FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Vinde sau nu Dinamo? Nimeni nu mai are încredere în Negoiță » Adrian Thiess: „E vechea poantă! El e patron? Eu știu că șef e soțul coafezei de la Rin”

Adrian Thiess
Adrian Thiess

Articol de - Publicat miercuri, 17 iulie 2019 16:32

Adrian Thiess a organizat în 2012 amicalul de gală Dinamo - Barcelona (0-2), apoi a intenționat să aducă investitori din străinătate care să preia clubul din Ștefan cel Mare, acum lucrează cu parteneri din Occident la organizarea de meciuri de verificare de anvergură pe plan continental.

Ultimul este amicalul ce s-a desfășurat la Dresda între Dynamo, din Zweite Bundesliga, și PSG, parizienii învingând cu 6-1.

„Eu și colaboratorii mei am organizat cele două amicale pe care PSG le-a jucat înaintea plecării în turneul din China. Aș fi vrut să fac același lucru și-n România, dar nu se poate. La Dresda a fost sold out cu 48 de ore înainte de meci, au fost 32.000 de oameni la stadion, vorbim de o echipă de liga a doua din Germania.

În România, nu există o asemenea rețetă. Am încercat și m-am lovit de refuzuri, gata, mi s-a luat! Am încercat trei ani la rând să aduc pe Real Madrid”, a comentat Thiess pentru Gazeta Sporturilor.

Vizavi de intenția lui Ionuț Negoiță de a vinde Dinamo, patronul roș-albilor anunțând că va ceda clubul în maximum o lună, Thiess a comentat:

„E vechea poantă! Dar întreb: ce vinde domnul Negoiță? Că el nu e patron la Dinamo! Proprietar știu că e soțul coafezei de la Rin. Iar dacă e el, atunci vorbim de alt caz, ce ar trebui studiat de organele abilitate. În acest moment, iese din discuție vreun interes al meu pentru Dinamo, gata, s-a dus, fac meciuri de gală în Germania sau peste tot în lume”.

Vezi și:Ultrașii din PCH, răspuns-manifest, în 8 puncte, pentru Ionuț Negoiță: „Vei avea acum ocazia să ne vezi mai implicați ca niciodată!”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
bogdany8
bogdany8  •  18 Iulie 2019, 04:04

Nu vi-se pare ca seamana cu Mozzart aici, acest Thiess :))))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează