FOTBAL  »  LIGA 2  »  REPORTAJ GSP

EXCLUSIV Fără fotbal, dar cu stadion! Imagine rară într-un oraș din România: bloc de locuințe în incinta arenei

Cu puțină cosmetizare, arena din Tulcea ar putea găzdui iar meciuri de Liga 2 +4   FOTO
Cu puțină cosmetizare, arena din Tulcea ar putea găzdui iar meciuri de Liga 2

Articol de , - Publicat luni, 26 aprilie 2021 17:53 / Actualizat miercuri, 28 aprilie 2021 17:06

La Tulcea există o arenă decentă, un „must” pentru ce-a însemnat Delta, club obișnuit cu Liga a 2-a sau a 3-a. Cu mici retușuri, tulcenii s-ar mândri cu o casă cochetă, curată, însă din 2019 oficialitățile au abandonat ideea de a mai avea un club de fotbal

Tulcea nu a stat niciodată la "masa bogaților" autohtoni din Liga 1. A fost aproape, în 2007, când Delta câștigase Seria I din Liga a 2-a. A avut atunci, fictiv, câteva zile statut de Liga 1, a continuat totuși în Divizia B. Impasul a venit din cauza stadionului: n-a depus dosarul de omologare, n-a primit "viză" de Liga 1. A scăpat-o astfel pe Ceahlăul de retrogradare și a șters cu buretele cel mai bun rezultat din istoria clubului. Mai avea un loc 5 în Divizia B în 1984.

De la Liga 1 spre desființare

Istoria Deltei Tulcea e oricum destul de scurtă și fără sare și piper. Nici prea multe nume sonore nu-și leagă trecutul de acest club. De notat ar fi Alexandru Mățel, Andrei Peteleu și Pavel Peniu, actualul președinte de la Viitorul lui Gică Hagi. 48 de ani agitați, cu multe schimbări de nume, abrevieri, probleme de tot soiul, desființări și reînființări. 2019 a fost fatal pentru Delta Tulcea. 

În aceeași serie cu Rapid, dobrogenii s-au retras la mijlocul sezonului și au anunțat că încheie activitatea. Din acel moment, stadionul din Tulcea a devenit doar un obiectiv păzit, loc de promenadă sau antrenamente individuale pentru cei mai activi tulceni. Asta este și azi, când Gazeta a vizitat arena care în teorie ar avea 12.000 de locuri.

Fără fotbal, dar cu stadion de Liga 2

Fără fotbal de 2 ani, de fapt fără activitate și investiții serioase, stadionul "Delta" nu arată chiar atât de rău, raportat la ce a însemnat Tulcea în fotbal. Cu un gazon de-un verde aprins, fără denivelări, lecție pentru multe cluburi de Liga a 2-a. Cu multe dintre scaunele alb-albastre la locul lor, culori aprinse, curate, semn că nu-s de mult timp schimbate și-s chiar îngrijite. Minusul ar fi buruienile crescute printre ele și pe lângă gardul ce înconjoară suprafața de joc. O mână de var și o motocoasă ar rezolva probabil rapid deficiențele. Dar pentru cine? Căci la Tulcea nu mai există fotbal de 2 ani!

Foto: Ionut Iordache
Foto: Ionut Iordache
Foto: Ionut Iordache
Foto: Ionut Iordache
Foto: Ionut Iordache
+21 FOTO

Ce spune Consiliul Local

Gazeta Sporturilor a trimis o solicitare către oficialitățile locale, în care a cerut detalii despre situația arenei pe care a jucat până nu demult Delta Tulcea. Până în momentul izbucnirii pandemiei, terenul era folosit de copii și juniori afiliați unor cluburi private. Acum este însă nefuncțional. În scurtul răspuns primit de redacție, Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu - Tulcea anunță că în acest moment nu există niciun plan legat de vreo nouă echipă în oraș, implicit nimic nou nici cu arena tulceană. 

Bloc de locuințe în incinta stadionului!

O imagine rară la stadionul din Tulcea e dată de blocul aflat chiar în spatele tribunei oficiale, în curtea stadionului (foto). Acolo locuiesc câteva familii, ce ar putea oricând să coboare din casă și să ia loc în tribună dacă ar mai fi meciuri. Asta dacă nu au vedere direct spre teren din balcon. Clădirea a fost în trecut cantonamentul clubului sportiv, însă a devenit bloc de locuințe ulterior. 

Citește și: 

OFICIAL S-a decis! Cum se va numi noua arenă a Rapidului

FOTO A fost montat noul gazon pe Arena Națională! Cum arată acum terenul pe care se va juca la Euro 2020

Playtech: BOMBĂ! Ianis Hagi, transferul vieții. Rangers, oferte incredibile primite astăzi: scoțienii sunt siguri


Comentarii (20)
200748401087864
Gabriel Degeratu  •  28 Aprilie 2021, 08:18

Are 134 de partide în „A” şi 39 de goluri, dintre care 91 de meciuri şi 31 de reuşite au fost pentru C.S. Târgovişte, în prima divizie.

200748401087864
Gabriel Degeratu  •  28 Aprilie 2021, 08:17

PETRE MARINESCU, zis Grecul, născut la 20 mai 1951 la Izvoarele – Tulcea, vârf de atac in perioada lui Radu II, Marcel Răducanu, Cămătaru, Constantin Stan, Terheş.Gino Iorgulescu. Moiceanu, Biro, Dragomirescu, Dudu Georgescu, Fanici, Florea Dumitrache, Mircea Sandu, Tevi şi alţi 10 jucători, atacanţi pur sânge. Golgeterului absolut al Târgoviştei în prima divizie i se mai spunea Marin sau Marele Mustăcios. El a fost lansat în fotbalul mare de nea Petrică Rădulescu la Politehnica Galaţi. S-a calificat în finala Cupei României din 1976, pe când se afla în „B” cu C.S.U. Galaţi, un meci pierdut „cu cântec”, cu 1-0 în faţa Stelei, după ce în semifinale o eliminase pe celebra Craiova, cu o reuşită excepţională de la centrul terenului, peste portarul Purcaru. A jucat în Cupa Cupelor cu Boavista Porto, a venit la noi în 1977, după ce a absolvit Politehnica din Galaţi, fiind repartizat la Fabrica de Frigidere din Găeşti. Va rămâne şi după retrogradarea din 1980, va fi golgeter în turul ediţiei 1980 – 1981, cu 9 reuşite, dar pleacă în retur la F.C.M. Braşov, dorit de Nicolae Proca. Jucător excepţional, cu o detentă extraordinară şi o lovitură de cap necruţătoare, şut puternic, are o selecţie în echipa naţională „B”a României, în 1979. După retragere s-a stabilit acasă, la Tulcea, şi a reuşit ca preşedinte de club cu Delta promovarea în „A”, eşalon în care, însă, din cauza lipsei licenţei, echipa nu va putea juca. Din iulie 2016 este viceprimar al municipiului Tulcea.Are 134 de partide

200748401087864
Gabriel Degeratu  •  28 Aprilie 2021, 08:01

,,Imagine rară într-un oraș din România: bloc de locuințe în incinta arenei" !?! Sunt peste 100 de stadioane construite in cartiere sau pe langa care ,ulterior,au fost ridicate blocuri.Unul il aveti la Juventus Colentina-Daco Getica,altul e Giulesti,uitati va la Botosani, Moreni,Onesti si multe altele.Si atunci de ce e imagine rara?

Vezi toate comentariile (20)
Comentează