FOTBAL  »  NATIONALA  »  EURO 2024

EXCLUSIV Episodul care l-a compromis pe Andrei Ivan » Gazeta a aflat din surse federale de ce nu a fost convocat la națională

Andrei Ivan, în tribune, la un meci al naționalei / FOTO: Imago
Andrei Ivan, în tribune, la un meci al naționalei / FOTO: Imago

Articol de - Publicat duminica, 19 martie 2023 23:19 / Actualizat luni, 20 martie 2023 09:11

Gazeta a aflat din surse federale motivele pentru care Edi Iordănescu nu l-a convocat pe Andrei Ivan, de a cărui atitudine a fost nemulțumit înainte de meciul cu Bosnia, dar și la partida cu Muntenegru, când a aflat că jucătorul, aflat în tribună, se amuza la telefon în timp ce România era condusă cu 3-0. 

Selecția lui Edward Iordănescu pentru cele două partide, cu Andorra (25 martie) și cu Belarus (28 martie), din startul campaniei preliminariilor pentru Euro 2024 a stârnit, ca de obicei, reacții adverse în lumea fotbalului. 

Mai întâi a fost cazul Ianis Hagi, care nu a prins nici lista preliminară a stranierilor, în condițiile în care jucătorul lui Rangers abia a revenit pe teren după o absență de peste un an de la accidentarea suferită în ianuarie 2022.

Răzvan Lucescu, înjurat de președinte, după derby-ul Aris - PAOK: „Asta au zis din camera VAR! Minciuni” » Gestul pentru care a fost eliminat
GRECIA
Răzvan Lucescu, înjurat de președinte, după derby-ul Aris - PAOK: „Asta au zis din camera VAR! Minciuni” » Gestul pentru care a fost eliminat

Andrei Ivan a jucat la început, apoi a stat în tribună

Iar acum, după anunțarea lotului final, absența lui Andrei Ivan (26 de ani), golgheterul celor de la CSU Craiova în acest sezon (10 goluri) a declanșat un nou adevărat război între clubul oltean și selecționer.

Atacantul a fost convocat la primele 6 partide din mandatul lui Iordănescu jr, amicalele cu Grecia și Israel, precum și acțiunea din iunie 2022, când "tricolorii" au avut o serie de 4 partide, cu Muntenegru și Bosnia în deplasare și cu Finlanda și Muntenegru acasă, în Liga Națiunilor. Cu Grecia a fost rezervă, cu Israel titular, la fel ca în prima partidă cu Muntenegru, apoi a bifat 16 minute în Bosnia.

După aceea a dispărut din lot, fiind trimis în tribună la partidele cu Finlanda și la returul cu muntenegrenii. S-a zvonit atunci că totul ar fi pornit de la comportamentul lui Ivan la adresa secunzilor lui Edward Iordănescu. 

Dar lucrurile au stat cu totul altfel, conform unor surse federale. Care au dezvăluit pentru Gazeta Sporturilor adevăratele motive pentru care Andrei Ivan a stat atunci în tribună și nici n-a mai fost convocat deloc din acel moment.

„Iordănescu nu îl simțea implicat total pe Andrei Ivan”

Respectivele surse povestesc că „încă dinaintea plecării din țară, la antrenamentele de la Mogoșoaia, Edi i-a reproșat de câteva ori lui Andrei Ivan că nu-l simte implicat total, i-a zis că e la națională și trebuie să dea totul. Și totuși, l-a folosit titular în Muntenegru. Iar apoi, fiindcă meciurile erau foarte apropiate și rotea jucătorii, pentru prospețime, l-a introdus în teren, spre final, și în Bosnia. Unde Andrei a terminat jocul bine, fără nicio problemă medicală".

Relatarea curge: „Ivan chiar n-a avut nicio problemă disciplinară la lot. Nu s-a certat cu nimeni, cu niciun secund, a fost chiar foarte civilizat, ca de obicei. Dar la revenirea în țară, înaintea primului antrenament, a acuzat dureri la un picior. Medicii i-au spus selecționerului că nu era nimic grav. Probabil se alinta, cum mai face și pe la echipa de club. 

Iar Edi i-a cerut să facă antrenament, pentru că lua în calcul să fie iar titular, cu Finlanda. Ivan s-a pregătit normal, însă a doua zi a acuzat dureri la celălalt picior. Atunci a izbucnit Iordănescu, chiar pe teren. I-a spus că naționala nu-l poate aștepta, că nici pe el nu-l așteaptă nimeni. N-a mai făcut antrenament. De aceea a stat în tribună cu Finlanda. Nu l-a dat nimeni afară din lot, s-a dat singur".

17 meciuriși un gol a adunat Andrei Ivan la națională, debutând în noiembrie 2015, la un amical cu Italia, sub conducerea lui Anghel Iordănescu

Ivan a rămas tot în tribună și la ultimul joc din acea acțiune, cu Muntenegru, acasă, când România a pierdut cu 0-3, fiindcă "selecționerul a vrut să mergă pe jucătorii care se pregătiseră. Nu putea, pentru Ivan, să scoată din lot pe unul care se antrenase zilnic. Era oricum supărat pe el, dar nu se gândea să nu-l mai cheme vreodată".

„Să-i fie și lui Andrei Ivan dor de națională!”

La câteva zile după acea acțiune, un personaj din anturajul naționalei i-a trimis lui Edward Iordănescu niște imagini de la meciul cu Muntenegru de acasă, în care "tricolorii" au pierdut cu 0-3. Iar după ultimul gol al adversarilor, Ivan, aflat în tribună, vorbea la telefon și râdea.

Episodul care l-a compromis pe Andrei Ivan » Gazeta a aflat din surse federale de ce nu a fost convocat la națională
Andrei Ivan, surprins de camerele de luat vederi vorbind la telefon în timpul meciului România - Muntenegru 0-3 FOTO: captură video

Sursele Gazetei susțin că „în public, Edi l-a susținut pe Ivan, dar personal, pentru el a fost o lovitură extrem de grea. Și-a dat seama că băiatul nu înțelege ce înseamnă echipa națională. Fiindcă Edi are un principiu: la lot, toți trebuie să fie împreună și la veselie, dar și la suferință!. 

Mai are o șansă, dar va fi ultima

Deși e încă supărat pe Andrei, selecționerul este decis să-i mai acorde o șansă. Aceleași surse spun că "va fi însă și ultima, dacă nu va înțelege. Pentru că este o campanie foarte scurtă, Edi este hotărât să nu mai accepte jumătăți de măsură. Și nu l-a chemat nici acum ca să înțeleagă și el, și restul că nu mai e loc de joaca de-a naționala. Iar Edi își asumă să taie în carne vie, indiferent de nume". 

Nu poţi să laşi acasă un jucător ca Ivan, la atacanţii pe care îi avem la naţională, pentru că nu ţi-a spus să te duci în tribună şi tu te-ai dus! Mi se pare prea puţin. Trebuie să ai un dialog, nu poţi să închizi uşa. E ceva ce noi nu ştim, probabil
- Gică Popescu, fost căpitan al echipei naționale

VIDEO. Andrei Ivan: „Nu am vorbit cu Edi Iordănescu”

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Mihai Stoica, șocat după CFR Cluj - Rapid: „N-am văzut de când sunt eu în fotbal!”

VIDEO Șumudică, „lobby” pentru omul ignorat de Edi: „N-ai cum să nu-l aduci și pe el!” » Despre situația lui Ianis: „Dacă ai vergeturi pe funduleț, ce să cauți?”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (69)
atthur
atthur  •  20 Martie 2023, 21:14
Postat de Mosh.Gerilla pe 20 Martie 2023, 07:59

Și, totuși, având în vedere felul în care scrii, se pare că te numeri printre (foarte) mulții agramați în “stare naturală”, care au învățat după “ABC-darul” zcsb-istului Iosif!

Și tu,după cum citești, ești chiar mai prost decât prevede legea...!!!

dobrin
dobrin  •  20 Martie 2023, 17:06
Postat de observator_federal pe 20 Martie 2023, 09:05

Episodul cu Ivan NU a fost singular atunci, dar doar el este persecutat? De ce? Iată articol Adevărul 16.iunie.2022: "Romania revoltată - fotografia care pune sare pe rana oamenilor după dezastrul cu Muntenegru". Selecție din articolul (care are și poză) : "Iar cea mai revoltătoare imagine de la România – Muntenegru avea să vină imediat după fluierul de final! Pentru că atunci, Prima TV, postul care a transmis partida, a arătat un cadrul de-a dreptul şocant. Cu Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, răzând în tribune, alături de Lucian Burchel (şeful Şcolii de Antrenori FRF) şi de Aurel Ţicleanu (fost fotbalist, actualmente membru în Comisia Tehnică FRF)." !!!

Aici ai dreptate, nu ca ar fi Ivan mare pierdere, dar toti am ras de bufonul Edi facand pe selectionerul. Se pare ca a fost amuzant de vreme ce i s-a prelungit contractul de munca.

atthur
atthur  •  20 Martie 2023, 17:03
Postat de Forzzastiinta pe 20 Martie 2023, 10:55

Ce mare scula e si t popescu asta? Te înțeleg ca il aperi, doar va asemănați, aveti ambii iq subunitar. Pe bune sezonul ăsta e varza pe langa ivan al vostru *** popescu.

Despre IQ,uită-te-n oglindă!!! Că ești prost ca noaptea!!! Despre ivan,mi-am zis părerea și nu trebuiw să corespundă cu a proștilor, recte tu.....

Vezi toate comentariile (69)
Comentează