sezon, reuşind calificarea în grupele Ligii Campionilor. Imediat, roş-albaştrii au anunţat că au o listă de 9 jucători de unde vor face transferuri.

În ultimele zile, 3 dintre ele au fost deja perfectate, Varela, Wesley şi Neagu, şi unul este aproape să fie realizat, cum se întîmplă cu Iorga.

În aceste condiţii, Steaua ar putea avea două piese noi în primul "11" încă din această toamnă, pe Varela şi Wesley. Varela devine şi cel mai bine cotat fundaş stelist, portalul de transferuri l-a inclus deja în lotul Stelei şi l-a cotat la 2 milioane de euro, mai mult faţă de Szukala şi Gardoş.

Iorga şi Neagu au însă şanse mai mici de a se impune ca titulari în următoarea perioadă. Reghecampf a şi anunţat săptămîna trecută că este nemulţumit de evoluţia celor doi în acest sezon. Insistenţele lui Gigi Becali fac însă ca cei doi jucători ai Oţelului să vină la Steaua.

Cine pleacă de la mijloc
Steaua are dubluri pe fiecare post în acest moment, la mijlocul terenului fiind chiar 5 fotbalişti pe doar posturi. Bourceanu şi Pintilii sînt bătuţi în cuie, Filip s-a redresat şi porneşte cu şanse mici la titularizare. La fel şi noua achiziţie, Ionuţ Neagu. Cel mai probabil, Prepeliţă ar putea pleca, mai ales în condiţiile în care le-a şi cerut oficialilor să primească hîrtie cu suma cerută pentru un transfer.

Vîrf fals şi la Steaua?
O altă soluţie pentru acest sezon este utilizarea lui Wesley ca vîrf, la fel cum a jucat şi în mai multe meciuri pentru Vaslui. În aceste condiţii Piovaccari ar putea ieşi dintre titulari şi Nicuşor Stanciu sau Iancu să înceapă din primul minut. Tactica cu vîrf fals a fost implementată de Guardiola la Barcelona.

Cum va arăta Steaua pînă în iarnă:

Tătăruşanu (Niţă) - Georgievski (Rîpă), Varela (Gardoş), Szukala (Bratu), Latovlevici (Pîrvulescu) - Bourceanu (Filip), Pintilii (Neagu, Prepeliţă) - Ad. Popa (Iorga), Wesley (Stanciu, Iancu), Tănase (Ad. Cristea) - Piovaccari (Nikolici)

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (44)
oltean85
oltean85  •  02 Septembrie 2013, 16:30

daca tot faci achizitii ,scopul este sa fie peste ce ai in lot ca valoare ori neagu si iorga mi se par mediocri ,wesley nu cred ca e pregatit fizic in concluzie astea sunt batjocuri nu achizitii de champions league

avocatulreloaded
avocatulreloaded  •  02 Septembrie 2013, 16:19
Postat de gerulathor pe 02 Septembrie 2013, 16:12

Ba ce prostie cu Wesley asta, care a mai jucat acum 100 de zile... de ce sa imi joace asta titular in locul lui STANCIU, chiar si Iancu!? oprim cresterea acestor tineri jucatori, ca sa joace o fantoma a ceea ce a fost candva, Wesley, dat afara pana si de CAMILE!!!

ai si tu dreptatea ta dar wesley este peste toti atacantii stelei ,asta daca ar fi fost folosit ca varf!

gerulathor
gerulathor  •  02 Septembrie 2013, 16:12

Ba ce prostie cu Wesley asta, care a mai jucat acum 100 de zile... de ce sa imi joace asta titular in locul lui STANCIU, chiar si Iancu!? oprim cresterea acestor tineri jucatori, ca sa joace o fantoma a ceea ce a fost candva, Wesley, dat afara pana si de CAMILE!!!

Vezi toate comentariile (44)
Comentează