FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

Candidaţii la şefia FRF se pot înscrie în cursă doar pînă pe 8 ianuarie

Articol de GSP - Publicat luni, 28 decembrie 2009 00:00

Federaţia Română de Fotbal a emis astăzi un comunicat prin care anunţă data limită la care se pot înscrie candidaţii în cursa pentru şefia FRF.

Astfel, propunerile se vor depune la Secretariatul General al FRF însoţite de acordul scris al candidatului,cu cel puţin 15 zile înainte de data la care este convocată Adunarea Generală, respectiv, până la data de 8 ianuarie 2010, inclusiv. Potrivit articolului 13 din Regulamentul de Aplicare a Statutului FRF, pot să propună candidaţi pentru funcţia de preşedinte al federaţiei numai membrii afiliaţi.

Propunerea pentru funcţia de preşedinte trebuie însoţită  de programul strategic privind organizarea şi dezvoltarea activităţii fotbalistice pe care îl preconizează candidatul respectiv pentru perioada viitorului mandat de 4 ani, prezentat în scris.

Gică Popescu, principalul adversar al lui Mircea Sandu în lupta pentru şefia FRF a anunţat că va decide pe 6 sau 7 ianuarie dacă îşi va depune candidatura.

Citeşte aici comunicatul complet de pe frf.ro!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”

Comentarii (3)
 •  28 Decembrie 2009, 18:25

cum o zis si gica ,oricate pacate as avea tot sunt mai curat decat mircea sandu.

 •  28 Decembrie 2009, 16:55

prietene marin. domnul sandu mircea este de 10ori mai turnator decat popescu in primul rand ca si varsta a prins mai mult perioada ceausescu si in al doilea rand ca si functii ,ca si prieteni il are pe domnul kasai care a facut cea vrut prin frf domnul gheara alt om foarte cinstit si multi alti la fel de cinstiti ca si dumnealui.prin urmare domnul george popescu este de n ori mai curat si mai cinstit decat maria sa si atotputenicul mircea sandu

 •  28 Decembrie 2009, 16:19

Eu il propun pe Gica Popescu din urmatoarele motive:a fost turnator la securitate,ca impresar a delapidat statul prin evaziune fiscala,a dat tunuri in afaceri,este prieten cu onorabilii frati Becali,prieteni cu euro parlamentarul inculpat cioban.Prin urmare il rog pe C.TOLONTAN ,IN CALITATE DE JUSTITIAR POLITIC DOVEDIT,sa se ocupe, cu cunoscuta lui indirjire si cinste,si de prezidentiabilul,inca"nehotarit POPESCU GHEORGHE

Vezi toate comentariile (3)
Comentează