FOTBAL  »  Superliga  »  SPANIA

Tinta Cristiano Ronaldo

Articol de GSP - Publicat duminica, 30 decembrie 2007 00:00

Cristiano Ronaldo a marcat si ieri, cu West Ham. A ajuns la 18 goluri in acest sezon, inca un motiv pentru Real sa se concentreze asupra atacantului portughez. Madrilenii il considera deja marele obiectiv in campania de achizitii din vara. Jucatorul de 23 de ani are contract cu Manchester United pina in 2012. Nu poseda clauza de reziliere, masura inexistenta in Anglia. Recent insa a insistat sa i se fixeze ca pret de plecare suma de 70 de milioane de euro, semn ca se gindeste la o eventuala separare. Probabil atit ar si plati spaniolii ca sa-l obtina pe cel socotit "transferul ideal pentru Real" de ziarul "As", caruia chiar Cristiano i-a dat apa la moara: "Imi doresc sa joc in Primera". (Constantin Popescu)

Napoli il vrea pe Messi
Locul 7 in Serie A, Napoli cauta sa-si creeze o echipa de vis. In centrul proiectului e pus Lionel Messi. Clubul alb-albastru vrea sa repete cu atacantul argentinian etapa triumfala a lui Maradona, datorita caruia, in anii '80, a cistigat doua titluri, o Cupa si Cupa UEFA. Prin diversi intermediari, s-a si luat legatura cu jucatorul. Acesta a refuzat insa ideea abandonarii Barcelonei. Cum nici gruparea catalana nu se gindeste la despartirea de noul sau simbol, napoletanii iau in calcul achitarea clauzei de reziliere a contractului lui Messi, cifrata la 70 de milioane de euro, intrucit se considera ca "investitia merita din plin".

Fara Mutu si Chivu

Desi au avut prestatii remarcabile, Mutu si Chivu n-au intrat in echipa anului din Italia intocmita de "La Gazzetta dello Sport" pe baza voturilor cititorilor. Formatia ideala, din care lipseste si cel mai bun jucator pe 2007, Kaka, ii cuprinde pe Frey - J. Zanetti, Cordoba, Mexes, Maicon - Figo, Cambiasso, Doni, Nedved - Ibrahimovici, Totti.

Maniche spre Inter

Cum trebuie sa-l retraga pe Chivu pentru a acoperi golul lasat in centrul defensivei de accidentatul Samuel, Inter cauta urgent un mijlocas. Favorit sa ajunga la liderul din Italia este portughezul Maniche. Acesta e in dizgratie la Atletico si ar costa cel mult 6 milioane de euro. Variantele de rezerva sint Elano, Barone si Simplicio.

Valencia in confuzie
Dupa ce Ronald Koeman a anuntat ca renunta definitiv la Canizares, Albelda si Angulo, presedintele Valenciei, Juan Soler, l-a contrazis: "E o exagerare. O neintelegere. Jucatorii nu au fost indepartati, nici concediati. Antrenorul doar a hotarit sa nu-i mai convoace o perioada". Olandezul a replicat: "Cei trei nu vor mai juca la Valencia. Irevocabil".

Revelion dupa gratii

Joey Barton, mijlocasul lui Newcastle, a fost arestat deoarece, beat fiind, s-a batut cu doi barbati intr-un McDonald's. Cum n-a vrut sa achite cautiunea, el a fost dus la puscarie, unde va sta pina pe 3 ianuarie. Tot in Anglia, Bob Malcolm (Derby) a fost retinut de politie dupa ce a fost gasit adormit cu capul pe volan, noaptea pe autostrada. Nivelul alcoolemiei depasea limita legala.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează