FOTBAL  »  LIGA 3  »  RAPID

Căpitanul continuă! Primul contract rezolvat de rapidiști după recăpătarea numelui + Ce va face Pancu

Articol de - Publicat vineri, 20 iulie 2018 17:42

Clubul Rapid a bifat azi prima mutare în vederea noului sezon, după ce ieri a reușit să-și recupereze numele de Rapid București.

Giuleștenii l-au convins pe Vasile Maftei (37 de ani), fostul căpitan al vișiniilor din vremea în care erau în Liga 1, să semneze prelungirea contractului pe încă un an. Fundașul a ajutat echipa lui Constantin Schumacher să promoveze din Liga a 4-a în a 3-a sezonul trecut.

Și Daniel Pancu a ajuns la o înțelegere verbală cu Rapidul. Acesta ar urma să rămână în continuare legitimat la Rapid însă poate ocupa un post și în conducere, ca director tehnic. Se așteaptă ca în următorul sezon să i se organizeze un meci de retragere fostului jucător în vârstă de 40 de ani.

Dar nu e totul roz la Rapid. Daniel Niculae a anunțat că va renunța la funcția de președinte al echipei, probabil și la ipostaza de jucător. Atacantul ocupa două funcții, fiind și conducător, și fotbalist.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (15)
badeadorian
badeadorian  •  22 Iulie 2018, 17:02
Postat de Radu Fifea pe 22 Iulie 2018, 09:07

Imi pare rau pt. tine. Stiu ca adevarul doare, insa trebuie spus, iar voi, suporterii primei echipe comuniste din Romania, decedata rapid, trebuie sa vi-l asumati. Sunteti un simplu vehicul electoral, asta ati fost, asta ati ramas. Traiasca PSD, traiasca Dragnea si gasa lui de hoti!!!! :))))

Sa nu-ti para rau domnule Fifea ... Iubesc Rapidul de muuuuulta veme ... A fost o echipa pe spinarea careia multi si-au facut mendrele ..comunisti sau imperialisti . Trecand peste chestiuni meschine si obtuze , Rapidul a fost , este si o sa ramana O STARE DE SPIRIT ....dincolo de politica si rautati cotidiene aceasta stare de spirit va dainui datorita suporterilor ei . Nu luam in calcul uscaturile care sunt in toate padurile ...si un lucru este cert : Rapidul suntem NOI , oamenii care iubesc neconditionat alb-visiniul de sub Podul Grant !!! . Puteti latra la luna cat doriti placa cu soarele pe piept si prima echipa care nu stiu ce a facut ... "Rapidul este un greiere care cîntă mereu iluzia că fotbalul nostru ar putea fi mai bun decît este" IOAN CHIRILA . .. "Rapidul face parte din sufletul oamenilor simpli ca bobul de zapada din bradul sarbatorilor de iarna, ca fantasma lunii din apele marii, ca durerea din suferinta infrangerilor. Rapidul e cel mai scurt drum dintre culmea gloriei si valea plangerii. Rapid e curcubeul inaltat peste Calea Grivitei pana la Podul Giulesti si la marginea vietii noastre" Fănuş Neagu

102031457272119
Radu Fifea  •  22 Iulie 2018, 09:07
Postat de badeadorian pe 21 Iulie 2018, 21:00

Ai niste fixuri bolnave . Comentezi cu ficatul la maxim . Ai jugulara umflata si creierul iti proceseaza niste sabloane care fac cinste chiar bolsevismului atat de infierat de persoana ta . Te-ai setat gresit in viata ....dar poate nu este vina ta !! Sa fii sanatos ....

Imi pare rau pt. tine. Stiu ca adevarul doare, insa trebuie spus, iar voi, suporterii primei echipe comuniste din Romania, decedata rapid, trebuie sa vi-l asumati. Sunteti un simplu vehicul electoral, asta ati fost, asta ati ramas. Traiasca PSD, traiasca Dragnea si gasa lui de hoti!!!! :))))

badeadorian
badeadorian  •  21 Iulie 2018, 21:00
Postat de Radu Fifea pe 21 Iulie 2018, 09:51

*** rapid este fara doar si poate echipa de partid. PSD-ul si-au acontat alt vehicul electoral. Nu-i de mirare, pt. ca aceeasi entitate sportiva, daca o mai fi aceeasi, a facut campanie electorala in noiembrie 1946 bolsevicilor care au pus mana pe tara.

Ai niste fixuri bolnave . Comentezi cu ficatul la maxim . Ai jugulara umflata si creierul iti proceseaza niste sabloane care fac cinste chiar bolsevismului atat de infierat de persoana ta . Te-ai setat gresit in viata ....dar poate nu este vina ta !! Sa fii sanatos ....

Vezi toate comentariile (15)
Comentează