FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA ALBA IULIA

Unirea Alba Iulia a achitat jucătorilor o parte din salariile pe noiembrie

Articol de GSP - Publicat luni, 04 ianuarie 2010 00:00

Conducerea clubului Unirea Alba Iulia a achitat jucătorilor o parte din sumele restante pe luna noiembrie, singurii care au primit banii integral fiind cei cu salarii mici, a declarat preşedintele executiv Nicolae Lupu.

"Nu toţi şi-au luat integral contractele, în sensul că cei care au avut contracte mai mari au încasat în jur de 60-70 la sută, iar cei cu contracte mai mici au luat toţi banii. Sper ca în cursul acestei săptămîni să reuşim să le virăm şi restul banilor astfel încît să nu mai fie niciun fel de restanţă din punct de vedere financiar", a afirmat Lupu.

Referitor la transferuri, oficialul grupării ardelene a menţionat că negociază deja cu trei-patru jucători. "Sîntem în discuţii cu trei-patru fotbalişti, dar pînă nu vom ajunge la un acord nu pot face public numele acestora", a precizat el. Jucătorii echipei antrenate de Adrian Falub vor reveni din vacanţă la 11 ianuarie când are loc reunirea lotului.

Formaţia din Alba Iulia va efectua un stagiu de pregătire în Antalya, la Belek, între 25 ianuarie şi 8 februarie. "Vom decola de la Bucureşti pe 25 ianuarie şi vom rămîne în Antalya pînă pe 8 februarie, perioadă în care vom disputa şi cinci jocuri amicale, lista acestora urmînd a fi definitivată în aceste zile", a explicat Nicolae Lupu.

Sursa: Mediafax

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
De necrezut unde ar putea ajunge Murgia, la un an de când Dinamo, Rapid și FCSB se băteau pe el!
Liga 2

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (2)
 •  06 Ianuarie 2010, 14:38

Mai bine taci ...

 •  04 Ianuarie 2010, 17:11

Nu va mai stresati, reveniti oricum in esalonul al doilea:)

Vezi toate comentariile (2)
Comentează