FOTBAL  »  LIGA 2  »  ETAPA A 19-A

LIGA 2 // S-a terminat primul meci al etapei din liga secundă » Petrolul a condus la pauză, dar a pierdut în fața unei contracandidate la promovare

FOTO: Facebook Petrolul Ploiești
FOTO: Facebook Petrolul Ploiești

Articol de GSP - Publicat marti, 27 noiembrie 2018 13:38

Academica Clinceni a învins-o pe Petrolul Ploiești, 2-1, în primul meci al etapei intermediare din liga secundă.

După o primă repriză cu numeroase ocazii de poartă, în care gazdele au și zguduit bara transversală, Petrolul a deschis scorul cu două minute înainte de pauză. Robert Grecu, mijlocașul adus de la FC Argeș, a preluat o minge în careu și a înscris fără emoții.

Avantajul prahovenilor avea să fie spulberat în repriza secundă. Clinceni a egalat în minutul 53, prin Robert Ion, care a deviat elegant în poartă centrarea venită de la Barbu.

Același Robert Ion a dat lovitura în minutul 65, când a înscris simplu, din câțiva metri, după ce mingea ajunsese la el în urma unui ricoșeu fericit. 

Grație victoriei, Academica Clinceni revine pe podiumul ligii secunde. Ilfovenii au devansat FC Argeș și Petrolul și au acumulat 39 de puncte, situându-se temporar pe locul 3.

"Găzarii" bifează al doilea meci consecutiv fără victorie, iar fanii încep să-și piardă din nou răbdarea. Petrolul e pe 4, cu 39 de puncte.

Academica Clinceni - Petrolul Ploiești 2-1
Au marcat: R. Ion '53, '65 /  R. Grecu'43

Echipele de start:

Academica Clinceni: Vâlceanu - Fl. Achim, Patriche, An. Răuță, Dobrescu - V. Olariu, B. Barbu - Horșia, Vl. Mihalcea, Șut - R. Ion
Rezerve: Cr. Andrei, C. Gheorghe, Pațurcă, M. Șandru, Dogaru, V. Cristea, Găină
Antrenor: Ilie Poenaru

Petrolul: Tordai - Olaru, Ghinga, L. Cazan, Țigănașu - M. Chindriș, Danci - R. Grecu, L. Marinescu, Ștefănescu - Arnăutu
Rezerve: Bolboașă, Velisar, Ciocâteu, Cl. Herea, N. Popescu, Țicu, Fl. Plămadă
Antrenor: Octavian Grigore

Program Etapa a 19-a 

Azi
Academica Clinceni - Petrolul Ploiești 2-1
Miercuri:
14:00
CS Balotești - Aerostar Bacău
Unirea Brăila - Luceafărul Oradea
Metaloglobus - ASU Poli
Pandurii - U Cluj
Sportul Snagov - FC Argeș
UTA Arad - CS Mioveni
ACS Poli - Daco Getica
17:00
Ripensia Timișoara - Farul Constanța
Joi
14:00 Chindia Târgoviște - Energeticianul

Clasament actualizat Liga 2

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează