FOTBAL  »  LIGA 2  »  FC U CRAIOVA

EXCLUSIV VIDEO Gângioveanu a povestit din Los Angeles bătaia de la Craiova: „El mi-a dat un cot, apoi l-am lovit eu” + „Florin Costea mă tot înjura, până a venit bunicul la teren”

Gângioveanu e antrenor personal în Los Angeles
Gângioveanu e antrenor personal în Los Angeles

Articol de GSP - Publicat sambata, 04 iulie 2020 10:52 / Actualizat sambata, 04 iulie 2020 11:27

Cosmin Gângioveanu (30 de ani), considerat în 2010 unul dintre cei mai talentați jucători de la FC Universitatea Craiova, echipa dezafiliată în 2011, a fost prezent la GSP LIVE și a vorbit despre finalul brusc al carierei sale.

Aflat acum în Los Angeles, unde tocmai a intrat în afaceri imobiliare după ce a lucrat ca antrenor de fitness, Gângioveanu a povestit mai multe evenimente neplăcute petrecute la echipa lui Adrian Mititelu și a dat detalii despre cum acesta se implica peste antrenorii oltenilor. Iată un fragment din dialogul spectaculos purtat cu Costin Ștucan în timpul emisiunii: 

-  La început jucai mai mult la înfrângeri grele cu CFR Cluj și Dinamo. Părea că erai aruncat doar la greu.
-  Eram un copil atunci. Am debutat la 15 ani și șapte luni, țin minte că eram al treilea cel mai tânăr debutant din istoria României. Mă bucuram pentru fiecare minut, nu conta la ce scor intram. Au fost multe momente frumoase la Craiova, dar după ce au trecut anii firesc era să ne lase și pe noi să facem un pas înainte în carieră. Asta ne-a ținut pe loc. 

- Mititelu a ținut jucătorii, dar Craiova s-a destrămat până la urmă. Cum vezi povestea cu cele două Craiove? Știu că ai vrut să joci și la CS Universitatea, prin 2014… 
- Da, atunci reveneam după aproape doi ani de inactivitate. Venise Emil Săndoi, care m-a antrenat la naționala de tineret. Fusesem golgeter acolo cu 7 goluri în campania de calificare la Euro. Îmi doream să revin, aveam 25 de ani, mă gândeam că eram încă tânăr. M-am antrenat două luni cu ei, începusem să-mi intru în forma de altădată, dar mai aveam nevoie de timp. Corpul avea nevoie cam de șase luni, de o pregătire fizică de iarnă, dar Sorin Cârțu s-a opus. El și Silviu Lung senior. Lung spunea la toată lumea că sunt un jucător terminat și alte lucruri, deși eu cu fiul lui, Silviu Lung jr, am crescut împreună, am fost colegi de cameră. 

VIDEO. Gângioveanu, povești despre Craiova și Adrian Mititelu

- Ai fost și la Craiova lui Mititelu în anul ăla… 
- Da. Venise Condescu, am făcut vizita medicală și 3-4 antrenamente, dar nu am continuat. Nu mi se părea un proiect serios la vremea aceea.
- Acum, echipa e promovată în Liga 2. 
- (Oftează) Foarte bine, le urez mult noroc. 

Pedepsit de Adrian Mititelu pentru că a dat BAC-ul 

- Dincolo de refuzul lui Mititelu de a te lăsa să pleci, de ce crezi că nu ai confirmat în fotbalul românesc? Erai anunțat ca un mare talent, dar presa scria despre un rebel, un mofturos, ba chiar și despre o bătaie cu Bărboianu la antrenament. 
- Am avut o personalitate mai rebelă. Nu eram suficient de matur la momentul ăla, eram foarte aprig la mânie și la scandal. El mi-a dat un cot, apoi l-am lovit eu. Dar doar eu am fost pedepsit, am fost trimis câteva luni la echipa a doua.

EXCLUSIV VIDEO Gângioveanu a povestit din Los Angeles bătaia de la Craiova: „El mi-a dat un cot, apoi l-am lovit eu” + „Florin Costea mă tot înjura, până a venit bunicul la teren”
Gângioveanu a impresionat la începutul carierei la Universitatea Craiova

83 de meciuriși 3 goluri are Gângioveanu în Liga 1. 81 dintre partide sunt în tricoul Universității Craiova, celelalte două sunt pentru FC Vaslui

- Ai mai fost trimis o dată la echipa a doua când ai vrut să dai BAC-ul în loc să mergi în pregătire… 
- Voiam din tot sufletul să plec la altă echipă. Ratasem BAC-ul în anul anterior și voiam să-l dau, să nu fiu ca alți fotbaliști care-l dau pe la 30 de ani. Era și o presiune din partea familiei. Am decis să rămân să dau examenele, dar Mititelu mi-a spus că ratez cantonamentul și o să rămân definitiv la echipa a doua. 

 - Și ai rămas? 
- Am rămas acasă, am dat Bac-ul. Pe vremea aia eram și jucător de bază la naționala de tineret. Domnul Săndoi a vorbit cu ei, a făcut unele presiuni să fiu reintegrat în echipă, dar au refuzat. La vremea aia, domnul Porumboiu mă plăcea foarte mult. Îmi zicea “Dracu' gol”. Am plecat sub formă de împrumut la Vaslui în vara aceea, aveam 19 ani. Jucasem aproape 40-50 de meciuri ca titular în Liga 1, semnasem cu Adrian Ilie, era impresar la vremea aia, și mi-a găsit o ofertă de la Almeria. Mititelu nu a vrut să audă și așa am plecat la Vaslui. 

