FOTBAL  »  LIGA 2  »  RAPID

VIDEO Ovidiu Burcă despre Florin Manea: „Am fost primul care a avut dubii despre acest personaj. Vorbește pe lângă subiect și nu vine dimineața la muncă, fiindcă doarme mult”

Articol de GSP - Publicat vineri, 22 noiembrie 2019 12:47

Gazeta Sporturilor a publicat săptămâna trecută informații despre dedesubturile conflictului de la Rapid dintre Daniel Pancu și Florin Manea. Deși neagă în continuare existența problemelor din sânul echipei, Ovidiu Burcă, președintele giuleștenilor, l-a caracterizat astăzi pe Florin Manea, la GSP Live. 

Burcă recunoaște că Florin Manea e un temperament dificil și admite că impresarul nu are cea mai solidă relație de prietenie cu Daniel Pancu. 

„Nu ascund că relația de prietenie dintre Florin Manea și Daniel Pancu nu e extraordinară. Am fost primul care a avut dubii legate de personajul Florin Manea. Am luat totuși decizia să-l aducem lângă noi. A contat mult că reprezintă un nume important pentru familia rapidistă. 

Tocmai acest lucru îl face să aibă loialitate față de acutalul proiect. Florin vorbește mult, de multe ori poate pe lângă subiect. El nu vine la 9 la birou, îi place să doarmă mult, are un trecut tumultos, dar pe care și-l asumă. 

Dar un lucru e cert: are capacitatea de a căuta unii jucători pe care noi nu putem să-i aducem. El nu mai e totuși impresar, e implicat în viața echipei. E un rol pe care Florin îl învață”, a spus Ovidiu Burcă, în timpul emisiunii GSP Live. 

Moment șocant la Rapid 

Daniel Pancu (42 de ani), antrenorul Rapidului, și Florin Manea (43 de ani), managerul sportiv al giuleștenilor, nu se mai suportă și au ajuns să se înjure și să se bată! 

Totul ar fi plecat de la faptul că Pancone suspectează că oficialul îl „lucrează" cu jucătorii străini pe care i-a adus pentru a-l demite. 

După înfrângerea de la Snagov, 2-3, Pancu l-a sunat pe președintele Ovidiu Burcă și i-a transmis că mai rămâne la Rapid doar dacă jucătorii aduși de Manea sunt concediați. Detalii pe larg, AICI!

Vezi și: 

VIDEO EXCLUSIV A fost blat Snagov - Rapid 3-2? Ovidiu Burcă a făcut dezvăluiri importante, în studioul GSP Live: „Și Pancu a întrebat...”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
deusdat
deusdat  •  22 Noiembrie 2019, 18:52

GSP Click face ca CNN cu Trump: oricât de albă și de groasă ar fi ața de cusut, nu se lasă!

899401133777278
Eugen Bitica  •  22 Noiembrie 2019, 18:08

Daca Manea nu trage la căruță cu voi dați afară . Si care e problema ca si eu tin cu RAPID DE vreo 55 de ani . Sa plece dacă nu e profesionist ca echipa nu sta intr-un om. Daca sa făcut fisură asta unu dintre ei trebuie să plece ca altfel jucătorii nu mai joacă nimic stiind de acest conflict.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează