FOTBAL  »  LIGA 2  »  STADION

De necrezut! Guvernul "pompează" noi bani în stadionul din Tg. Jiu » Suma URIAȘĂ a fost aprobată astăzi

foto: panduriics.ro
foto: panduriics.ro

Articol de GSP - Publicat joi, 13 septembrie 2018 17:09

A trecut mai bine de un an de la termenul inițial preconizat pentru finalizarea stadionului modern din Târgu Jiu (n.r. 31 iulie 2017), dar arena nu a fost nici până în ziua de azi inaugurată.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației publice a emis un comunicat prin care informează că Guvernul a aprobat finanțarea unor lucrări suplimentare pentru noul stadion al celor de la Pandurii. 

Valoarea totală a acestor lucrări suplimentare, care au o durată de 4 luni, este de 23,30 de milioane de lei, adică aproximativ 5 milioane de euro. Toate detaliile în comunicatul de mai jos:

"Conform situației actuale, pentru a îndeplini condițiile de funcționare, este nevoie de:

  • realizarea unor ecrane de protecție la foc cu o lățime de minimum 4 metri, pe toată înălțimea intersecției;
  • construirea unor rețele de colectare din incinta amplasamentului predat, urmând ca Primăria Târgu Jiu să realizeze bazinul de retenție, pompele şi separatorul de hidrocarburi, conform reglementărilor în vigoare;
  • lucrări pentru adaptarea pistei de atletism, în scopul omologării acesteia;
    alte lucrări care nu au fost cuprinse în proiectul inițial privind alimentarea cu energie electrică, extinderea rețelelor exterioare de alimentare cu apă și canalizare, refacerea rețelei de alimentare cu apă potabilă și canalizare menajeră și rețeaua de canalizare pluvială.

Astfel, actul normativ aprobat  prevede finanțarea amenajărilor exterioare și a tuturor lucrărilor necesare pentru punerea în funcțiune a stadionului de fotbal în condițiile prevăzute de legislatia specifică în vigoare.

Valoarea totală a acestor lucrări suplimentare, care au o durată de 4 luni, este de 23,30 de milioane de lei, din care 17,95 de milioane de lei sunt asiguraţi de MDRAP prin CNI, iar 5,35 de milioane de lei reprezintă finanțarea de la bugetul local al municipiului Târgu Jiu", se arată în comunicat.

Teoretic, în luna noiembrie a acestui an ar fi trebuit să aibă loc inaugurarea stadionului din Târgu Jiu, însă acest lucru, cel mai probabil, nu va fi posibil.

12.500
de locuri va avea noul stadion din Târgu Jiu

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (21)
938606952836655
Marius Marian  •  14 Septembrie 2018, 08:31

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

alenb
alenb  •  14 Septembrie 2018, 01:05
Postat de Calin Radulescu pe 13 Septembrie 2018, 21:57

Ce e titlul asta... Dacă stadionul nu-i gata, ce sa faca GUVERNUL sa-l lase balta. VOI chiar sunteti nebuni. Primăria de la Tg Jiu care e PNL a mai cerut 5 milioane de euro sa termine stadionul. Gestul e chiar de salutat ca termina oamenii din Tg Jiu in cateva luni stadionul si mai avem o arena decentă in Romania...

Si daca aia tot cer si cer ce propui, sa li se dea la nesfarsit? Este un stadion care arata oribil, de doar 13 mii de locuri, care deja a inghitit 22 de milioane de euro si se mai pregateste pt inca 5. Depaseste cu o treime pretul stadionului din Ploiesti.

1525647587480373
Tudor Barbulescu  •  14 Septembrie 2018, 00:02

Felicitari domnului Director Marius Ionescu de la Primaria Târgu-Jiu, daca nu ar fi fost dansul acolo multe lucruri bune nu ar fi fost realizate! Toti locuitorii acelui oras ar trebui sa fie mandri si fericiti ca au persoane aflate la conducere asa capabile cum este domnul Ionescu! FELICITARI SI LA CAT MAI MULTE SUCCESE!

Vezi toate comentariile (21)
Comentează