FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Teja n-a fost jucător, dar a pregătit fotbaliști » Cum a alcătuit antrenorul FCSB-ului cele două echipe din vedete cu care a lucrat

Mihai Teja a fost numit la FCSB după demiterea lui Nicolae Dică
Mihai Teja a fost numit la FCSB după demiterea lui Nicolae Dică

Articol de , , - Publicat vineri, 11 ianuarie 2019 10:49

Mihai Teja, noul antrenor al FCSB-ului, n-are în CV nici măcar un meci ca senior, însă în calitate de preparator, secund şi "principal" a antrenat nume de top, din care a ales să construiască două echipe virtuale. 

N-are experienţă deloc ca fotbalist. O afecţiune rară la inimă l-a împiedicat să-şi continue cariera şi dincolo de 18-19 ani. Evolua ca mijlocaş central la juniorii Stelei şi făcea parte dintr-o tripletă formidabilă într-o echipă cu Alin Stoica şi Marian Aliuţă.

N-are trecut de fotbalist, unde palmaresul său la seniori e practic zero, însă Teja, în ciuda vârstei mici pentru un antrenor principal, are deja la activ fotbalişti de top pe care i-a avut pe mână.

În calitate de preparator fizic, antrenor secund şi apoi ca A1, Mihai a lucrat începând din 2006 şi până acum cu mulţi jucători de clasă. Români, dar şi străini, fiindcă el l-a însoţit pe Rednic la Standard Liege în sezonul 2012-2013, acolo unde evolua inclusiv actualul atacant al Valenciei şi al naţionalei Belgiei, Michy Batshuayi.

Aflat în studio la Telekom Sport, Teja a fost provocat să alcătuiască un "11" care să fie format din cei mai buni fotbalişti, pentru fiecare post în parte, cu care a colaborat. "Mi-e imposibil să fac doar o echipă fiindcă sunt mulţi de valoare. O să trec câte doi pe post, chiar trei acolo unde simt nevoia", a spus Teja. În total a rostit 24 de nume, un lot întreg, iar cele două echipe probabil că ar câştiga în mod autoritar titlul în Liga 1.

Într-o echipă şi-au făcut loc Lobonţ, Ştefan Radu, cu care Teja a lucrat la Dinamo, dar şi Goian, Rădoi, Dică, toţi la Steaua, plus M'Poku şi Batshuayi. În cealaltă formaţie virtuală apar nume precum Tătăruşanu, Ghionea, Dennis Şerban, Cătălin Munteanu, Ionel Ganea, Dănciulescu.

Cum a alcătuit Teja cele două echipe din fotbalişti cu care a lucrat

ECHIPA 1
Lobonţ - Ogăraru, Goian, Şt. Radu, P. Marin - Nicoliţă, Rădoi, N. Dică, M'Poku - Batshuayi, M. Niculae

ECHIPA 2
Tătăruşanu - Opare, Ghionea, Moţi, Neşu (Van Damme) - Ad. Cristea, D. Şerban, C. Munteanu, Grozav - I. Ganea (Cl. Niculescu), Dănciulescu

Batshuayi e cel mai titrat

Dintre toţi, fotbalistul cel mai galonat e Michy Batshuayi. Atacantul belgian a câştigat titlul în Premier League cu Chelsea, în 2016-2017, iar în vara trecută a terminat pe locul 3 Campionatul Mondial cu Belgia, naţională pentru care a bifat în total până acum 22 de selecţii şi a marcat de 12 ori.

În prezent, Batshuayi evoluează la Valencia, după ce a mai trecut pe la Marsilia, Chelsea şi Borussia Dortmund. El a debutat în prima ligă belgiană la 17 ani şi 4 luni, iar în sezonul 2012-2013, în care cuplul Rednic-Teja a antrenat echipa, a marcat 11 goluri în 32 de partide bifate. În momentul de faţă, Batshuayi e cotat la 30 de milioane de euro, de peste 4 ori mai mult decât cei mai valoroşi jucători români, Răzvan Marin şi Andrei Radu, evaluaţi de transfermarkt la câte 7 milioane de euro! 

"Batshuayi ne-a dat şi o lecţie de mentalitate. Pierduserăm un meci la Standard şi, în autocar, eu cu Mircea Rednic eram supăraţi, nu vorbeam, eram distruşi. A venit la noi: «Nu s-a întâmplat nimic, am pierdut un meci, dar urmează altele. Întotdeauna priviţi în faţă cu optimism!». Nu era apăsat de nimic, nu era afectat, străinii gândesc altfel decât noi" Mihai Teja, antrenor FCSB

Rednic, Hagi...

Şi în privinţa antrenorilor cu care a lucrat, din postura de preparator sau secund, Teja are câteva nume extrem de importante. În primul rând e vorba despre Mircea Rednic, cel care l-a şi luat în staff-ul său la Dinamo, în 2006-2007, campionat la finalul căruia trupa din Ştefan cel Mare câştiga titlul.

Apoi, Teja a fost solicitat de Hagi la Steaua, cu care a lucrat 3 luni şi au dus echipa în grupele Champions League. Lăcătuş, Bergodi, Stoichiţă şi Dorinel Munteanu sunt alţi tehnicieni cu care actualul "principal" a colaborat. 

Cele mai bune rezultate ale lui Teja ca preparator, secund şi "principal"
# titlul cu Dinamo în 2006-2007
# calificare în grupele Champions League cu FCSB în 2007 şi 2008
# calificare în grupele Europa League cu FCSB în 2009
# locul 4 în Belgia cu Standard Liege în 2012-2013

ALEGERILE LUI TEJA
- Pjanic sau Pogba?
- Pjanic.
- Coutinho sau Isco?
- Isco.
- Hazard sau De Bruyne?
- Hazard.
- Cavani sau Luis Suarez?
- Luis Suarez.
- Mbappe sau Salah?
- Mbappe.
- Griezmann sau Dybala?
- Griezmann.
- Barcelona sau Real Madrid?
- Barcelona.
- Argentina sau Brazilia?
- Brazilia.
- Klopp sau Guardiola?
- Guardiola.

 

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
424304911346092
Lucui Buza  •  11 Ianuarie 2019, 15:11

musca la arat

Vezi toate comentariile (1)
Comentează