FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FCSB 2-1

VIDEO+FOTO Se încinge campionatul! Dinamo învinge FCSB, 2-1, și e mai aproape ca niciodată de titlu în acest sezon!

Foto: Raed Krishan +31   FOTO
Foto: Raed Krishan

Articol de GSP - Publicat luni, 01 mai 2017 22:45

Dinamo a câștigat meciul de pe teren propriu cu FCSB, scor 2-1, din etapa a 8-a din play-off și continuă să spere la titlu. 

Dinamo a fost mai agresivă, mai orgolioasă, Steaua s-a retras devreme, apărând un punct amărât într-un derby-maraton, iar Hanca a pedepsit-o iar, în prelungiri!

Derby de România n-a murit niciodată! A stat ascuns câţiva ani, dar azi a ieşit în lumina reflectoarelor cu tot ce are mai frumos şi mai de valoare: spectatorii. Un derby nu poate fi derby fără parfumul fanilor, indiferent de calitatea fotbaliştilor. Coregrafiile celor două galerii, urmate de spectacolul cu papelitos au creat senzaţia de America de Sud într-o ţară care trăia cu impresia că şi-a pierdut definitiv pasiunea pentru fotbal.

Început agresiv

Ce a fost mai important s-a rezolvat. Oamenii s-au reîntors pe stadion! Atmosferă avem, tensiune e din plin, miza e uriaşă! Rămâne să vedem şi cât fotbal avem. Derby-ul începe aspru. Genunchiul lui Alibec aproape că se sparge la intrarea criminală a lui Dielna, după care Rivaldinho e oprit cu un procedeu de judo de Bălaşa. Exuberanţa tribunelor determină jucătorii să joace mult dincolo de limita regulamentului, dar chiar şi asta place publicului.

Penedo, parada serii!

Dinamo stă prost la fazele fixe. Momcilovici ratează un assist perfect cu latul (9), după care Boldrin execută fabulos o lovitură liberă. Mingea se duce sub transversală. E gooo... Nu, nu e, Penedo-Spiderman are un reflex uluitor, chiar cu preţul unei ciocniri violente de bară (17).

Penalty Nemec, gol Hanca

Steaua e mai activă. Stă mai mult în jumătatea adversă, are mai multă calitate în a pasa şi a rezolva unu contra unu duelurile. Dar fotbalul nu înseamnă doar posesie şi tehnică. Înseamnă şi specularea momentelor-cheie. Iar Dinamo fix asta face: obţine un penalty din nimic. Bălaşa îl faultează clar în careu pe Nemec, Haţegan vede, nu închide ochii şi fluieră, corect, 11 metri. Hanca îl execută pe Niţă, aruncă stadionul în aer şi pe Steaua în postură de outsideră la titlu! Dar Derby-ul nu e gata! Alibec inventează o minunăţie de pasă, pe care scrie ASSIST, dar Boldrin ratează o ocazie cât un campionat! Pauză. Chiar e nevoie după o repriză care a durat nu 45, ci 64 de minute, cu tot cu întreruperi.

Gol din greşeală

Steaua riscă tot. Iese Ovidiu Popescu, intră De Amorim. Şi terenul se înclină înspre poarta lui Penedo! Dar golul vine dintr-o fază hilară: Pleaşcă vrea să recentreze cu capul, iar mingea se duce în poartă, cu un Penedo prea pasiv şi fără reacţie! Asta da, pleaşcă de gol! Meciul se deschide! Nistor slalomează frumos, dar trage alături (62). Se rupe Pintilii, intră Tamaş, Moke urcă mijlocaş. Niciuna dintre echipe nu pare mulţumită cu remiza. Nici chiar Steaua, care rămâne în continuare lider cu un punct! Finalul e agitat, dar fără realizări. 1-1 şi Dinamo e out din lupta pentru campionat! Steaua, în schimb, e tot la mâna ei, dar o aşteaptă Şumudică, lunea viitoare la Giurgiu, în ceea ce va fi, probabil, ultima finală a Ligii 1.

The killer

Da, ștergeți tot acest scenariu! În prelungirile-record, Romera, spaniolul tot mai bun pe faza ofensivă, a luat-o la picior cu tupeu, De Amorim a demonstrat că degeaba e brazilian, și-a faultat. Octavian Șovre a fost la post și a semnalat faza. În secunde cât un campionat întreg, Hanca (90+6) a marcat din nou de la 11 metri și a reintrodus-o pe Dinamo în lupta pentru titlu. Iar Steaua nu mai este la mâna propriilor rezultate. Viitorul jubilează la malul mării. A fost un Derby-maraton, de povestit și peste ani!

Citește și: Final incendiar de sezon! Program + calcule » Dinamo intră în forță în lupta la titlu

DINAMO - FCSB 2-1
Au marcat: Hanca 34 pen., 90+6 pen. / Pleașcă 53
TEXT / VIDEO

Dinamo: Penedo - Romera, Nedelcearu, Dielna, Filip - Mahlangu, Palici (cpt) - Hanca, Rivaldinho, Nistor - Nemec
Rezerve: I. Popescu, Busuladzici, Bawab, Oliva, P. Petre, Șerban, Marici
Antrenor:
Cosmin Contra

FCSB: Fl. Niță - Pleașcă, Bălașa, Moke, Momcilovici - Pintilii, Ov. Popescu - Enache, Boldrin, Fl. Tănase - Alibec (cpt)
Rezerve: Stăncioiu, Tamaș, Tudorie, Jakolis, Achim, De Amorim, Gnohere
Antrenor: Laurențiu Reghecampf

Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad) / Asistent 1: Octavian Șovre (Oradea) / Asistent 2: Vasile Marinescu (București) / Rezervă: Cătălin Popa (Pitești) / Observator LPF: Mircea Călin (București) / Observator CCA: Patrițiu Abrudan (Cluj-Napoca)

37.669 de suporteriau fost prezenți pe Arena Națională

 
 
 

Partida este una cu o încărcătură specială pentru ambele echipe, aflate în lupta pentru titlu. FCSB e lider cu 38 de puncte, la egalitate cu Viitorul, în timp ce Dinamo e pe locul 3, cu 33 de puncte.

O victorie a oaspeților ar aduce echipa lui Reghecampf ca mare favorită la câștigarea titlului. În schimb, pentru Dinamo singura șansă pentru a mai conta în lupta la titlu este victoria.

Înfrângerea o aduce pe Dinamo în situația de a pierde chiar și locul 3, existând posibilitatea să termine chiar pe locul 5.Save

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (395)
1608161395901121
Mircea Radu  •  02 Mai 2017, 07:47

citesc din cand in cand articolele si uneori, mai citesc si comentariile. Meciul de aseara a fost foarte slab, unul din cele mai proaste meciuri vazute la Dinamo- Steaua. Articolul e pe langa drum: lovitura la genunchi, la Alibec, a fost data in spatele genunchiului, nu i-a sarit genunchiul, dar trebuia sanctionata cu galben. Parada lui Penedo: a scos mingea tarziu si s-a lovit de plasa interioara a portii, nu de bara! Golul lui Pleasca: norocos dar corect, a venit pe fondul neintelegerii dintre portar si fundas. Cel dintai penalty - usor acordat, dar cam fortat. Nemec nu mai ajungea la minge si usoara tragere e des intalnita in mai toate partidele de fotbal. Al doilea penalty, inutil: nu iesea gol nici daca il lasau singur pe Romero. Reghenkampf a gresit tactic! A mizat pe lovituri libere si cornere, a uitat sa comunice ca si egalul e bun, nu mai are autoritate, posibil sa fie nemotivat de eminenta plecare. Contra a fost super blazat, nu credea in victorie, nu va semna contractul de prelungire, Negoita nu accepta conditiile puse pt preparatorul fizic si se ascunde dupa (ne) hotararea Monicai Jager de a avea o pista de atletism la un stadion proprietate privata... Singurii care au meritat victoria au fost suporterii, mai ales senzationala galerie dinamovista! Felicitari, dar fotbalul se joaca pe goluri si Dinamo, daca ar castiga campionatul, ar fii iar invinsa in primul tur! Nu are cine si cand sa reformeze o echipa si sa o antreneze pt cupele europene! Negoita vrea doar

zecs93
zecs93  •  02 Mai 2017, 02:22
Postat de andyandrei2015 pe 01 Mai 2017, 22:47

reghedistrusu si arbitrii ne au tocat meciul asta,ala a jucat la egal,si ultimul nu e 11m ,nici o suta de ani,dar v am spus dinainte ca arbitrii pot ajuta fcdb,altfel nu aveau cum,2 suturi la poarta si 2 goluri ,asta e fcdb !

prostu prostilor trebuie sa-si faca simtita prezenta, tu ai vazut intrarea de criminal in serie a lui amorim, ce cauta sa-i i-a picioarele lui romera acolo ?? Dumnezeu nu doarme, uite ca va da peste bot toate aranjamentele voastre cu arbitri, daca mai faceti un pas gresit si Dinamo bate tot ( ultimele 2 etape) atunci *** :)))))))))))

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

belagio
belagio  •  02 Mai 2017, 02:12
Postat de adriann_ pe 02 Mai 2017, 02:04

"În prelungirile-record, Romera, spaniolul tot mai bun pe faza ofensivă, a luat-o la picior cu tupeu, De Amorim a demonstrat că degeaba e brazilian, și-a faultat. Octavian Șovre a fost la post și a semnalat faza. În secunde cât un campionat întreg, Hanca (90+6) a marcat din nou de la 11 metri și a reintrodus-o pe Dinamo în lupta pentru titlu. Iar Steaua nu mai este la mâna propriilor rezultate. Viitorul jubilează la malul mării. A fost un Derby-maraton, de povestit și peste ani!" Pana si astia de la gsp au vazut ca Amorim a comis-o, doar postacii becalisti delireaza in continuare =))

A fost blocat site-ul becalist in primele minute dupa meci , nu se mai putea intra s-a plans aici mai rau ca la "Lantul Amintirilor " , film indian...

Vezi toate comentariile (395)
Comentează