FOTBAL  »  LIGA 2  »  DEZAFILIEREA CRAIOVEI

AUDIO Au apărut înregistrările ședințelor în care a fost dezafiliată Craiova! » Dragomir, dat de gol! Diferență uriașă față de ce se credea inițial

fotomontaj gsp
fotomontaj gsp

Articol de - Publicat luni, 23 ianuarie 2017 19:22

Într-un pasaj din înregistrarea ședinței Comitetului Executiv din 8 iulie 2011, depusă la dosar de DNA, se poate auzi cum Dragomir este cel care deschide și propune subiectul dezafilierii! Acest lucru infirmă varianta stenogramelor inițiale, în care şeful Ligii părea că îi ia apărarea Universităţii.


Aflat din septembrie pe rolul Curţíi de Apel Bucureşti, la dosarul 9319/3/2014, în care membrii Comitetului Executiv sunt acuzaţi de abuz în serviciu pentru dezafilierea Universităţii Craiova, au apărut, la ultima şedinţă, din 11 ianuarie, noi probe. Este vorba de înregistrările audio ale sedinţelor Comitetului Executiv FRF din 8 şi din 20 iulie 2011, cînd s-a decis soarta "juveţilor".

Dragomir şi Borcea cei mai porniţi


La cererea instanţei, completul format de judecătorii Ovidiu Richiţeanu-Năstase şi Carmen Veronica Găină, care avea deja la dosar stenogramele acestor şedinţe, DNA a a făcut cercetări şi pe înregistrările audio. 

Dintr-un pasaj din şedinţa din 8 iulie, prima în care a fost discutat subiectul dezafilierii Craiovei, reiese că Dumitru Dragomir a deschis discuţia, acesta, alături de Cristi Borcea, părând a fi cei mai decişi ca eliminarea Universităţii să se facă cât mai rapid. Mircea Sandu nu i-a contrazis, dar le-a spus că trebuie să primească o sesizare din partea unui membru al Comitetului. Pentru asta i-a şi cerut lui Dumitru Stângaciu, şeful Departamentului juridic FRF: "Şi de de nu faceţi un referat la Comitetul Executiv să dezafiliem aceste cluburi?!". (FC Bihor era în aceeaşi situaţie, dar şi-a retras acţiunea în instanţă).

Ce se aude pe înregistrările audio:
Dragomir: "Aşa! Fii atent aici! Băi Mirceo! Băi, Mititelu ne dă în judecată, şi pe FRF şi pe LPF. Bă, noi nu putem să-l dezafiliem!?
Sandu: Ba da!
Dragomir: Conform regulamentului!
Sandu: Da, dar trebuie să primesc! (n.r. se referă la o sesizare către Comitetul Executiv)

Ce apare în stenograme:
Dragomir: "Măi, Mirceo, manualul ne dă în judecată şi pe FRF şi pe LPF. Măi, oameni buni, noi nu putem să-l dezafiliem conform regulamentului.
Sandu: În ce situații se pot adresa instanței? Numai pentru contracte de muncă, din câte știu eu. Eu nu știu la ce instanțe s-a adresat.

Înregistrarea postată azi pe o pagină de facebook a suporterilor Științei: 

 

Se ştia de faliment şi de sechestrul pus pe jucători


În declaraţiile date în faţa judecătorilor, membrii Comitetului Executiv au spus că nu cunoşteau că Universitatea era în pragul falimentului, cu jucătorii sub sechestru ANAF. Înregistrările audio îi infirmă însă! Mircea Sandu a vorbit în respectiva şedinţă despre clubul oltean: "Care e şi în procedură de faliment, pentru că s-a dat o hotărâre a unui tribunal, care ne informează...". Ulterior, Dumitru Mihalache spunea: "Apare altă problemă cu Craiova. Mi-am adus aminte acum, dar am trecut peste, sehestru, sechestru pe drepturile de transfer ale jucătorilor". 


"Aceste noi probe au fost posibile datorită faptului că președintele completului a insistat ca inculpata FRF să pună la dispoziție aceste inregistrări. Ele consfiinţesc pe deplin premeditarea tuturor faptelor penale împotriva Universităţii Craiova" Adrian Mititelu, pentru Gazetă

Următorul termen la Curtea de Apel în dosarul dezafilierii Craiovei este miercuri, 25 ianuarie.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (24)
229410757451476
Albastru Leu  •  24 Ianuarie 2017, 08:56

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1681549895507685&id=1554344691561540

229410757451476
Albastru Leu  •  24 Ianuarie 2017, 08:44

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1681549895507685&id=1554344691561540

ottobraun
ottobraun  •  24 Ianuarie 2017, 07:54

Mititelu cu sfertu de miliard face o super echipa , ca asta e bolnav cu Stiinta!

Vezi toate comentariile (24)
Comentează