LIGA B    •   UTA - ASU POLI

S-au dictat sancțiunile după ce ASU Politehnica s-a retras din teren în derby-ul cu UTA

Articol de — Cornel Biholari Joi, 10 Mai

Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF a publicat azi decizia în privința speței legate de meciul abandonat la Șiria.



ASU Politehnica a pierdut derby-ul cu UTA la " masa verde", scor 0-3, a fost depunctată și a suferit amenda minimă acordată în astfel de cazuri. Cel puțin deocamdată, gazdele, acuzate de probleme organizatorice grave, nu au suferit nicio sancțiune.

Dosarul judecat cu întârziere s-a încheiat doar cu sancțiuni pentru oaspeții jocului din urmă cu 16 zile. ”În baza art. 79/6 din RD clubul ACS ASU Politehnica Timișoara se sancționează conform art. 34 din RD cu Forfait (3-0 în favoarea echipei AFC UTA Arad), scăderea a 3 (trei) puncte din clasament și i se aplică o penalitate sportivă de 79.500 lei”, se arată în decizia publicată astăzi.

Mai mult, team-managerul lui ASU Poli, Zoltan Feher, a încasat de asemenea o pedeapsă așteptată: o suspendare de o lună de zile și o amendă de 600 de lei pentru pătrunderea nepermisă pe teren din postura de oficial al echipei.

Managerul sportiv al lui ASU Poli, Marius Cociu, recunoaște că pedeapsa e corectă, dar e surprins că clubul gazdă nu apare, cel puțin deocamdată, cu nicio vină.

Deși la joc au fost probleme evidente de organizare, începând cu suporterii alb-violeți ținuți departe de stadion deși aveau bilete, și până la cele ce țin strict de pregătirea meciului, inclusiv plasarea delegației vizitatori între suporterii gazdelor.

”E conform regulamentului, nu putem contesta. Chiar parcurgeam să văd dacă clubul UTA a fost sancționat. Pe ce înseamnă decizia legată de noi e conform regulamentului. Mi se pare firesc să fie și ei sancționați, să nu fiu înțeles greșit, e clar că ne-am asumat tot ce derivă dar mi se pare puțin lipsit de, nu neapărat de moralitate, dar și de moralitate, trebuie să păstrăm o limită a fairplay-ului în tot. Mie mi se pare greșit să vină cineva să-mi spună că UTA nu a greșit acolo. Asta nu exclude ce am făcut noi”, a declarat Marius Cociu, Managerul sportiv al lui ASU Poli.

În mod evident amenda afectează bugetul clubului susținut de suporterii timișoreni. ”Acceptăm pentru că știam că va urma o amendă de genul acesta. Vom vedea în continuare ce facem. Bineînțeles nu era o chestie prevăzută în buget, dar ne-am asumat decizia, tot de noi depinde… Nu mă interesează să vorbesc de UTA”, a spus Sebastian ”Mihalcea” Novovic, președintele AST Druckeria.

Suporterii care aveau bilet și nu au intrat la meci au demarat pregătirile pentru a acționa în instanță organizatorul, clubul UTA. ”O să anunțăm, se lucrează la acțiuni și se vor depune”, a precizat ”Mihalcea”. Jandarmeria anunțase sec după meci o analiză pentru a stabili dacă se impun și alte măsuri.

În urma acestei decizii ASU Poli a rămas cu 48 de puncte în clasament, ocupând în continuare locul 7 în Liga a II-a. Cu cele trei puncte la masa verde, UTA totalizează acum 44.

Vezi și: VIDEO + FOTO Derby-ul dintre UTA Arad și ASU Poli Timișoara S-A TERMINAT în minutul 62! Decizia luată de arbitru

Comentarii (4 ) Adaugă comentariu

vicol_vali  •  11 Mai 2018, 00:54

O decizie înțeleaptă a celor de la ASU? O fi plătind tot suporterii, dar astea sunt condițiile la un stadion cu 1000 de locuri. La alte meciuri, de mare risc, nici nu se acceptă suporteri oaspeți. Circ pentru nimic. O prostie!

ovialex23  •  10 Mai 2018, 18:32

Chiar asa, de ce nu s-a judecat si comportamentul conducerii UTA? Din moment ce organizarea a fost de tot ***, FRF sta precum strutul, cu capul in nisip? Idiotii aia din Bucuresti pe care-i *** numai fcsb, becali si dinamo. Restul tarii nu exista pentru "***" aia!

fangigi  •  10 Mai 2018, 18:19

Dupa ce ca fotbalul e pe butuci, rupt in dos si fara infrastructura, astia le baga amenzi de cate 20.000 de euro unor desculti? In stilul asta in curand nu vor mai avea pe cine sa amendeze si se vor amenda singuri!

Vezi toate comentariile (4)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase