FOTBAL  »  LIGA 2  »  STADION

Dan Alexa se revoltă: „Este o rușine!”. Ce le cere autorităţilor locale din Timişoara

Dan Alexa
Dan Alexa

Articol de GSP - Publicat luni, 05 octombrie 2020 11:48 / Actualizat luni, 05 octombrie 2020 22:39

Dan Alexa (40 de ani), managerul general al echipei ASU Politehnica Timișoara, este nemulțumit de faptul că Timișoara nu are un stadion ultramodern la fel ca alte orașe mari din România, având în vedere numărul mare de iubitori de fotbal care s-ar bucura de o astfel de investiție. 

Alexa consideră că și Timișoara merită un stadion ultramodern, mai ales că locuitorii orașului sunt iubitori ai fotbalului și, la meciurile importante, actualul stadion era neîncăpător. 

Este o rușine că Timișoara nu are stadion, pentru că e un oraș mare. Ne aducem cu toții aminte de atmosfera creată în trecut de suporterii din tribunele Stadionului «Dan Păltinișanu».
Dan Alexa, la ProX

„Echipa asta a suferit mult pentru că nu a avut sprijin”

Antrenorul poliştilor speră ca echipa lui să primească ajutor de la autorităţile locale.

Suntem obligați să avem o relație bună cu Primăria sau cu Consiliul Județean. Avem promisiunile lor că se vor implica și știu că sunt conduse de oameni care iubesc sportul. Atunci când una dintre aceste entități se implică, și rezultatele sunt mai bune. Echipa asta a suferit mult pentru că nu a avut sprijin până acum, dar premisele sunt bune.
Dan Alexa, la ProX

Citește mai multe știri din Liga 2: 

FOTO Prezența spectatorilor la meciurile Comunei Recea, deja o obișnuință! Meciul cu FC U Craiova, vizionat de sute de spectatori

Cătălin Hlistei, la primul meci după acuzația de dopaj: „Câinii latră, ursul trece”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
622674784501836
Florin Dobrin  •  05 Octombrie 2020, 12:42

ciocu mic ca vine palmierul si iara tio iei

184154766546434
Adrian Sârbu  •  05 Octombrie 2020, 12:14

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează