FOTBAL  »  Superliga  »  VERDICT

Budescu și Alibec, făcuți praf de un patron din Liga 1: „Nu-i vreau! N-au făcut nimic în Europa și la națională, caut altceva”

Budescu și Alibec nu sunt pe placul patronului Iftime / Sursă foto: Arhivă GSP
Budescu și Alibec nu sunt pe placul patronului Iftime / Sursă foto: Arhivă GSP

Articol de GSP - Publicat luni, 17 ianuarie 2022 13:28 / Actualizat luni, 17 ianuarie 2022 13:31

Întrebat dacă i-ar dori la FC Botoșani pe Constantin Budescu sau Denis Alibec, fotbaliștii care nu mai intră în planurile granzilor FCSB și CFR Cluj, Valeriu Iftime a oferit un răspuns cât se poate de surprinzător.

Patronul moldovenilor spune că n-a fost niciodată impresionat de calitățile celor doi și ridică semne de întrebare cu privire la evoluțiile lui Budescu și Alibec din străinătate și de la prima reprezentativă.

Valeriu Iftime nu crede în Budescu și Alibec: „N-au fost eficienți în Europa, n-au jucat la națională”

„Nu-i vreau și nu mi-i permit pe Alibec și Budescu. S-a bătut prea mult monedă cu Budescu și Alibec. Ei n-au fost eficienți într-o echipă din Europa, n-au jucat la națională. S-au distrat cu noi la Astra, dar nu era ceva foarte serios acolo

Nu cred în calitățile lor. Consider că am nevoie de jucători cu alt tip de calități”, a declarat Iftime în această dimineață, la Pro X. 

Constantin Budescu sau falimentul unui mare talent din Liga 1

Cariera lui Constantin Budescu conține aproape numai bile negre, de la zero participări la un turneu final sau în grupele Champions League până la dezamăgiri crunte în țări unde fotbalul e de mâna a treia: China și Arabia Saudită. 

Budescu are o medie de numai două selecții pe an în perioada în care a intrat în circuitul naționalei și în CV deține o jumătate de titlu de campion, arată o amplă analiză făcută de Gazeta Sporturilor la finalul anului trecut

Radiografia poveștii lui de fotbalist nu doar că nu are nimic notabil, dar conține multe pete, un lung șir de experiențe nefericite și prea puține lucruri de valoare, care să conteze cu adevărat.

1,3 milioane de eurovalorează Budescu în prezent, conform cotației site-ului transfermarkt; în decembrie 2020, nivelul său era de 2 milioane de euro, iar în decembrie 2018 atinsese 4 milioane

Nici Denis Alibec nu se regăsește

Denis Alibec nu stă nici el mai bine. Desemnat „Fotbalistul Anului” în Ancheta Gazetei Sporturilor din 2016, Alibec a intrat într-un regres vizibil. Fotbalistul nu și-a atins nicăieri randamentul pe care-l avea la Astra Giurgiu, iar la prima reprezentativă mai mult a dezamăgit. 

Pe deasupra, accidentările i-au pus de fiecare dată bețe în roate în momentul în care se afla pe un trend ascendent. 

Acum, atacantul nu se mai află în grațiile lui Dan Petrescu și, cel mai probabil, nu va mai continua la CFR Cluj. 

12 meciuriși două goluri a adunat Alibec în campionat pentru CFR

VIDEO Dan Petrescu, deranjat de programul echipei + care e situația lui Alibec: „Dacă-și revine, își cere scuze și se întoarce”

Citește și alte știri din Liga 1:

EXCLUSIV Ce se întâmplă cu CSU Craiova - Rapid » LPF și deținătorul drepturilor TV dau peste cap planurile oltenilor

Valeriu Iftime anunță că are o ofertă concretă pentru un jucător de bază: „E ceva avansat”

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (10)
adriann_
adriann_  •  17 Ianuarie 2022, 16:33

Dinamovist inca nu ma facuse nimeni, iar le-au dat astia template-uri proaste la psotaci :)))

sibelius
sibelius  •  17 Ianuarie 2022, 16:16
Postat de adriann_ pe 17 Ianuarie 2022, 15:55

Cele doua genii au scos West Ham de doua ori, fcesebeaua ta a fost trimisa acasa de Karaganda :)))

Uiti ca geniile au jucat si la echipa lui Gheorghe, nu? Alibec se poate recalifica in politist la circulatie: da din maine profesionist, are si greutatea necesara, ii lipseste doar fluierul.

misterverde
misterverde  •  17 Ianuarie 2022, 16:07
Postat de adriann_ pe 17 Ianuarie 2022, 15:55

Cele doua genii au scos West Ham de doua ori, fcesebeaua ta a fost trimisa acasa de Karaganda :)))

Adrian suporterul de plastic al lui FC Mimao.. el are banner cu. Borussia :))))) Vorbește de alte echipe .. că despre echipa lui. Nu are ce să spună .. elfi. ? Bucătari .. pescari. ? Și un vis Mare și Umed .. Dar ce sa ceri de la un Miau Miau .. îmi aduc aminte .. mai de mult. Suporterii lui Mimao erau sa și de-a foc la ce deștepți sunt...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează