FOTBAL  »  Superliga  »  LANSAREA CĂRŢII DE ISTORIE A STELEI

Valeriu Argăseală: "Am ţinut să facem lansarea în spatele fostului stadion «Venus», pentru că aici au evoluat mulţi jucători mari"

Valeriu Argăseală
Valeriu Argăseală

Articol de GSP - Publicat vineri, 12 decembrie 2008 00:00

Preşedintele clubului din Ghencea, Valeriu Argăseală, a precizat motivul alegerii locaţiei unde a avut loc lansarea cărţii oficiale de istorie a Stelei, explicînd că pe locul în care pe vremuri s-a aflat fostul stadion «Venus» au evoluat foarte mulţi jucători de mare valoare.

"Data de 12 decemrie 2008 va însemna data de la care Steaua, cu diversele ei denumiri pe parcursul timpului, va avea propria ei carte de istorie. Este prima astfel de carte apărută în România.

Începînd de la Ilie Savu, cel mai în vîrstă fost jucător, antrenor şi conducător al clubului şi pînă la cei mai tineri juniori, cu toţii formează această familie a cărui istorie se regăseşte într-un format foarte frumos. Am ţinut să facem lansarea în acest loc pentru că ne aflăm în spatelei unei tribuna imaginare a stadionului «Venus». Am crezut că este bine să facem această lşansare în acest loc pentru că aici au evoluat foarte mulţi jucători mari.

Mă văd obligat să mulţumesc tuturor celor care au făcut să se scrie această carte în primul rînd, şi apoi conducătorilor, celor care au dus echipa la acest nivel de performanţă, tuturor celor care au sprijinit echipa într-un fel sau altul, suporterilor şi tuturor celor care au avut cuvinte frumoase pentru această echipă, indiferent că sînt sau nu susţinători", a mai spus Argăseală.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”

Comentarii (4)
 •  12 Decembrie 2008, 16:17

Buun moment pentru lansarea istoriei ati mai gasit! N-am ce zice: printre ruine si statui sparte! Ati ruinat Steaua nenorocitilor, si acum scrieti istorie ???

 •  12 Decembrie 2008, 15:23

ECHIPA MARE STEAUA E A ARATAT-O AZI IAR

 •  12 Decembrie 2008, 15:10

VASILE.....numele tau spune tot

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close