FOTBAL  »  NATIONALA  »  LIVEBLOG

VIDEO Edi Iordănescu, noul selecționer al României » Cele mai tari declarații din conferința de prezentare + detalii din contract

Răzvan Burleanu, președintele FRF, și Edi Iordănescu (43 de ani), noul selecționer al României, au susținut o conferință de presă, la finalul ședinței Comitetului Executiv.
Răzvan Burleanu, președintele FRF, și Edi Iordănescu (43 de ani), noul selecționer al României, au susținut o conferință de presă, la finalul ședinței Comitetului Executiv.

Articol de , - Publicat marti, 25 ianuarie 2022 17:55 / Actualizat marti, 25 ianuarie 2022 17:59

Răzvan Burleanu, președintele FRF, și Edi Iordănescu (43 de ani), noul selecționer al României, au susținut o conferință de presă, la finalul ședinței Comitetului Executiv. 

Răzvan Burleanu a fost primul care a luat cuvântul și a confirmat semnarea contractului cu Edi Iordănescu. 

„Suntem aici, în fața dumneavoastră, să îl prezentăm pe noul selecționer, Edi Iordănescu. Misiunea lui este să ducă echipa din nou în elita fotbalului mondial. Experiența lui ca antrenor a contat, spiritul analitic, cunoașterea fotbalului românesc, dar și faptul că a lucrat cu mulți dintre actualii jucători ai naționalei. Suntem siguri că va construi o echipă de succes. 

Dincolo de clauzele de confidențialitate, contractul se întinde pentru următoarele două campanii de calificare, Liga Națiunilor și Euro. Se va prelungi automat. Ne-am dori să se întindă pe următorii 2 ani și jumătate. Obiectivul principal este calificarea la Euro 2024, dar și unul secundar, câștigarea grupei din Liga Națiunilor”, a spus Burleanu, în deschidere. 

Răzvan Burleanu a spus tot: de ce s-au blocat negocierile cu Ladislau Boloni
CeX
Răzvan Burleanu a spus tot: de ce s-au blocat negocierile cu Ladislau Boloni

Cunoașteți foarte bine cum au stat lucrurile cu primii 3 antrenori cu care m-am întâlnit, domnii Hagi, Petrescu și Răzvan Lucescu. Ofertele au fost unele sincere din partea FRF, lucru confirmat de fiecare dintre ei. Am avut nevoie de un timp mai lung de așteptare pentru răspunsul lui Dan Petrescu, apoi ne-am întâlnit și am schimbat strategia. 

Am demarat întâlniri cu toți cei 3 posibili selecționeri, Boloni, Edi Iordănescu și Mutu. Cum au decurs? Au fost propuneri ale Comisiei Tehnice. Așa s-a ajuns la situația fericită de astăzi. Cu Adrian Mutu am avut o colaborare foarte bună, drept dovadă că s-a regăsit pe acastă listă. Și-a îndeplinit obiectivul, calificarea la Campionatul European de tineret. El și-a dorit apoi să conducă o echipă de club.
- Răzvan Burleanu

VIDEO Edi Iordănescu, primele declarații în calitate de selecționer

Edi Iordănescu încă nu și-a stabilit staff-ul. Spune că va încerca să păstreze oameni din mandatul lui Mirel Rădoi, pentru o tranziție mai ușoară. În următoarele zile va fi făcut un anunț oficial.

„Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor din Federație pentru încredere. Am simțit încredere în toate discuțiile purtate. Vreau să direcționez mulțumiri și pentru Mirel și staff-ul lui, dar și pentru Cosmin Contra și staff-ul lui. Au lăsat în urmă lucruri foarte bune. Munca lor a fost una bună, cunoscându-i pe amândoi. Au construit un mediu bun pentru performanță. Au promovat jucători tineri și foarte tineri. 

Mă încearcă un sentiment profund de bucurie, de entuziasm. Când reprezinți România, înseamnă o responsabilitate foarte mare. Am încredere că putem, toți, împreună, să construim o echipă care să ne facă mândri. Când au apărut aceste discuții, am pus totul pe planul secund!”, a spus Edi Iordănescu.

Edi Iordănescu: „Am parcurs toți pașii firești”

Întrebat cum a văzut faptul că nu a fost prima opțiune pentru postul de selecționer, Edi Iordănescu a declarat: „Am spus că orice antrenor, când e apelat, să fie prima variantă. În trecut, asta s-a întâmplat. Când a venit vorba de echipa națională, am demonstrat că atunci când e vorba despre asta, am capacitate să pun în plan secund orice orgoliu, orice ambiție principală. Latura financiară aproape că nu a contat. Spun aproape, pentru că e importantă pentru orice antrenor.

