LIGA 2  ·  RAPID

Rapid a pierdut un investitor din cauza lui Mircea Sandu: "Cît e el şef, nu voi mai băga bani în fotbal"

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 august 2013 00:00

Noii patroni ai Rapidului vor să vîndă 50% din acţiunile clubului, iar printre posibilii cumpărători aflaţi în vizorul lui Adrian Zamfir se numără şi Marian Iancu.

Rapidist declarat, fostul patron al lui Poli Timişoara e tentat de această idee, dar refuză să facă acest pas cît timp Mircea Sandu este preşedinte la FRF.

"Nu am fost contactat deocamdată şi nu a existat această intenţie la modul concret nici din partea mea, nici din a altora. Am acumulat experienţă la Timişoara, dar cît timp va fi Sandu la FRF, nu voi mai investi în fotbalul românesc. Dacă nu voi mai fi persona non-grata, poate revin, la Rapid sau la Timişoara.

Poate nu chiar ca acţionar majoritar, de fapt sigur nu, dar pun umărul. Nu vreau să mă expun financiar. La Timişoara am peste 100 de jucători, am palmaresul acolo, am toată logistica, eu am făcut terenurile de antrenament, vestiarele. Sînt legat de Timişoara, dar sufleteşte simt pentru Rapid, doar sînt născut în Giuleşti”, a spus Marian Iancu la Fotbal Club, la DigiSport.



Amantul unei oltence, umilit de soțul femeii care i-a prins în casă. Ce l-a pus să facă în pielea goală. VIDEO
Libertatea
Comentarii (22)
petrusm  •  24 August 2013, 21:23

Dupa cum stau lucrurile , este DOAR O MANEVRA DE-A LUI KOOPOSS ... ASTIA CARE ZIC CA ,,AU CUMPARAT RAPIDUL , CU SIGURANTA PRELUNGESC AGONIA , DAR NU REZOLVA NIMIC... ABUREALA CLARA...

omie90023  •  18 August 2013, 22:34

lupta intre 2 entitati fecaliere gspsiprosport - una vorbeste de Sebastian ghita , alta de marian iancu

zmeusor  •  17 August 2013, 00:44

Decat sa revina iar IANCU in fotbal mai bine sa ramana SANDU si DRAGOMIR pe vecie.Ziaristii P U L I I de la JEGSP ma uimiti pe zi ce trece cu articolele voastre de C A C A T.

Vezi toate comentariile (22 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
18:00 Fotbal, Liga 1
Sepsi - Chindia
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
20:30 Fotbal, Liga 1
CFR Cluj - Gaz Metan
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
20:30 Fotbal, La Liga
Alaves - Getafe
Digi 4, Telekom 4, Look Sport 3
22:00 Fotbal, Premier League
Manchester United - Southampton
Eurosport
22:45 Fotbal, Serie A
Inter - Torino
Digi 4, Telekom 2, Look Sport
Program TV complet

Liga 1