FOTBAL  »  NATIONALA  »  ECHIPA NAȚIONALĂ U21

ANALIZĂ De ce contează calificarea la un turneu final U21? Exemplul României 1998

Articol de , - Publicat duminica, 09 septembrie 2018 12:14

Lotul singurului nostru Euro din 21 de încercări, ediția 1998, demonstrează cât de mult girează generația respectivă o calificare

Chiar dacă am organizat Euro 1998 la București, România s-a calificat pe teren la respectiva ediție. Și a fost numită gazdă abia după ce a încheiat grupa preliminară pe locul 1! Atunci, elevii lui Victor Pițurcă treceau de Islanda, Irlanda, Lituania și Macedonia și ajungeau la primul și singurul CE din istorie la U21. Din 21 de turnee! Acum, când e mai aproape ca oricând de al doilea din 22, putem trage câteva paralele importante între cele două generații.

1. Trei sferturi internaționali!

15 din cei 20 de fotbaliști selecționați acum 19 ani de Pițurcă au ajuns la naționala mare. Dintre aceștia, trei au depășit chiar borna de 50 de selecții (Lobonț, Contra, Florentin Petre). Ceilalți sunt Miu, Iencsi, Lincar, Tararache, Hîldan, Dănciulescu, Luțu, Trică, Reghecampf, Cătălin Munteanu, Tibi Lung și Mihalcea. Mai mult, 5 au bifat măcar un turneu final la seniori (Lobonț, Contra, Fl. Petre, Lincar, Hîldan).

2. Toți au ajuns fotbaliști buni de Liga 1

În afară de cei 15 enumerați mai sus, Pițurcă a avut în lot și alți 5 fotbaliști care au evoluat ani buni în prima ligă. Cătălin Liță, Frăsineanu, Vancea, Marius Iordache și Ciocoiu, remarcați la U Craiova și Steaua.

3. Debutanți precoce

Internaționalii lui Rădoi proveniți din Liga 1 joacă la echipele de club. Coman, Man, Cicâldău sau Nedelcearu sunt prezențe constante în teren, fapt întâlnit și în 2000. În 1998, absolut toți cei 20 de internaționali debutaseră măcar de un an în Liga 1. Iar unii, precum Ciocoiu, jucau în primul eșalon deja de 5 ani!

4. N-au pierdut niciun meci

România U21 e invincibilă deocamdată. Are 4 victorii, toate în deplasare (2-0 în Liechtenstein, 3-1 în Bosnia, 2-0 în Elveția, 2-1 în Portugalia) și trei egaluri, cele de acasă la Ovidiu, ambele 1-1 (Elveția, Portugalia) și 0-0 în Țara Galilor. Acum două decenii, dintr-o grupă, ce-i drept, mult mai facilă, "tricolorii" băteau tot. 8 victorii din 8! Adversarele erau însă modeste: Islanda, Irlanda, Lituania, Macedonia.

7 staruri la Euro U21 din 1998

- Miroslav Klose (Germania) - venea după un sezon slab la necunoscuta Homburg 08, a devenit campion mondial în 2014 și golgeter all-time al Mondialelor
- Michael Ballack (Germania) - celebru pentru perioadele Bayer, Bayern și Chelsea, vicecampion mondial și multiplu campion al Germaniei sau al Angliei
- Ruud van Nistelrooy (Olanda) - atacant la Heerenveen, s-a transferat imediat la PSV și a mai impresionat la Manchester United și Real Madrid
- Mark van Bommel (Olanda) - vicecampion mondial în 2014, campion în Olanda, Spania, Italia și Germania, Champions League cu Barcelona
- Guti (Spania) - triplu câștigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid
- Giorgios Karagounis (Grecia) - pe atunci la micuța Apollon Smyrni, a luat Euro 2004 la seniori alături de alți 4 colegi de la CE U21 (Dellas, Lakis, Basinas, Goumas)
- Freddie Ljungberg (Suedia) - a prins imediat după Euro transferul vieții, la Arsenal de la Halmstads, și s-a consacrat la "tunari"

Dezastru când nu ne-am calificat pe teren

România are doar trei calificări din peste 50 de ediții de turnee U17, U19 și U21 (actualul format). Una singură ca gazdă fără preliminarii, Euro 2011 la U19. Din generația calificată automat, doar Stanciu și Benzar au ajuns la naționala mare. Alți câțiva fotbaliști de Liga 1, ca Serediuc, Brănescu, Chitoșcă, Roman ori Peteleu. În rest, retrași ori fotbaliști de ligi inferioare. Enghin Amet, Walleth, Radu Chiriță, Fl. Ilie, Remeș, Murgoci. Căpitanul Ionuț Năstăsie e și el în "B", la FC Argeș.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close