EXCLUSIV VIDEO Gângioveanu a povestit din Los Angeles bătaia de la Craiova: „El mi-a dat un cot, apoi l-am lovit eu” + „Florin Costea mă tot înjura, până a venit bunicul la teren”
Ștefan Bărboianu

7 goluriîn 14 meciuri a marcat Gângioveanu pentru naționala U-21 a României, între 2008 și 2010

- Porumboiu era foarte solicitant cu antrenorii, cu jucătorii. Ai vreo poveste cu el din perioada aia? 
- Domnul Porumboiu s-a purtat foarte bine cu mine, îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine. Știu că voia foarte tare să mă cumpere. De față cu mine, l-a sunat pe Mititelu, a pus pe speaker și a zis să facem tranzacția. Mititelu nu a vrut să audă. La vremea aia, Porumboiu oferea 800.000 de euro și un eventual procent la revânzare. 

VIDEO. Cosmin Gângioveanu s-a rupt total de fotbal

- A trebuit să te întorci la Craiova.
-  Da, am jucat constant după aia, dar gândul meu era în altă parte. Nu mă mai simțeam bine. Nu simțeam că sunt dorit așa tare precum alți jucători din perioada aceea. 

- Povesteau jucătorii că la întoarcere te-ai lovit și de ostilitatea colegilor, în special frații Costea. 
- Probabil erau câteva grupuri în vestiar. Pot să spun că Florin Costea e singurul cu care am păstrat legătura și cu care am rămas în relații foarte bune. În teren ne înjuram, ne apostrofam. El juca atacant, eu în spatele lui, în bandă, și când nu-i pasam, ne înjuram. S-a văzut și la televizor. A venit odată la antrenament bunicul meu să vorbească cu el să nu mă mai înjure. 

- Și cum a reacționat Costea? 
- A fost respectuos, și-a cerut scuze, apoi am avut o relație mai bunicică.

- Ce efect asupra ta avea dorința de a pleca de la Universitatea? Nu mai aveai chef de antrenamente? Încerc să înțeleg de ce ai luat-o în jos. 
- Nu mai eram atât de motivat, vedeam că Mititelu încerca mereu să promoveze alți jucători, numai pe mine nu. Și tatăl meu se băga foarte mult la vremea aia. Îi plăcea să iasă în evidență cu interviuri și totul se refrângea asupra mea. El voia să-mi facă bine, dar lumea din fotbal vedea asta ca pe un lucru foarte rău. Mă simțeam puțin marginalizat și de aia îmi doream foarte tare să plec. 

- Aparent, Mititelu își făcea mulți dușmani. Te-a surprins cum s-a terminat prima parte a experienței lui la Craiova? 
- Nu m-a surprins deloc. A vrut să facă bine, are un suflet bun, dar nu a avut niciodată o echipă managerială bună. Totdeauna, a avut lângă el oameni cu zero personalitate. Toți erau mielușei, niciunul nu avea curaj să zică: “Adrian, ce ai făcut? Decizia asta nu e bună! Hai să facem altfel”. Doar îl aprobau. Nu a avut lângă el un Dinu Gheorghe, un MM Stoica. 

- Dar antrenorii cum erau în relația cu el? 
- A impus jucători la echipă tuturor antrenorilor, mai puțin lui Pițurcă. Probabil, era modelul Gigi Becali, voia să fie un fel de Gigi Becali. Se băga mereu la echipă.  

- Voi cum știați despre asta? 
- Simțeam lucrurile astea.  

- Inclusiv cu Reghecampf s-a întâmplat asta?
- Inclusiv cu Reghecampf. Știu foarte bine și sunt mulți care știu. Cred că și Mititelu recunoaște că a impus jucători la echipă, doar antrenorii nu vor recunoaște. 

Citește interviul integral cu Gângioveanu: 

Fostul talent Gângioveanu, mărturisiri incredibile în direct din Los Angeles: “Am plecat din țară din cauza dependenței de cazino. Jucam noapte de noapte”. Ce sumă uriașă a pierdut + cum i-au afectat tatăl și Anamaria Prodan cariera

Stabilit în Los Angeles, olteanul Cosmin Gângioveanu a ajuns s-o antreneze pe celebra Demi Lovato: „Mă ocup de cântăreți, actori”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (8)
radufl
radufl  •  05 Iulie 2020, 07:39

Alt potențial talent risipit de marele manager Mititelu și gașca sa de diletanți într-ale fotbalului. Spre deosebire de alți foști colegi de la echipa distrusă de brutarul atomic, însă, se pare că el nu suferă de sindromul Stockholm.

1391972634181505
Adrian Popescu  •  04 Iulie 2020, 21:11

Apare unul care pozează smardoi spune cuvintele magice pentru papitoii romani...sala- bani-fotbal-sua si gata lumea s-a excitat. Ce naiba întrebati de ce a fugit din România și ce bani datora...

1391972634181505
Adrian Popescu  •  04 Iulie 2020, 21:08

In primul rand ca nu spune cine era bunicul lui...de ce a fost scos din antrenament Costea si cum a stat drepți în fața smardoiului...Haliti toate vrajelile stai linistit ca in estate recte imobiliare acolo este ca si aici iar ce face el in Los Angeles la noi se numeste altfel

Vezi toate comentariile (8)
Comentează