EXCLUSIV GSP Un ex-dinamovist a ajuns antrenor la Foresta Suceava și deplânge starea „câinilor”: „Mi-e greu să înțeleg cum a ajuns Dinamo într-o situație disperată”

- Mister Gvozdenovici, cum ați acceptat să lucrați la o formație din liga a treia din România? Nu e puțin ciudat?

- Pentru mine nu e ciudat. Când am terminat jobul în Arabia Saudită, am primit această ofertă de la Suceava. Fiind vorba despre a treia divizie, am fost, sincer, un pic dezamăgit la început. Dar am discutat vreo cinci zile cu oamenii din club, mi-au vorbit despre proiectul Forestei, că se dorește promovarea și există condiții bune pentru acest nivel. Și atunci am zis: de ce nu? Aveam de ales între a aștepta altă propunere acasă, la Belgrad, și a începe să muncesc la Suceava. A fost o chestiune de opțiune și nu cred că am greșit, mai ales că-mi plac provocările.

- Știți cum se gândește de multe ori? E un antrenor sârb, a venit în divizia a treia, nu sunt bani, salarii mici, nu cumva e plasat acolo de mafia pariurilor?

- Ha, ha, ha! E prima dată când aud așa ceva! Dar e o teorie interesantă. La mine oricum nu e nicio șansă cu astfel de lucruri. Oamenii au însă dreptul să speculeze, să discute, să comenteze, să-și exprime opiniile. Și România, și Serbia sunt țări unde există milioane de antrenori. E specificul Balcanilor.

"Borcea big boss! Fuma numai trabuc!"

- Ați avut o experiență și ca jucător în România, la Dinamo, unde ați făcut parte din lot timp de șase luni în 2007. N-a fost o perioadă tocmai fericită, nu?

- Avusesem o accidentare gravă, ruptură a ligamentelor încrucișate, și am venit de la Bruges cu probleme fizice destul de mari. Ăsta e adevărul! Zenga era antrenor. S-a interesat la Belgrad despre mine, avea conexiuni acolo fiindcă antrenase Steaua Roșie, și a primit referințe pozitive. La București m-a așteptat Cristi Borcea. Big boss! Un tip foarte politicos și galant, fuma întruna trabuc. Am semnat pe un an, plus opțiune pentru încă doi, dar n-am mai putut atinge nivelul de la Steaua Roșie, unde am fost căpitan, sau din Belgia, cu participări în cupele europene în tricoul lui Bruges.

- Ați mai ținut legătura cu foști colegi din Ștefan cel Mare?

- Am stat prea puțin timp ca să-mi fac prieteni la Dinamo. Dar port amintirea unor colegi admirabili, alături de care m-am simțit bine. Doar pe Claudiu Niculescu l-am mai întâlnit în urmă cu vreo doi ani în Arabia Saudită, unde antrenam amândoi. Ne-am salutat, am vorbit. Mi-ar face plăcere să-l revăd și pe Cornel Dinu, care m-a ajutat mult. Un gentleman, foarte politicos.

"Mândria și valoarea sârbilor nu pot fi strivite"

- Sunteți la curent cu acțiunile prin care fanii țin în viață clubul?

- Nu știu exact detaliile, dar am urmărit de la distanță ce se mai întâmplă acolo. Mi-e imposibil însă să înțeleg cum un club de anvergura lui Dinamo a putut ajunge într-o asemenea situație dramatică. Ce fac suporterii e extraordinar! Îi respect, știu că sunt foarte atașați și pretențioși, la fel ca la Steaua Roșie.

- Care au fost cele mai intense momente trăite în tricoul Stelei Roșii?

- Returul cu Leicester din Cupa UEFA 2000. Fusese 1-1 în tur, englezii au refuzat să joace returul la Belgrad, invocând tensiunile politice din Serbia. De fapt, le era teamă de atmosfera de pe "Marakana". Meciul s-a mutat la Viena, pe stadionul lui Rapid, unde intrarea ne-a facilitat-o Savicevici, care evolua acolo pe final de carieră. Am învins cu 3-1, am marcat golul doi, ne-am calificat, ne-au susținut zeci de mii de fani la meci și în oraș, dar, mai presus de toate, am demonstrat că mândria și valoarea sârbilor nu pot fi strivite doar fiindcă i-ai scos din Belgrad. A fost o seară incredibilă!

"Vidici era un pic nebun"

- Vreun derby cu Partizan memorabil?

- Cel din primul an la Steaua Roșie, 1999-2000. Trebuia să învingem, Partizan se ducea spre titlu dacă nu băteam, ei dominaseră campionatul în ultimele cinci sezoane. Dar a fost o așa presiune în jurul acelei partide încât n-am dormit două nopți înaintea jocului. Am fost atât de montat încât mă simțeam ca un câine de luptă când am intrat pe gazon. Am câștigat cu 2-0, iar la un moment dat aveam senzația că plutesc pe teren. Mergeam spre finalul partidei, eram epuizat, stors, dar căpătam o energie invizibilă parcă din aer, dinspre fani. E ceva straniu. Nu știi de unde vine, dar atmosfera te duce pe val înainte, deși corpul și-a atins limitele. Am plâns cu toții de bucurie după acea întâlnire, care ne-a ajutat să devenim campioni.

- Ați făcut cuplu de stoperi cu Vidici la Steaua Roșie, la începutul anilor 2000. Avea să devină un jucător faimos.

- Un tip cu o foame incredibilă de performanță și cu un spirit de sacrificiu dus la extrem. Băga capul în bocancul adversarului, nu-l interesau consecințele. Un pic nebun! Conducerea a simțit de la început potențialul copilului, i-au promovat și cultivat acest ADN. A primit și banderola de la mine, fiindcă trebuia să-i crească repede cota. Îl recomanda însă și calitatea. Istoria a arătat că deciziile luate atunci de Steaua Roșie au fost corecte.

"Octavian Popescu are un stâng remarcabil"

- Familia ce părere a avut că veniți să antrenați în Liga 3 în România?

- Soția și fi-miu au fost încântați, pentru că sunt mai aproape de casă. Oricum, nevastă-mea n-are nicio treabă cu fotbalul. I-am zis într-o zi că luptăm să promovăm în liga secundă și m-a întrebat ce e aia. I-am spus: "Las-o baltă! Să uităm! Hai să schimbăm subiectul!". Băiatul se ocupă cu design, îi plac muzica, înotul, nu și fotbalul. Îmi pare rău, dar îl încurajez să meargă pe drumul ales.

- Ce vă spune, în general, fotbalul românesc de azi?

- Liga 1 e foarte interesantă. Sunt trei-patru echipe care se bat la vârf, iar ăsta e un semn pozitiv. Am remarcat și tineri promițători, în frunte cu Octavian Popescu de la FCSB, care are un stâng remarcabil. CFR se bazează pe experiența grupului, FCSB e îndrăgostită de atac. Să nu uit Botoșaniul: un club mic, dar cu rezultate deosebite și un antrenor care merită tot respectul! Îl știu bine de acolo pe Enriko Papa, cu care am lucrat împreună în Albania.

"O cruciuliță de la Putna"

- Cum l-ați caracteriza în trei cuvinte pe antrenorul Ivan Gvozdenovici?

- Disciplină, provocare și spirit de luptător. Îmi place stilul ofensiv, să ne asumăm riscuri, să nu cedăm niciodată până la finalul jocului. Nu voi fi supărat pe echipă dacă pierdem cu 1-0, dar am arătat dăruire și ambiție.

- Aveți superstiții?

- Mi-am cumpărat de la Putna o cruciuliță, pe care o țin permanent în palmă pe durata jocurilor. Iar de la o biserică din Suceava am luat două icoane, pe care le-am plasat în vestiar, locul de unde băieții trebuie să se încarce și să găsească energiile pozitive pe teren. În cabină m-a frapat însă un lucru la început. Aruncau pe jos echipamentul după meciuri, călcau pe el. Le-am interzis să facă asta. La Steaua Roșie am învățat că niciodată nu calci pe tricouri, care trebuie respectate. Ele sunt eticheta clubului și a jucătorului. 

"Mi-a venit să intru în pământ de rușine"

Gvozdenovici relatează o poveste simpatică trăită la Zvezda: "Abia fusesem cooptat în lot, venisem de la tineret, iar antrenorul a cerut să facem un exercițiu de pase în stea. Cineva trebuia să fie la mijloc. Eu am înțeles însă ceva de un procedeu din gimnastică și m-am oferit să fiu omul din centrul grupului. Când am început din senin să fac niște tumbe, s-au prăpădit toți de râs. A ieșit o comedie generală. Mi-a venit să intru în pământ de rușine, dar veteranii au venit la mine, m-au îmbrățișat și au decis că sunt un jucător de viitor pentru Steaua Roșie. Ceea ce s-a și întâmplat!". 

"A fost vina mea că n-am făcut față la Dinamo. La plecare însă, clubul a fost foarte corect cu mine, a plătit salariile, oamenii s-au comportat civilizat. Îmi pare rău că n-am rămas mai mult și n-am putut să reating nivelul meu de top"

"Finala Ligii Campionilor din 1991, Steaua Roșie – Marseille, am văzut-o la televizor. Aveam 13 ani și a urmat o noapte nedormită după victoria Zvezdei. Mult mai pregnant mi s-a întipărit însă în minte returul semifinalei cu Bayern. Am înregistrat partida, s-a terminat 2-2, iar eu am fost așa de entuziasmat de performanță și atmosferă încât am învățat pe de rost tot comentariul TV al acelui joc. Dacă mă trezeai noaptea, știam să-l reproduc!"

"Am jucat cu Stankovici la naționala de tineret a Serbiei. Peste ani, am făcut schimb de tricou la Steaua Roșie – Lazio. E unul dintre cele două tricouri pe care le-am mai păstrat. Celălalt e al lui Srna, obținut în Ucraina după un Șahtior – Metalurg Donețk"

Ivan Gvozdenovici

CV Ivan Gvozdenovici

Data nașterii: 19 august 1978, Bor (Serbia)

Post: fundaș central

A jucat la Radnicki (‘96-’97), Napredak (‘97-’98), Milicionar (‘98-’99), Steaua Roșie Belgrad (‘99-’03, ‘09), Bruges (‘03-’07), Metz (‘05), Dinamo (‘07), Metalurg Donețk (‘08), Vojvodina (‘09), Kavala (‘10), FK Tirana (‘10-’11), Skenderbeu (‘11-’14), Kukesi (‘14-’15)

Meciuri/goluri națională: 1/0

Palmares: 2 x titlu Serbia (‘00, ‘01), 2 x Cupa Serbiei (‘00, ‘02), 2 x titlu Belgia (‘03, ‘05), 2 x Cupa Belgiei (‘04, ‘07), 3 x Supercupa Belgiei (‘02, ‘03, ‘04), Cupa Albaniei (‘11), 3 x titlu Albania (‘12, ‘13, ‘14)

A antrenat la FK Tirana (secund, ‘15, ‘16-’17), Kukesi (secund, ‘15-’16), Al Faisaly (secund, Iordania, ‘17-’18), Al Mujazzal (Arabia Saudită, ‘18-’19), Radnicki (‘19-’20), Foresta (‘20-prezent)

2e numărul meciurilor jucate de Ivan Gvozdenovici pentru Dinamo, în toamna lui 2007, cu Zenga antrenor

VIDEO + FOTO Lipsește doar sigla cu secera și ciocanul » Un stadion din România a ajuns într-o stare deplorabilă!

VIDEO + FOTO 30.000 € pentru bijuteria Nadiei! A acceptat oferta, după ce îl refuzase și pe Ion Țiriac