FOTBAL  »  NATIONALA  »  DRAMĂ ÎN FOTBAL

Cornel Dinu despre Gheorghe Constantin: "Ce om decent!"

Gheorghe Constantin
Gheorghe Constantin

Articol de GSP - Publicat joi, 11 martie 2010 00:00

Cornel Dinu îşi aminteşte cum, după 0-3 cu Bulgaria, în anul 1991, Gheorghe Constantin a luat vina asupra sa, deşi nu era cazul: "Nu pot să fac mai mult"

Cornel Dinu este încă bulversat de moartea lui Gheorghe Constantin. "Profesorul" a încetat din viaţă marţi, la 77 de ani, de insuficienţă cardiacă. Mister a rememorat un episod din anul 1991, cînd Constantin era selecţionerul României.

"Era un tip cu un caracter deosebit, iar acel episod mi-a confirmat-o. Jucaserăm cu Bulgaria, care ne-a bătut la Bucureşti cu 0-3. La «naţională» era haos, jucătorii abia se transferaseră pe afară, aveau în cap numai maşini şi bani, nu jucau nimic. Profesorul nu avea nici o vină. Numai că el a luat totul asupra sa şi a demisionat: «Cornele, poate că eu sînt problema. Simt că nu pot să fac mai mult», mi-a spus".

Dinu l-a vrut pe Lucescu!
"Procurorul" dezvăluie în premieră încă un episod inedit, în urma căruia Gheorghe Constantin a ajuns antrenor al echipei naţionale: Mircea Lucescu a refuzat postul.

"La acea vreme eram ministrul sportului. Plecase Ienei, jucătorii se transferau pe bandă rulantă şi am vrut să îl pun pe Lucescu. Mircea a aflat şi m-a rugat, mai întîi printr-un prieten apoi direct, să nu îl numesc. Avea deja totul aranjat cu Anconetani, pentru a prelua Pisa. Apoi l-am pus pe Gicu Constantin", îşi aminteşte Cornel Dinu.

Fostul fotbalist şi antrenor va fi condus pe ultimul drum astăzi, la ora 12:00, la Cimitirul "Reînvierea", unde este înmormîntat şi Florea Dumitrache.

Echipa României trimisă în teren de selecţionerul Gheorghe Constantin la acel meci a fost: Stelea - Dan Petrescu, Andone, Gică Popescu, Klein - Sabău, Lupescu, Hagi, Rotariu - Lăcătuş, Răducioiu.

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (4)
 •  11 Martie 2010, 10:01

Titlul comentariului nu-i cel mai nimerit; pierderea profesorului Constantin este dureroasa, insa nu-i o drama, dle Oprisan. Avea o varsta si o suferinta - nemeritata- ptr. cat de mare sportiv fusese ( si in afara arenei). Drame au fost, dupa opinia mea, moartea lui Klein, Vrabioru, Haldan, a acelui portar al Craiovei ( nu-i retin numele, iertare).Dumnezeu sa-l odihneasca !

 •  11 Martie 2010, 05:37

Stimate Domnule Dinu, Aveti dreptate. Constantin a fost un fotbalist integru de mare profesionalitate care ne-a incantat prin evolutiile sale in primul turneu al CCA in Anglia in anii '50 si apoi la club si la echipa nationala in anii '60. Ceea ce au facut acei oameni din salonul de la Spitalul Militar este un adevarat sacrilegiu. Sincere condoleante familiei si Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Ioan Gionea-Melbourne

 •  11 Martie 2010, 04:06

A parasit viata ca o mangaiere,asa cum mangaia mingea cabd juca.Fotbalul romanesc a pierdut un mare fotbalist,dar si un un specialist de valoare pentru ca vedea si cunostea fotbalul ca nimeni altul.L-am cunoscut personal pe "profesor" si l-am stimat si mai mult,dupa ce in primii ani m-a ajutat pe cand juca sa deschid ochii asupra acestui minunat sport,dar si asupra Stelei. Sincere condoleante familiei,dar si fotbalului romanesc. Dumnezeu sa il odihneasca in pace !

Vezi toate comentariile (4)
Comentează