Concentrarea mea a fost pentru discuțiile cu domnul președinte, cu domnul Stoichiță. Consider că sunt antrenori în momentul de față care au mulți ani înaintea mea, cu multe performanțe. Dar, când vine vorba despre valul tânăr, sunt unul dintre reprezentanții lui. Am parcurs etape firești, de la Liga 3, Liga 2, Liga 1, o experiență în străinătate”.

Singura poliță pe care o am de plătit este în fața tatălui meu (râde). În 1994, aveam 16 ani, și am fost în Statele Unite ale Americii. M-a ținut vreo 45 de minute în fața hotelului unde era cazată echipa națională. Era programul de vizita cu familiile, iar eu nu intrasem în intervalul respectiv. Atunci am luat-o personal, acum s-a întors roata un pic. Îl aștept cu drag, pe el, dar și pe ceilalți antrenori importanți.
- Edi Iordănescu

Edi Iordănescu, mesaj pentru contestatari

Mai multe voci, printre care și Cornel Dinu, au spus că numirea lui Edi Iordănescu este una politică. Selecționerul a oferit un răspuns. 

Am fost susținut de americani (râde). E bine că ați deschis subiectul. De când sunt activ în fotbal, de mai bine de 12 ani, am fost implicat în mai multe proiecte. Am antrenat în mod constant. Puterea politică a fost schimbată de mai bine de 20 de ani în perioada asta. Nu cred că cineva a făcut o pasiune pentru mine. 

Cine spune asta îmi aduce un afront important, pentru munca mea, pentru sacrificiile făcute. O să constatați că toate echipele pe care le-am preluat au mers în sus. Niciodată nu am lăsat-o mai jos. Cred că cine susține acest lucru este lipsit de o logică elementară sau e rău intenționat. În fotbal nu poți să păcălești
- Edi Iordănescu

Edi Iordănescu: „Obiectivul e calificarea la Euro 2024”

„Obiectivul este calificarea la Euro, cu obiectivul intermediar Liga Națiunilor. E firesc, pentru că afectează în mod direct tragerea la sorți. Poate facilita un drum mai ușor. Dacă lucrurile funcționează în această grupă, plecăm în următoarele preliminarii cu alt entuziasm, cu altă încredere. 

Chiar vă spun, sincer, ținta este locul 1 în Liga Națiunilor. Am avut timp zilele astea să îmi fac o primă impresie despre adversari. Am văzut deja un număr de meciuri cu fiecare echipă. Țintim primul loc, asta e mentalitatea corectă. Va fi o grupă echilibrată. Dacă echipa va termina pe locul 3, ne vom așeza și vom discuta în ce condiții putem continua”, a explicat Iordănescu.

Dacă nu aveam încredere în această generație și în potențialul fotbaliștilor, nu aș fi acceptat. E un gest de încredere. Cunosc foarte bine această generație, cu o medie de vârstă de aproximativ 25 de ani. Maturitatea vine pe la 27-28 de ani. Ce e mai bun ar trebui să urmeze. Am încredere că echipa națională are în continuare o marjă importantă de progres.

Va prima rezultatul! Nu știu dacă vă dezamăgesc, dar așa va fi. În timp vom putea construi și un joc care să placă. Dar îmi doresc ca atunci când suporterii pleacă de la stadion, să fie împăcați cu gândul că jucătorii au dat totul.
- Edi Iordănescu

UPDATE ora 13:30 - Edi Iordănescu a ajuns la ședința CEx de la Mogoșoaia

Edi Iordănescu a ajuns la Centrul de la Mogoșoaia la ora 13:30, în momentul pauzei ședinței de Comitet Executiv. El va fi prezentat membrilor CEx în partea a doua a ședinței, urmând ca la ora 17:00 să susțină conferința alături de Răzvan Burleanu. 

Edi Iordănescu va fi numit azi selecționerul României » 3 foști elevi îl descriu: „Nu prea se întâmplă la noi ca un antrenor să facă asta”
SELECȚIONER
Edi Iordănescu va fi numit azi selecționerul României » 3 foști elevi îl descriu: „Nu prea se întâmplă la noi ca un antrenor să facă asta”

Știrea inițială - Edi Iordănescu, noul selecționer. Răzvan Burleanu va susține o conferință de presă

După aproximativ două luni, naționala de seniori a României va avea din nou selecționer. În această după-amiază, începând cu ora 12:00, are loc ședința Comitetului Executiv al FRF, în cadrul căreia va fi discutată și validată angajarea lui Edi Iordănescu

La finalul ședinței, nu mai devreme de ora 17:00, Răzvan Burleanu, președintele FRF, va susține o conferință de presă la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia. Numărul 1 din Federație va anunța angajarea lui Edi Iordănescu.

Ultima rundă de negocieri între Edi Iordănescu și conducerea FRF a avut loc sâmbătă. „În principiu, am pus la punct toate treburile. Marți urmează să fie acordul final. Lucrurile vor fi limpezi când voi vedea contractul semnat și ștampilat, eu zic că marți se va finaliza”, a transmis Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF.

Înainte ca Stoichiță să-și ofere punctul de vedere, Edi Iordănescu discutase cu jurnaliștii prezenția la sediul FRF.

„Sunt șanse foarte mari, mai multe detalii vă dă nea Mihai, poziția Federației contează cel mai mult. Eu tot ce pot să spun e că îmi doresc foarte mult. De-asta sunt aici”, a transmis antrenorul.

Avantajele și dezavantajele lui Edi Iordănescu

Avantaje:

  • Deși este tot un reprezentant al noului val, are experiență în antrenorat, la nivel de club;
  • Are deja trofee obținute în fotbalul românesc, cucerind cu CFR ultimul titlu și două Supercupe ale României;
  • Este fiul lui Anghel Iordănescu, fostul selecționer de succes din istoria fotbalului românesc, care a lucrat și el cu Burleanu la începutul primului mandat ca președinte FRF;
  • Nu este un tehnician foarte scump.

Iordănescu ar putea fi selecționerul care să continue unele dintre lucrurile bune făcute de Rădoi și, în același timp, cel care să tempereze anumite excese, pentru că Iordănescu e cunoscut ca fiind un antrenor calculat, prudent. 

- Cătălin Țepelin, redactor-șef GSP

Dezavantaje:

  • Nu a mai condus niciodată o echipă națională;
  • Tinde să renunțe ușor, la primele conflicte și critici venite dinspre conducere.

Sunt mai degrabă pesimist, eu am spus mereu că la echipa națională trebuie antrenori experimentați, de anvergură, care să fi trecut prin multe situații în carieră. 

- Dan Udrea, jurnalist GSP

Playtech: ȘOC! Prima reacție a lui Putin după masacrul de la Kremenciuc. Mesajul HALUCINANT după uciderea a cel puțin 18 civili


Comentarii (85)
maxp
maxp  •  26 Ianuarie 2022, 12:17
Postat de godot pe 25 Ianuarie 2022, 17:33

Piturca ne-a calificat in 1998 (tineret), 2000, 2008 si 2016 (seniori). Cu Goian, Banel, Cocis, Ovidiu Petre, Mazilu, nu cu Belodedici, Lacatus, Adi Ilie, Sabau, Raducioiu.

Pai pt 2000 n-or fi fost Raducioiu și Lăcătuș, au fost unii peste ei, Hagi, Lupescu, Galca, Dorinel, Popescu, Moldovan, Ilie, Chivu... Pt 2008 pe lângă cei enumerați de tine, mai erau Chivu, Mutu, Marica... Iar pt 2016...poate e puțin cam mult sa ii atribuim calificarea, a antrenat 3 meciuri. Bine, e greu de atribuit în general calificarea, grupa a fost una banala.

maxp
maxp  •  26 Ianuarie 2022, 12:07
Postat de adriann_ pe 25 Ianuarie 2022, 19:54

Doar ca ai jucatori mai postacel, dar nu sunt convocati ca sa intre "perlele" lui becali, clientii Prodancai samd. E clar pentru oprice om care are idee de fotbal ca daca-l lasi acasa pe Bicfalvi care joaca de nspe sezoane titular de baza in campionatul Rusiei dar insisti cu lesinati ca Morutan inseamna ca faci selectia dupa criterii extrafotbalistice.

Și care sunt acei jucători de care zici?! Mie în ultima campanie, selecția mi s-a părut absolut decenta. Ok, Bicfalvi e un jucător de luat în calcul, dar sa nici nu exageram. Joaca titular în Rusia, bun, joaca totuși la Ural, nu la Zenit sau TSKA. Te legi de Morutan, pai și el joaca în Turcia, la o echipa de top de acolo. Plus ca Morutan nu a fost chiar o piesa esențială a echipei naționale. Și încă ceva, Bicfalvi are o vârstă, nu mai poate fi considerat de perspectiva lunga, plus ca activează pe un post pe care e cea mai mare concurenta la națională. Eventual ca vârf ar putea fi o soluție, având în vedere limitele actuale ale acestui post.

maxp
maxp  •  26 Ianuarie 2022, 12:03
Postat de Tudorancea Marian pe 25 Ianuarie 2022, 19:56

Din toata lista de selectioneri posibili,au ales cea mai praf varianta!Ce rezultate a avut Edi ca antrenor sau jucator?Nimic:3 luni pe colo 6 luni pe dincolo,a fugit de peste tot sa nu-l dea afara.Si acum e selectioner...Eu nu mai am motive sa m-ai urmaresc echipa nationala si cred ca nici altii.

Sincer, rezultatele te cam contrazic. Acum, ca a fost demis după titlu câștigat și după 11 meciuri din care câștigase 8... Asta e mentalitatea la noi în tara. Acum, nu tine doar de rezultate, dar a cam făcut treaba pe unde a fost.

Vezi toate comentariile (85)
Comentează