LIGA B    •   PETROLUL

Petrolul pregătește promovarea în Liga 1 cu un cantonament în străinătate » Planurile noului antrenor + detalii despre transferuri

FOTO: Ștefan Constantin

FOTO: Ștefan Constantin

Articol de — Ionel Luţan Joi, 14 Iunie

Leo Grozavu, noul antrenor al Petrolului Ploiești, va conduce prima sa ședință de pregătire în noua postură pe 20 iunie.



Vor fi două săptămâni de acomodare la efort petrecute la Ploiești urmate de un stagiu de pregătire externă.

"În mare proporție, vom efectua un cantonament în Slovenia. Mai sunt de pus la punct câteva mici detalii. Altfel, demersul de completare a lotului este în plină derulare.

Sunt adeptul jucătorilor tineri,dar la o echipă cu un obiectiv pretențios, așa cum este Petrolul, avem nevoie și de o serie de oameni cu experiență. Nu este însă deloc ușor să convingi jucători de valoare să vină la eșalonul secund", a precizat Leo Grozavu.

Acesta va colabora la Petrolul cu preparatorul fizic Ovidiu Chiribici, care l-a însoțit pe Grozavu la mai toate echipele pregătite de noul responsabil tehnic al echipei ploieștene.

Vezi și:  EXCLUSIV Leo Grozavu la Petrolul Ploiești: ”Ei m-au convins să vin la liga secundă. Iar obiectivul nu poate fi decât unul singur”

Comentarii (3 ) Adaugă comentariu

viodra  •  14 Iunie 2018, 18:46

Personal,nu am incredere in acest antrenor,lipsit de metode psihologice cu jucatorii. Istoricul acestuia nu e "grozav" si nu cred ca va putea promova Petrolul in prima liga. De precizat ca lupta va fi foarte puternica ,cu echipe de prim rang. Repet...ar fi fost alte solutii cu alti antrenori,care mi.ar fi dat sperante la promovare. Cu acesta ii vad terminand intre locurile 3 si 5...Cu toate astea HAI PETROLUL!

Gabi Simon  •  14 Iunie 2018, 17:13

Mult succes pentru promovarea in liga 1 si echipei din Bacau

chris_bu67  •  14 Iunie 2018, 13:11

Succes în drumul care duce spre prima ligă,vouă,și celor de la F.C.Universitatea 1919 Cluj-Napoca!

Vezi toate comentariile (3)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase