FOTBAL  »  LIGA 2  »  ATLETICO VASLUI - FC VASLUI 2-0

GALERIE FOTO De la meciuri în cupele europene, la dueluri în Liga judeţeană! FC Vaslui a pierdut derby-ul cu Atletico Vaslui

Articol de - Publicat duminica, 22 martie 2015 00:00 / Actualizat duminica, 22 martie 2015 18:41

Atletico s-a impus în faţa formaţiei FC Vaslui 2002, în urma a două faze contestate de suporterii echipei oaspete, unul dintre ei intrînd pe teren pentru a cere socoteală arbitrului.

Un meci ce s-a dorit o bună propagandă fotbalului vasluian s-a încheiat cu mulţi nervi. Membrii Asociaţiei Suporterilor Vasluieni, cei care finanţează FC Vaslui 2002, au acuzat arbitrajul, susţinînd că ambele goluri au fost marcate în urma unor faza discutabile.

Atletico a deschis scorul dintr-un penalty, prin Gabriel Crăciun, aspru contestat de galben-verzi. De altfel, unul dintre suporterii echipei oaspete a pătruns pe teren şi i-a cerut socoteală arbitrului de centru. El a fost scos, în cele din urmă, de forţele de ordine, însă tirul acuzelor la adresa brigăzii de arbitri nu s-a oprit, fiind apostrofată la fiecare decizie luată.

Nici golul doi nu a scăpat de contestaţii, aceeaşi suporteri susţinînd că mingea a ajuns la autorul golului din afara terenului.

Atletico a punctat şi la capitolul bare, avînd două în prima repriză şi una în partea a doua de meci.

Arbitri uitaţi în vestiar
La pauza meciului s-a consumat şi o fază comică. Responsabilul de la Sala Sporturilor, acolo unde s-au regăsit vestiarele pentru acest meci, a uitat că brigada de arbitri nu au ieşit din clădire, închizîndu-i în interior. Cei trei arbitri nu ştiau la cine să apeleze, noroc de un om de la firma de pază, care a observat cum cineva bătea în uşă, chemînd de urgenţă unul dintre organizatori pentru a-i “elibera” pe arbitri. Partea a doua a început cu o întîrziere de mai bine de cinci minute.

Asistenţă demnă de Liga I
Meciul dintre Atletico şi FC 2002 Vaslui s-a bucurat de o asistenţă record pentru liga a patra. Peste o mie de spectatori au asistat la meci. Audienţa este comparabilă cu cea din Liga I, unde media pe unele stadioane nu este mai mare de o mie de spectatori.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
mr.d
mr.d  •  22 Martie 2015, 19:31

cica a fost prezent si porumboiu la meci care si-a bagat ceva in echipa galeriei dupa spusele unor suporteri.

stefank1d
stefank1d  •  22 Martie 2015, 18:54

Au fost încuiați pe dracu, au aranjat meciul la pauză.. dă-vă-n noroc.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează