FOTBAL  »  NATIONALA  »  EURO 2020

Dacă nu se califică la Euro, Contra e out! FRF nu-i va mai propune prelungirea dacă România ratează turneul final

Articol de , - Publicat miercuri, 11 septembrie 2019 09:00

Viitorul lui Cosmin Contra pe banca României depinde exclusiv de accesarea Campionatului European, din vara anului viitor, de către naționala noastră. FRF nu-l va păstra pe actualul selecționer dacă se va rata calificarea, indiferent de modul în care se vor petrece lucrurile.

„Și-a pus presiune singur”

România poate ajunge la Euro prin două moduri. Fie prin intermediul preliminariilor, unde suntem în luptă cu Suedia și Norvegia pentru un singur loc, fie prin barajul de Liga Națiunilor, unde însă nu avem locul asigurat.
În contractul pe care Contra îl are cu FRF e specificat că el expiră la finalul campaniei pentru Euro. Poate fi noiembrie 2019, în cazul în care suntem out definitiv după meciul cu Spania, sau poate însemna martie 2020, după eventualul baraj de Liga Națiunilor.

Inclusiv Contra a susținut în această vară că va pleca singur dacă nu-și va îndeplini obiectivul, lucru care l-a făcut pe Rădoi să declare: „Și-a pus presiune singur, chiar i-am și zis «Ce te-ai apucat să zici că pleci dacă nu te califici?» și mi-a spus că el pentru asta a fost pus și e acolo, să ne ducă la Euro”.

Puiu e singurul care a ratat și a rămas

În ultimii 25 de ani, toți selecționerii care au început o campanie de European sau Mondial și au ratat-o sau au compromis-o n-au mai rămas în funcție. Singura excepție este Anghel Iordănescu.

A stat pe bancă în toate meciurile din preliminariile pentru Euro 2004, dar România nu a ajuns la turneul final. Iordănescu însă a fost păstrat în funcție și a fost demis abia după ce a compromis și campania ulterioară, pentru Mondialul din 2006.

În rest, lista celor care au plătit, prin demisie sau demitere, îi cuprinde pe Cornel Dinu, Hagi, Iordănescu, Pițurcă, Răzvan Lucescu și Daum! 

5 naționalea bătut România cu Contra selecționer, în meciuri oficiale, nu amicale: Kazahstan, Lituania, Muntenegru, Malta și Feroe

Se complică și accesul în barajul Ligii Națiunilor

România e tot mai amenințată în perspectiva prezenței la un eventual play-off de Liga Națiunilor, în cazul în care va rata calificarea în fața Suediei sau a Norvegiei. Avem nevoie ca nicio echipă care a terminat în spatele nostru în Nations League să nu se califice prin intermediul preliminariilor. Kosovo păstrează șanse bune în Grupa A, în care se bate cu Cehia pentru locul 2. În plus, Slovenia e pe locul 2 în Grupa G, la două puncte în spatele Poloniei și la unul singur peste Austria. Dacă nu va pica mai jos de locul 2 la final, atunci România va fi out de la baraj. 

"Contractul lui Contra cu FRF se termină la finalul actualelor preliminarii. Dacă FRF e dispusă să-i propună un nou contract în cazul în care nu ne calificăm? Acest lucru îl vor decide Mihai Stoichiță și Comisia Tehnică, ei vor veni cu o propunere pe masa președintelui Burleanu și a Comitetului Executiv"
Andrei Vochin, la Telekom Sport

E deja pe podium în ultimul deceniu

Contra a împlinit 2 ani pe banca echipei naționale. Din 2009 și până asăzi, doar Pițurcă și Răzvan Lucescu au stat mai mult. Contra îl va depăși sigur pe Lucescu jr., însă pentru a ajunge la longevitatea bifată de Pițurcă în al doilea său mandat în fruntea tricolorilor, Cosmin ar trebui să rămână în funcție până în februarie 2021! 

SelecționerMandat
Victor Pițurcă3 ani și 4 luni
Răzvan Lucescu2 ani și o lună
Cosmin Contra2 ani
Anghel Iordănescu1 an și 8 luni
Christoph Daum1 an și 2 luni

Citește și:

Vii în locul lui Cosmin Contra la națională? Cum a răspuns Dan Petrescu la cea mai grea întrebare

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Dosar-ȘOC în Spania! Starul Barcelonei a dezinfectat camera, „de cei care nu-s musulmani”, apoi a vandalizat o vilă de lux, cu 7 dormitoare: perdele transformate în „hamuri și leagăne sexuale”! Tribunalul anunță: „Sunt 500 de poze la dosar”

Constantin Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova! Acord cu Mihai Rotaru


Comentarii (26)
torque07
torque07  •  11 Septembrie 2019, 20:55
Postat de Stoica Relu pe 11 Septembrie 2019, 15:17

Pe Contra nu neaparat rezultatele il demit si el stie asta pentru ca nu e prost.Daca te ai pricepe cat de cat la fotbal nu ai spune asta ca demisia nu e solutia..Omul asta in doi ani nu a cristalizat un 11 ceea ce e foarte rau.Odata cristalizat,pe langa cei 11 mai aduci inca 5-6 tineri cu care sa definitivezi lotul de 22Aici poti aduce prin rotatie mai multi.dar el trebuia sa aiba 15-16 jucatori nucleu.Nu s a intmplat si nu avem viitor pentru ca tinerii care trebuiau de mult in lot abia acum au intrat sau cocheteaza de putin timp cu echipa nationala.O alta chestie este faptul el ca folosit din start sistemul gresit.Deci nu stie sa citeasca adversarul.Jucatori pusi pe posturi aiurea..si mai sunt si altele.La nivelul asta cu asemenea greseli nu ai ce cauta .Dupa mine la nationala trebuie un antrenor foarte bun,cu experienta,ofensiv sa nu fie incapatanat ,asa cum au fost mai toti antrenorii de pana acum,pentru ca toti au vrut sa demonstreze cu niste epave de jucatori sa arate tuturor ca ei au dreptate..Nu trebuie sa joace cu nume,ci doar cu cei in forma.Si intinerita echipa si 11 sa fie cat mai repede cristalizat si jucati meci de meci intr un anumit sistem dat de jucatori.Eu cred ca putem avea echipa medie in maxim 2 ani cu tineri si peste medie in 3-4 ani.Noi nu am facut asta si nici in liga l.Trebuie sa dam credit tinerilor.Sa stopam aducerea jucatorilor liber de contract slabi.Parerea mea ca avem cativa jucatori care pot deveni lideri adevarati,daca li se da credit.

Cred ca ai sarit un rand din ce am scris "problema e mult, mult mai complexa decat o simpla si banala demisie." Incepand de la educatia copiilor acasa si la gradinita, la ce ai spus tu cu antrenorii, la valorile tinerilor de azi, la mizeria din fotbalul intern...si mai sunt multe. De aia zic...degeaba bagam praful sub covor cu ademisia. Ar trebui sa ne concentram pe alte probleme si sa avem RABDARE. Ca ne cam lipseste.

portardelegenda
portardelegenda  •  11 Septembrie 2019, 16:29
Postat de Stoica Relu pe 11 Septembrie 2019, 15:32

Dragule,nu avem jucatori pentru ca nu avem antrenori.Acestia sunt mediocrii in toate esaloanele,iar la copii si juniori e jale.Pe langa faptul ca sunt prost platiti,nici nu s de meserie,fac selectiile pe spaga si acei copii nu s talentati.Dovada ce ajunge sus la senori.Nu dai spaga,nu esti selectionat ,sau nu te joaca.De la nivelul asta sunt problme,basca ca majorit sunt absolventi doar de facult de educatie fizica si sport.Nu au pregatire de antrenori,si mai ales pt fotbalul juvenil.In esaloanele superioare e la fel.Cati antrenori de calitate demni de a antrena afara avem?Avem numai mediocrii care accepta orice de la patroni ca sa primeasca si ei o coaja de paine.Uita te la Vintila,sau la altii?Ii recomanda pe ei ceva sa antreneze in liga l?Sau pe Contra,ce l recomanda sa fie la nationala,cand el nu a terminat nicaieri un campionat?Aici e problema ,nu la jucatori.Mediocrii astia,cu un antrenor foarte bun,cu ochi la jucatori,care stie sa aplice sistemul cel bun pe ei clar vor deveni o echipa medie si dupa ceva timp buna cu care ne putem califica la fiecare turneu final.Suedia,Norvegia cu o gandire sanatoasa nu s cu mult mai sus.Un pic ,abia vizibil.Deci ,terminati ca jucatorii sunt de vina ca nu vin din spate...Antrenorii si presedintii strica fotbalul.Cred ca avem lejer 15 fotbalisti cu care sa faci o echipa nationala buna Antrnorii astia mediocrii se scund sub vorbele astea,ca sa abata privirea oamenilor ca ei sunt slabi.Parerea mea!

Nu stiu cine esti dar ai pus punctul pe i. Si ti-o spune unul care STIE BINE ce vorbeste.

10153324563120690
Stoica Relu  •  11 Septembrie 2019, 15:32
Postat de Cornaciu Raul pe 11 Septembrie 2019, 12:44

Problema este legata strict ca nu avem jucatori, nu de FRF, selectioner etc. Nu mai avem un Mutu, Marica, Rat, Chivu, Sapunaru, Contra, cu care chiar si asa eram cam abonati la locul 3

Dragule,nu avem jucatori pentru ca nu avem antrenori.Acestia sunt mediocrii in toate esaloanele,iar la copii si juniori e jale.Pe langa faptul ca sunt prost platiti,nici nu s de meserie,fac selectiile pe spaga si acei copii nu s talentati.Dovada ce ajunge sus la senori.Nu dai spaga,nu esti selectionat ,sau nu te joaca.De la nivelul asta sunt problme,basca ca majorit sunt absolventi doar de facult de educatie fizica si sport.Nu au pregatire de antrenori,si mai ales pt fotbalul juvenil.In esaloanele superioare e la fel.Cati antrenori de calitate demni de a antrena afara avem?Avem numai mediocrii care accepta orice de la patroni ca sa primeasca si ei o coaja de paine.Uita te la Vintila,sau la altii?Ii recomanda pe ei ceva sa antreneze in liga l?Sau pe Contra,ce l recomanda sa fie la nationala,cand el nu a terminat nicaieri un campionat?Aici e problema ,nu la jucatori.Mediocrii astia,cu un antrenor foarte bun,cu ochi la jucatori,care stie sa aplice sistemul cel bun pe ei clar vor deveni o echipa medie si dupa ceva timp buna cu care ne putem califica la fiecare turneu final.Suedia,Norvegia cu o gandire sanatoasa nu s cu mult mai sus.Un pic ,abia vizibil.Deci ,terminati ca jucatorii sunt de vina ca nu vin din spate...Antrenorii si presedintii strica fotbalul.Cred ca avem lejer 15 fotbalisti cu care sa faci o echipa nationala buna Antrnorii astia mediocrii se scund sub vorbele astea,ca sa abata privirea oamenilor ca ei sunt slabi.Parerea mea!

Vezi toate comentariile (26)
Comentează