FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Teja OUT! Ratarea titlului îi va fi fatală, Gigi Becali și MM Stoica îi caută deja înlocuitor. Devis Mangia e principalul favorit!

Teja, 40 de ani, a semnat în iarnă un acord cu FCSB valabil până în 2020
Teja, 40 de ani, a semnat în iarnă un acord cu FCSB valabil până în 2020

Articol de , - Publicat marti, 23 aprilie 2019 08:37

Mihai Teja a refuzat să răspundă când a fost întrebat după egalul cu Viitorul, 1-1, dacă va demisiona în cazul în care FCSB va termina pe 2. În schimb, Becali îi caută deja înlocuitor, susținut și de Mihai Stoica.

FCSB va schimba antrenorul peste o lună dacă nu va reuși să treacă pe primul loc și să câștige campionatul. Gigi Becali și-a schimbat radical poziția la adresa lui Mihai Teja în decurs de numai două zile. Înainte de meciul cu Viitorul, întrebat dacă ia în calcul varianta Mangia, patronul a părut să-l confirme pe Teja: „De Mangia vorbim doar dacă Mihai alege să plece. Teja va pleca de la FCSB doar atunci când va dori el”

Gazeta Sporturilor a scris încă de săptămâna trecută despre intersul steliștilor pentru Devis Mangia

Imediat după remiza cu Viitorul însă, Becali a avut un cu totul alt discurs, care îl acuză în mod direct pe Teja: „Nu ştiu ce se întâmplă. Am vorbit şi cu MM. Ce se întâmplă că stau pe teren? O să trimit un specialist să-mi spună de ce nu mai are echipa deloc atitudine. CFR n-are valoare, dar e pe primul loc doar din atitudine. Noi măcar avem jucători valoroşi, nu ştiu ce nu avem, probabil antrenor”. 

Încrezător înainte

Gigi folosește aceeași strategie pe care a aplicat-o de fiecare dată când a dorit să se despartă de un tehnician. Anunță că nu-l demite, apoi îl critică în termeni duri și îl împinge pentru a pleca singur. Chiar și Teja și-a schimbat poziția în privința unei plecări de la echipă. Înainte de partida cu Viitorul a vorbit destins și în detaliu despre această posibilitate:

„Nu-mi simt postul ameninţat, nici nu mi-e frică, nu mi-e teamă de nimic. Când faci un rezultat de egalitate sau pierzi, e clar că apar listele, fiecare încearcă să vină la Steaua, e normal. Când sunt lucruri mai puţin reuşite, toate lumea dă în tine. Când e bine, toată lumea e cu tine. Am vorbit cu domnul Becali despre lucrurila acesta, ne-am pus de acord, i-am explicat prin argumentele mele ce s-a întâmplat şi aşa este cel mai bine. Domnul Becali mi-a spus că pot să plec de la Steaua când vreau eu. Deocamdată, nu plec”.

Confuz după

Totuși, după semieșecul cu Viitorul, care l-a îndepărtat practic aproape definitiv de titlu, a fost extrem de iritat când a fost întrebat dacă va pleca în cazul în care va rata obiectivul: „Altă întrebare, vă rog!”.

Confuzia lui de după meci a fost atât de mare încât s-a încurcat în explicațiile pe care le-a încercat atunci când a fost chestionat de ce l-a schimbat pe Florinel Coman atât de repede după pauză.

  • Întrebarea: „De ce l-ați schimbat după doar 4-5 minute din repriza a doua și nu ați făcut-o la pauză?”.
  • Replica lui? ”Nu l-am schimbat după 4-5 minute, l-am schimbat după 6 minute, am vrut să văd cum începe repriza”.

Nemulțumirea lui Gigi Becali la adresa antrenorului și intenția lui de a aduce pe altcineva e susținută și de Mihai Stoica. Directorul sportiv a fost de acord cu instalarea lui Teja mai mult fiindcă era alternativă la soluția Dan Alexa, pe care Becali îl dorea și cu care MM se află într-un război rece de mai multă vreme.

„Eu cred că putem să intrăm chiar de pe primul loc în play-off, iar în privința titlului sunt convins că îl vom câștiga”
Mihai Teja, la momentul instalării la FCSB

Clasamentul lui Teja

  1. CFR 22
  2. Dinamo 22
  3. FCSB 20
  4. Gaz Metan 19
  5. Voluntari 19
  6. Craiova 17
  7. Astra 14
  8. Botoșani 14
    * au fost luate în calcul toate meciurile de campionat disputate exclusiv în 2019

45%e procentajul victoriilor pe care Teja îl are ca antrenor la FCSB, unul dintre cele mai mici dintre toți tehnicienii pe care Becali i-a avut 

Citește și:

Dică, atac la Mihai Teja după ce FCSB a ajuns la 5 puncte de CFR Cluj » Ce îi reproșează celui care i-a luat postul

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (37)
100002473541087
Danut Ognean  •  23 Aprilie 2019, 19:31

memeul e oaia neagra la fcsb

108884876982002
Marcel Pirje  •  23 Aprilie 2019, 16:08

Va plac experientele la Steaua ! Voi produceti antrenori nu jucatori ! Cine are Steaua pe CV si a rezistat jumate de sezon la presiuni e antrenor ! Olaroiu, REghe, Radoi , Galca , Zenga ......Chiriches, Stanciu, ....si cam atat ca restul au fugit de Steaua....sau de GIGI !

stoichkov10
stoichkov10  •  23 Aprilie 2019, 14:15

Ce vina are Teja? Principatul vinovat este Tanase, nu a reusit sa scoata un penalti.

Vezi toate comentariile (37)
Comentează