FOTBAL  »  Superliga  »  INVESTIȚIE

exclusiv Ungaria cucerește Ardealul! Guvernul Viktor Orban face încă o echipă de fotbal în România, după Csikszereda și Sepsi

Aleksander Čeferin
 și Viktor Orbán +9   FOTO
Aleksander Čeferin și Viktor Orbán

Articol de , , - Publicat miercuri, 07 aprilie 2021 00:00 / Actualizat miercuri, 07 aprilie 2021 20:02

După ce a investit masiv în fotbal în județele unde procentul populației de etnie maghiară e cel mai mare în România, Harghita (85%) și Covasna (74%), Guvernul Viktor Orban se pregătește să facă același lucru și la Târgu Mureș, unde trăiește cea mai mare comunitate a populației cu origini maghiare, peste 70.000 de persoane

Guvernul de la Budapesta, condus de Viktor Orban, continuă strategia de a investi și de a-și face cluburi de fotbal pe teritoriul României, în zonele unde Ungaria are comunități importante de etnici maghiari. GSP are informații că următorul mare proiect, în care finanțarea va veni din Ungaria, va fi la Târgu Mureș, acolo unde se dorește înființarea unui nou club de fotbal, care să fie construit având aceeași filosofie precum cea de la Csikszereda și Sepsi

Unde echipele au fost ajutate din plin de banii Guvernului Orban și s-a dorit crearea unor cluburi care să performeze și în care să se regăsească etnicii maghiari care locuiesc în orașele respective.

De ce se orientează guvernul Viktor Orban spre Târgu Mureș? 43% maghiari

Nu e întâmplător modul în care Guvernul Viktor Orban a ales localitățile de pe teritoriul României în care să pompeze bani în sport. A început cu județe precum Harghita și Covasna, unde a ales orașe în care procentul populației de etnie maghiară trecea de 70%. Târgu Mureș are o populație cu aproape 50% mai mare decât au la un loc Miercurea Ciuc și Sf. Gheorghe, unde Csikszereda și Sepsi sunt finanțate în mod direct de autoritățile din capitala Ungariei. 

Totuși și Târgu Mureș are o comunitate mare de etnici maghiari, în jur de 43%, însă este cel mai mic procent care a existat vreodată, luând în calcul toate recensămintele realizate. De exemplu, în 1910, acest procent era de aproape 90% și depășea 50% și imediat după Revoluție, în 1992.

Chiar și cu această scădere procentuală, Târgu Mureș este localitatea din România în care trăiește cel mai mare contingent al populației cu origini maghiare. Peste 70.000. Mai mult de dublu față de comunitatea din Miercurea Ciuc sau Odorheiu Secuiesc, orașe mult mai mici. Cum nici nu există o altă echipă în municipiu, la nivelul primelor trei eșaloane, autoritățile de la Budapesta, cărora Viktor Orban le-a trasat sarcini de a se ocupa de investițiile din România, au văzut o oportunitate perfectă de a dezvolta un proiect fotbalistic în Târgu Mureș!

Sepsi, progres remarcabil

Modelul Sepsi Sf. Gheorghe a fost unul care a dat randament într-un timp record. Clubul a fost înființat în 2011, după care a ars repede etapele: în 2012 a promovat în Liga a 4-a, în 2014 a ajuns în Liga a 3-a, în 2016 era deja în liga secundă, de unde a promovat imediat pe prima scenă. Are o finală de Cupă disputată, iar în acest sezon va evolua pentru a doua oară în play-off. 

În plus, tot cu finanțare de la Budapesta, Sepsi e aproape de a inaugura un stadion nou, cu o capacitate de 8.000 de locuri și care a presupus un efort financiar al forului condus de Viktor Orban de 15 milioane de euro! În plus, a fost votat deja un buget de 3 milioane de euro, pentru modernizarea și extinderea arenei pe care evoluează Csikszereda, echipă calificată în play-off-ul ligii secunde!

Primăria Târgu Mureș câștigată de un etnic maghiar

Ungaria cucerește Ardealul! Guvernul Viktor Orban face încă o echipă de fotbal în România, după Csikszereda și Sepsi

Intenția Budapestei de a face echipă la Târgu Mureș vine la scurt timp după ce orașul a ales în fruntea lui un primar de etnie maghiară. La alegerile din septembrie 2020, postul de edil a fost câștigat de Soos Zoltan, candidat din partea UDMR. Este specialist în arheologie, are 44 de ani și șase copii. S-a născut și a crescut la Târgu-Mureș. Lucrează de 20 de ani la Muzeul Județean Mureș, conducând de 14 ani instituția. În precedenții 20 de ani, 2000-2020, Târgu Mureș l-a avut ca primar pe Dorin Florea.

Două ASA, ambele desființate

Ungaria cucerește Ardealul! Guvernul Viktor Orban face încă o echipă de fotbal în România, după Csikszereda și Sepsi

În momentul de față, Târgu Mureș nu doar că nu deține o echipă de fotbal la nivelul primelor două eșaloane, dar orașul nu mai are deloc o formație. Celebra ASA Târgu Mureș, clubul fanion al județului, dar și un nume important în fotbalul românesc, a dispărut. Nu o dată, ci de două ori:

1. Originala ASA a murit în 2005

Asociația Sportivă Armata Târgu Mureș a luat ființă în urmă cu aproape 60 de ani, mai precis în 1962, și a purtat ulterior și alte denumiri, ASA Mureșul Tg. Mureș, ASA Electromureș Tg. Mureș și, simplu, ASA Tg. Mureș. Cea mai bună perioadă a acestei echipe a fost în anii '70, când a și bifat postura de vicecampioană în sezonul 1974-1975, la doar 3 puncte sub campioana Dinamo, după care a fost pe 3 în următorul sezon, după Steaua și Dinamo. După Revoluție a retrogradat în liga secundă, apoi, în 2002, a ajuns în Liga a 3-a, iar în 2005 a fost desființată!

Echipa a bifat inclusiv participări în cupele europene, 3 ani consecutivi a jucat în Cupa UEFA, cu adversari de genul Dynamo Dresda, Dinamo Zagreb și AEK Atena. A dat două nume de mare referință în istoria fotbalului românesc: Ladislau Boloni (foto), care e încă în top 5 all-time prezențe în echipa națională, dar și pe Florea Ispir, locul 3 în ierarhia jucătorilor cu cele mai multe meciuri în Liga 1, are 485, cu doar 5 sub Costică Ștefănescu și cu 30 sub Dănciulescu.

2. Copia ASA s-a desființat și ea în 2018

Ungaria cucerește Ardealul! Guvernul Viktor Orban face încă o echipă de fotbal în România, după Csikszereda și Sepsi

În 2008, la doar 3 ani de la momentul dispariției lui ASA, apare o echipă nouă în oraș: Asociația Fotbal Club Municipal Târgu Mureș. Aceasta însă n-a avut niciun moment palmaresul vechiului club. A promovat și a retrogradat pe axa Liga 1 - Liga 2, iar în sezonul 2014-2015 a fost aproape de un succes istoric. 

S-a bătut la titlul de campioană până în ultima etapă și avea nevoie să se impună acasă, în ultima rundă, în fața Oțelului, virtual retrogradată, însă a pierdut acel joc și FCSB a trecut pe primul loc.

Au urmat probleme financiare grave, lucru care a împins clubul în insolvență în primăvara lui 2016. După mai puțin de 2 ani s-a declarat falimentul acestei echipe, care dispare și ea în februarie 2018. În ultimii săi ani pe prima scenă a avut jucători de top, precum Adrian Mutu, Ianis Zicu, Sepsi, Marius Constantin, Brandan, iar printre antrenori s-au numărat Sabău, Bergodi, Pustai, Grigoraș, Ciobotariu.

Unde a investit până acum Guvernul de la Budapesta

Csikszereda

  • echipă din Miercurea Ciuc
  • face parte din județul Harghita, unde maghiarii reprezintă 85% din totalul populației
  • Miercurea Ciuc are o populație de aproape 40.000 de oameni, dintre care maghiari 78,5% și români 16,8%

Sepsi

  • echipă din Sf. Gheorghe
  • face parte din județul Covasna, unde maghiarii reprezintă 74% din totalul populației 
  • Sf. Gheorghe are o populație de aproape 56.000 de oameni, dintre care maghiari 73,6% și români 21%

"Decretul guvernamental 1801/2016 a decis acordarea de fonduri cluburilor Csikszereda și Sepsi. În conformitate cu Decretul guvernamental, cele două cluburi de fotbal au primit câte 1 miliard de forinți (3,2 milioane de euro) prin intermediul Federației de Fotbal din Ungaria, ca beneficiar, pentru dezvoltarea infrastructurii sportive și realizarea altor proiecte de investiții în dezvoltare, în special pentru finanțarea Academiilor celor două cluburi. Resursele au fost primite în mod corespunzător, iar auditul conturilor transmise până în prezent este în curs de desfăşurare"
Răspuns al Guvernului de la Budapesta, pentru GSP, în toamna lui 2018

Imnul Ținutului Secuiesc se cântă la Sf. Gheorghe...

La toate meciurile pe care Sepsi le disputa pe teren propriu cu spectatori, până în pandemie, gardurile stadionului erau împânzite cu steaguri cu însemnele Ţinutului Secuiesc. De asemenea, suporterii cântau înainte şi la final imnul ținutului respectiv, dar fredonau şi versurile melodiei Nelkuled, care îi aparţine lui Ismeros Arcok. Prin Ţinutul Secuiesc se înțelege teritoriul format din judeţele Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș.

...iar sponsorii sunt toți maghiari

Panourile din jurul terenului pe care Sepsi dispută meciurile din campionat conţin aproape în exclusivitate numele unor companii maghiare. Printre acestea: MOL (benzinărie), OTP (bancă), Gyermelyi (paste făinoase), Belfry (construcții), Dioszegi (fabrică de pâine), ultima fiind afacerea patronului de la Sepsi, Laszlo Dioszegi.

Csikszereda în Nemzeti Sport, Sepsi la televiziunea publică maghiară

Ungaria cucerește Ardealul! Guvernul Viktor Orban face încă o echipă de fotbal în România, după Csikszereda și Sepsi

Calificarea fantastică obţinută de Miercurea Ciuc în "sferturile" Cupei României în sezonul 2018-2019, în detrimentul lui Dinamo, a determinat principalul cotidian de sport din Ungaria să iasă a doua zi după meci, deşi partida s-a terminat aproape de ora 22:00, având pe copertă acest succes al celor de la Csikszereda. Titlul a fost "Csiki csoda", tradus însemnând "Minunea Csiki". În vara lui 2017, la meciul pe care Sepsi l-a jucat acasă şi a obţinut promovarea în Liga 1, postul public maghiar M1 a transmis în direct partida, iar la final a avut intervenţii live în emisiuni şi în principalele jurnale ale zilei.

Județele cu cel mai mare procent al populației de etnie maghiară

NUME / PROCENT
Harghita 85,2% 
Covasna 73,7% 
Mureș 38,1% 
Satu Mare 34,6% 
Bihor 25,3%

Cele mai mari comunități de etnici maghiari în România

Ungaria cucerește Ardealul! Guvernul Viktor Orban face încă o echipă de fotbal în România, după Csikszereda și Sepsi

Localitate / Nr. maghiari
Tg. Mureș (foto) 70.100 
Cluj 60.300 
Oradea 57.000 
Sf. Gheorghe 46.100 
Satu Mare 45.300 
Odorheiu Secuiesc 35.400 
Miercurea Ciuc 34.400

1,2milioane de etnici maghiari trăiesc în România, conform recensământului de acum 10 ani, ceea ce reprezintă în jur de 6% din totalul populației țării

Unde are Ungaria, în Europa, cei mai mulți etnici

Țara / Nr. etnici maghiari
România 1.237.000 
Slovacia 520.000 
Serbia 293.000 
Israel 220.000 
Ucraina 156.000 
Germania 120.000 
Austria 40.500 
Croația 16.600 
Slovenia 6.500

75 de milioane de euro pentru Academiile din vecini

Gazeta Sporturilor a scris în toamna anului trecut despre strategia clară a guvernului de la Budapesta de a investi și în afara granițelor Ungariei, acolo unde există comunități masive de etnici maghiari. Din 2013 până în prezent, ungurii au investit circa 75 de milioane de euro în cele 10 proiecte transfrontaliere, construite în zone din România, Croația, Slovacia, Slovenia și Ucraina. Majoritatea banilor sunt plătiți prin federația de la Budapesta și prin fundația "Bethlen Gabor", unde numele lui Lorincz Meszaros, fost primar la Felcsut, apropiat al lui Viktor Orban și unul dintre cei mai bogați oameni din Ungaria, e omniprezent. Dintre vecini, doar Austria nu are, deocamdată, o Academie finanțată direct de Budapesta. În România, Csikszereda și Sepsi sunt capetele de pod ale proiectului, iar al treilea pilon se construiește acum la Satu Mare.

Ungaria, 2 miliarde pentru fotbal!

În urmă cu aproape 10 ani, Viktor Orban, premierul Ungariei, a declanșat un megaproiect, prin care sportul, în general, și fotbalul, în special, să primească o infuzie masivă. Atât direct de la stat, cât și dinspre companii private, în baza unei legi fiscale prin care acestea aveau facilități majore dacă direcționau o parte din profit spre zonele de sport. Doar spre fotbal, între 2011 și 2020, investiția a fost de aproape 2 miliarde de euro.

Performanțele fotbalului maghiar în ultimii ani

- naționala mare s-a calificat la Euro 2016, dar va fi prezentă și la Euro din vară

- Ferencvaros a ajuns în grupele Champions League

- Ungaria a găzduit CE U21, faza grupelor, iar la final de mai, început de iunie va organiza și fazele eliminatorii ale acestui turneu final

1- un tânăr fotbalist maghiar, Szoboszlai, 20 de ani, a făcut obiectul unui megatransfer: Leipzig l-a cumpărat de la Salzburg pentru 20 de milioane de euro

Viktor Orban a fost fotbalist

Ungaria cucerește Ardealul! Guvernul Viktor Orban face încă o echipă de fotbal în România, după Csikszereda și Sepsi

Actualul prim-ministru al Ungariei are o afinitate către sport, mai ales către fotbal. În tinereţe a jucat fotbal la echipa Felcsut, iar în prezent a fost un mare susţinător al sprijinirii, prin proiecte guvernamentale, a dezvoltării infrastructurii din fotbal. Cluburile maghiare s-au dezvoltat, au mai toate stadioane de top şi au ajuns să deţină bugete şi de peste 13-15 milioane de euro. Ferencvaros, care a fost în grupele Champions League, l-a angajat ca antrenor pe Sergei Rebrov, căruia îi plăteşte un salariu anual de 1 milion de euro, iar clubul depășește 20 de milioane de euro pe an ca buget, dublu față de cât a avut FCSB în 2019-2020.

15ani are Viktor Orban în fruntea guvernului de la Budapesta, primul mandat a fost între 1998 și 2002, iar al doilea a început în 2010

CORESPONDENȚĂ GSP DIN BUDAPESTA 5 stadioane noi, săli polivalente și un proiect uluitor pentru atletism. Imagini fabuloase de la Budapesta, capitala care trăiește și respiră sport

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (119)
3464309897006519
Muresanu Andrei Mircea  •  08 Aprilie 2021, 18:04

toate le inteleg dar cum au ajuns in romania la 1300000 de etnici maghiari asta nu inteleg: pn judetele cu pondere maxima specificati de ei sant 350000 si vor sa spuna ca in restul tarii mai sant inva un milion? hai ca e [rea gogonata ori ne cred pe noi romanii =*** de fapt asa ne considera vedeti cum de 31 se ani ii joaca pe degete pe asa zisi politicienii romani pt.care interesul personal ii face sa tradeze si popor si tara tot

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

gesepescu
gesepescu  •  08 Aprilie 2021, 06:58
Postat de caoradea pe 07 Aprilie 2021, 22:52

Deh, macar au venit pe cai, nu pe jos ca roamani sau inotand ....

lol. romanii erau acolo nu trebuiau sa vina de undeva :)

outrageous1987
outrageous1987  •  08 Aprilie 2021, 02:14

Frumos titlu ati pus,inteligentilor!nu m_ar mira ca persoana care a scris articolul sa fie de origine maghiara.sunteti jalnici!

Vezi toate comentariile (119)
Comentează