FOTBAL  »  Superliga  »  ÎNTRERUPERE ÎN LIGA 1

Steaua, Dinamo, U Cluj şi CFR joacă amicale, Rapid şi Vaslui mizează pe vacanţă

Liga 1 are două săptămîni la dispoziţie pentru a pregăti etapa a 10-a
Liga 1 are două săptămîni la dispoziţie pentru a pregăti etapa a 10-a

Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 octombrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 08 octombrie 2011 17:58

Pauza competiţională, provocată de meciurile echipei naţionale cu Belarus şi cu Albania, este un prilej pentru grupările din Liga 1 să-şi reîncarce bateriile. Unele formaţii au ales să facă antrenamente intense încă de ieri, altele savurează minivacanţa de la începutul lui octombrie, mai ales că vremea de afară din România imbie la petrecerea timpului în aer liber.

Iată programul principalelor candidate la titlu după un sfert de sezon, conform clasamentului actual:

Ludogorets - Dinamo 2-1, în Bulgaria
Liviu Ciobotariu a sunat adunarea încă de marţi dimineaţă. I-a adus pe jucători la baza de la Săftica, unde conduce unu sau două antrenamente, în funcţie de zile. Nu va exista stare de respiro decît duminică, după amicalul de la sud de Dunăre, în care liderul Ligii 1 a întîlnit-o pe Ludogorets Razgrad, surpriza din acest an în Bulgaria, locul 2, la doar 2 puncte de ŢSKA Sofia, singurele echipe neînvinse ale vecinilor. "Cîinii" au fost învinşi de Ludogorets, scor 1-2, golul românilor fiind marcat de Marius Niculae. Opt jucători ai lui Ciobi sînt plecaţi la diverse acţiuni ale echipelor naţionale.

U Cluj - Îşi inaugurează arena marţi, cu Dan Petrescu şi Kuban
Cel mai tînăr tehnician din Liga 1 doreşte să atace pînă la finele lunii prima poziţie din clasament. Formaţia "şepcilor roşii" se pregăteşte de un moment festiv extraordinar, marţea viitoare. U dispută un amical de gală cu ocazia inaugurării Cluj Arena, contra formaţiei Kuban Krasnodar, de la ora 17:00, echipă antrenată cu succes de către Dan Petrescu şi la care mai evoluează Gigel Bucur, Dacian Varga şi Lacina Traore. Trei fotbalişti ai ardelenilor sînt plecaţi în această perioadă la echipele naţionale româneşti.

Rapid - Vacanţă forţată de uzura fizică
Răzvan Lucescu a plecat urechea la doleanţele fotbaliştilor şi i-a lăsat liberi pînă joi, cînd reîncep antrenamentele. Mai mult, după cîte o şedinţă de pregătire pe zi, joi, vineri, sîmbătă, tehnicianul le va lăsa şi duminica liberă lui Pancu şi compania. Fostul selecţioner a ales să nu programeze nici un amical, mai ales că jucătorii săi au resimţit din plin startul de campionat, coroborat cu partidele din Europa League. Privind doar partea plină a paharului, Lucescu junior nu are nici un fotbalist convocat la echipele naţionale, aşa că are tot lotul la dispoziţie.

CFR Cluj - Debrecen 2-2
Echipa lui Jorge Costa a început de marţi antrenamentele. Doar Beto este plecat la prima reprezentativă a Portugaliei, aşa că antrenorul lusitan pregăteşte liniştit tot lotul. Vineri, CFR a avut programat un meci de verificare cu liderul din Ungaria, Debrecen, neînvins în campionatul intern, fiind un amical important avînd în vedere că maghiarii au jucat în 2009 în grupele Champions League. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, pentru ardeleni marcînd Hora şi Cadu

FC Vaslui - Liberi pînă vineri seară
Wesley şi compania au avut recompensă din partea lui Viorel Hizo: 4 zile de vacanţă. De-abia vineri seară, de la ora 18:00, revin jucătorii moldovenilor la antrenamente. "Dulăul" a preferat să-i lase liberi pe fotbalişti pentru a se mai reîncărca după un tur de forţă în luna septembrie, cu meciuri în campionat, Cupă şi Europa League. Galben-verzii nu au nici un meci amical. Doar Sînmărtean este plecat la prima reprezentativă a României.

Steaua - Sportul 4-1, la Ploieşti
Ilie Stan şi-a dus jucătorii la Săcele, încă de ieri, unde vrea să-i cunoască mai bine, dar şi să-i împrietenească. Este un team-building ce s-a încheiat cu un meci de verificare, cu Sportul Studenţesc, pe terenul Conpet din Ploieşti, scor 4-1. După care, roş-albaştrii se întorc la Bucureşti. Momentan, Steaua este la 8 puncte în spatele liderului Dinamo, pe poziţia a 8-a.

Oţelul Galaţi - Amical, sîmbătă, ora 19.30, la Galaţi, cu FC Tiraspol
Campioana României şi-a stabilit un amical în scurta pauză competiţională din Liga 1 şi va întîlni pe teren propriu echipa din Moldova, FC Tiraspol, sîmbătă, 8 octombrie, de la ora 19.30. Partida amicală va avea loc pe stadionul Oţelul din Galaţi şi reprezintă "returul" după ce în urmă cu o lună, echipa antrenată de Dorinel Munteanu i-a mai întîlnit o dată pe moldoveni, învingîndu-i cu 1-0.

Tîrgu Mureş - Speră să-l convingă pe Selymes
Echipa aflată în prim-planul anchetei recente de la DNA este singura din Liga 1 fără un antrenor principal ferm. Discuţiile cu Tibor Selymes sînt aproape de finalizare, însă tehnicianul încă nu a semnat actele cu mureşenii. Mai ales că vicepreşedintele clubului, Claudiu Maior, a fost implicat marţi în mersul anchetei, fiind chemat la DNA în Capitală. Se aşteaptă ca astăzi, cel tîrziu mîine, să se clarifice situaţia staff-ului tehnic pentru a reporni motoarele.

Petrolul - Chiajna 1-1
Vineri după amiază s-a disputat amicalul dintre Petrolul Ploieşti, pe noua arenă a găzarilor, dar aceştia nu au reuşit prima victorie pe noul stadion, remizînd cu Concordia Chiajna, 1-1. Golurile au fost marcate de Komazec, respectiv Vali Badea.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (22)
sexilian
sexilian  •  10 Octombrie 2011, 20:59

domnilor sunteti pe alta lume la voi si ultma tarla trage la titlu gigi va fascinat sau va platit de-i lingeti fesele cu atata sarg

fanty1
fanty1  •  10 Octombrie 2011, 16:24
Postat de criticu99 pe 05 Octombrie 2011, 12:56

cik favoritele la titlu =))))))))))))))) frustrarea e mare de pe locul 8 :))))))) super amical cu sportul; divizia C nu a fost libera? sa va mai bucurati si voi ca le dati unor amatori un 7-0 :))))))))

amatorii astia va dat voua 1-0 in giulesti acum 1 an parca:))

flafy
flafy  •  10 Octombrie 2011, 11:25

cica steua e una dintre favoritele la titlu:))

Vezi toate comentariile (22)
Comentează