FOTBAL  »  LIGA 2  »  DEMITERE

Iencsi, prima reacție după ce a părăsit a patra echipă în doar 9 luni: "Am nevoie de o pauză"

Articol de - Publicat luni, 02 octombrie 2017 17:11

Adrian Iencsi (42 de ani) s-a despărțit de Pandurii Târgu Jiu după eșecul, 0-1, înregistrat pe teren propriu cu Olimpia Satu Mare. Tehnicianul venise la Târgu Jiu după ce condusese în prima etapă din sezonul actual echipa Dunărea Călărași.

"Plecarea de la Craiova poate fi un regret, dar am ales sa fac asta pentru că mi-am dorit să fiu antrenor principal. Poate că sunt și un pic naiv acceptând ofertele cu mare usurință.

Cu toate astea, consider că au fost două experiențe care îmi vor prinde bine în cariera mea de antrenor. Am avut o discuție cu președintele Pandurilor și am ajuns la un acord. Am plecat la un drum din mers, a fost foarte dificil să faci o echipă să joace fără o pregătire centralizată în vară.

Cu toate astea, rezultatele nu au fost rele, dar acasă nu am reușit să câștigăm deloc. Voi lua o pauză și vom vedea apoi ce este de făcut", a punctat Adrian Iencsi la Sport Total  FM, după despărțirea de formația gorjeană.

Adrian Iencsi le-a antrenat până acum pe CS Corbeanca, CS Popești Leordeni, FC Voluntari, Apollon Limassol (secund), FC Hunedoara, Sporting Turnu Măgurele, Foresta Suceava, Unirea Jucu, CS U Craiova (secund), Dunărea Călărași și Pandurii (la ultimele 4 în 2017).

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează