Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat marti, 11 februarie 2025 10:40 / Actualizat marti, 11 februarie 2025 11:04
UTA Arad a mutat pe piața transferurilor chiar dacă fereastra s-a încheiat pe 10 februarie. Echipa lui Mircea Rednic i-a legitimat pe stoperul Khadim Rassoul (29 de ani) și aripa stânga Marinos Tzionis (23).
Perioada de transferuri de iarnă din Superliga s-a încheiat pe 10 februarie, iar cluburile mai pot aduce doar fotbaliști care și-au reziliat contractele înainte de această dată. UTA a oficializat două transferuri în această dimineață.

UTA Arad i-a adus pe Marinos Tzionis și Khadim Rassoul
La doar 23 de ani, Marinos Tzionis are deja 31 de meciuri și 3 goluri în tricoul naționalei Ciprului. Acesta a venit liber de la Cukaricki (Serbia) și are o cotă de piață foarte bună pentru campionatul României, un milion de euro.

El devine și cel mai bine cotat fotbalist din lotul condus de Mircea Rednic. A jucat în acest sezon în 16 meciuri și a oferit două pase decisive. A mai evoluat de-a lungul carierei pentru Kansas City și Omonia Nicosia.
Acesta a jucat în ambele meciuri pe care România le-a jucat împotriva Ciprului, 4-1 și 3-0. A prins 74 de minute la București și 46 la Larnaca.
Fundașul central Khadim Rassoul vine liber de la Pendikspor, locul 10 în liga secundă din Turcia. Senegalezul nu a jucat niciun meci oficial în actualul sezon.

Acesta este cotat la 400.000 de euro și a jucat 100 de meciuri în tricoul turcilor de la Adana Demirspor. A jucat și în Belgia, la Lokeren.
Clasamentul din Superliga


