FOTBAL  »  NATIONALA  »  EURO 2020

EURO 2020 // Agenția France-Presse trage semnalul de alarmă: „România se teme că nu e nici pregătită, nici calificată!” Ce l-a nemulțumit pe Orban

Articol de GSP - Publicat vineri, 29 noiembrie 2019 12:07

Pregătirile pentru EURO 2020 au intrat în linie dreaptă. Grupele își vor afla componența sâmbătă, de la ora 19:00, într-un eveniment organizat la Romexpo, dar agenția France-Presse nu vede cu ochi buni modul în care România și-a îndeplinit până acum promisiunile. 

  • Arena Națională va găzdui patru meciuri la EURO 2020, trei din cadrul Grupei C și una în faza optimilor de finală, pe 14, 18, 22 și 29 iunie 2020.
  • România are în continuare șanse să se califice la EURO 2020. Va juca un baraj cu Islanda, în deplasare, pe 26 martie. Dacă înving, „tricolorii” vor disputa finala cu Bulgaria sau Ungaria.

„Stadioanele promise nu sunt gata, nici calea ferată de la aeroportul Otopeni la Bucureşti nu este. Totul ar trebui să încurajeze România să se bucure. Dar cu şapte luni înaintea loviturii de începere a turneului final, ţara se teme că nu e nici pregătită, nici calificată”, scrie Agenția France-Presse, într-un articol citat de Lematin.ch.

Concluzia francezilor este una dureroasă și e întărită de ieșirile publice ale oficialităților din țara noastră. Astăzi, Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a confirmat că bazele de pregătire din Mogoșoaia, Berceni și cea de la Voluntari au fost propuse echipelor calificate, în locul celor promise inițial. Lista poate suferi modificări ulterioare.

„În momentul de faţă, Ghencea şi Arcul de Triumf sunt în grafic, astfel încât, la 30 mai, ele să poată să găzduiască antrenamente ale echipelor care vor fi prezente la Bucureşti. Avem întârzieri la stadionul Giuleşti. Compania Naţională de Investiţii a anunţat această întârziere care se încearcă a fi recuperată pe parcurs” - Răzvan Burleanu

Ce îl nemulțumește pe Ludovic Orban

Ludovic Orban, actualul premier la României, a inspectat șantierele din Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf. Președintele PNL și-a înțepat rivalii politici din fostul guvern PSD și a tras un semnal de alarmă.

„În 2014 noi ne-am angajat să îndeplinim un set de condiții pentru a putea organiza cele patru meciuri de la Campionatul European. Practic, se poate spune că timp de patru ani nu s-a făcut aproape nimic. Deși toată lumea știa că noi avem niște angajamente luate pe care trebuie să le îndeplinim”, a declarat Orban săptămâna trecută. 

France-Press a comentat ieșirea lui Orban: „Atmosfera este cu atât mai puţin veselă pe şantierele stadioanelor din Capitală. Multiplele întârzieri au luat o turnură politică atunci când noul premier de centru-dreapta Ludovic Orban a făcut inventarul stadiului lucrărilor”.

Gafă de Crăciun :)

„Am reuşit împreună cu Primăria Capitalei să deschidem târgul tradiţional de Crăciun mai devreme, astfel încât să putem să introducem în toată tematica şi în tot show-ul evenimentul de Final Draw”, declara Răzvan Burleanu astăzi, într-o conferință de presă la care Gazeta Sporturilor nu a avut acces. 

Eforturile s-au soldat însă cu o nouă gafă. Printre mingile și însemnele CE, s-au strecurat și figurine cu un trofeu stilizat, care aduce mai degrabă cu Cupa Mondială decât cu cea care recompensează învingătoarea de la EURO! Detalii AICI!

Vezi și: 

Reporterii Gazetei Sporturilor, interziși de FRF la conferința susținută de Martin Kallen, CEO UEFA Events » Explicația oamenilor de ordine

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (7)
andyandrei2015
andyandrei2015  •  29 Noiembrie 2019, 20:52

Romania,trezeste te , nimic nu ma mira~

joze_maurinio
joze_maurinio  •  29 Noiembrie 2019, 18:29

Aoleuuuu! Pai Europeanul e in 2020!!?? Eu am crezut ca e in 3020 si de aia nu imi faceam griiji ca se vor termina stadioanele la timp si metroul Otopeni-Baia Mare si chiar pana atunci se termina si constructia nationalei si ne calificam si noi pe locul 72 din 72 de participante la turneul final! E la limita acum!

108022913946097
Traian Pavelescu  •  29 Noiembrie 2019, 18:19

Culmea penibilului. Sa ceri unor echipe de fotbal din tari cu adevărat democratice, Germania, Franța, UK, etc sa se antreneze intr-o unitate militară sinistra precum CSA, înființata de bolșevici in 1947 și menținută doar in România de neo-sovieticii perindati pe la guvernare!!!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează