FOTBAL  »  NATIONALA  »  GAZON

EXCLUSIV Firma care se ocupă de mentenanța stadionului Steaua a rupt tăcerea: „Problemele sunt complexe”

Gazonul de pe Ghencea, stare deplorabilă la meciul României, foto: Carmen Dumitru +13   FOTO
Gazonul de pe Ghencea, stare deplorabilă la meciul României, foto: Carmen Dumitru

Articol de - Publicat marti, 10 septembrie 2024 17:18 / Actualizat marti, 10 septembrie 2024 19:16

GSP a discutat cu firma care se ocupă cu mentenanța suprafeței de joc de pe Stadionul Steaua, care a ieșit negativ în evidență aseară, în timpul partidei dintre România și Lituania, terminată cu victoria „tricolorilor”, scor 3-1.

De la începutul verii, pe „bijuteria” din Ghencea au jucat FCSB, Steaua, dar și prima reprezentativă, deci uzura gazonului a fost una exacerbată. Iar situația de pe „Steaua” nu este singulară, gazonul prezentându-se teribil pe mai multe arene din țară.

„Gazonul nu se poate recupera în aceste condiții”

+8 FOTO

„S-au jucat foarte multe meciuri acolo, însă problemele sunt mai complexe. Într-adevăr, și numărul mare de meciuri a generat o uzură suplimentară a suprafeței de joc, mai ales pe fondul temperaturilor ridicate din această vară. Gazonul nu se poate recupera în aceste condiții, de temperaturi ridicate atipice pentru o creștere și o vegetație normală, optimă a gazonului.

Acesta nu se poate recupera de la un meci la altul, însă așa a fost programul. Arena Națională nu a fost disponibilă, iar încărcătura a fost mare. Acestea sunt cauzele principale pentru care gazonul arată așa”, a declarat reprezentantul „Sports Fields” pentru GSP.RO.

„Sports Fields” este o companie fondată la începutul mileniului, în anul 2000, fiind specializată pe suprafețele de joc, fie că vorbim de instalări sau mentenanțe. Pe lângă „Stadionul Steaua”, firma are în portofoliu și alte stadioane importante din țară: Arena Națională, „Ion Oblemenco”, Arcul de Triumf, Stadionul Municipal din Sibiu, precum și suprafețele bazelor de antrenament ale diverselor cluburi.

„Mentenanțe intensive se efectuează zilnic. Dacă ar fi să facem o comparație cu stadionul de la Craiova, acolo lucrurile stau diferit. La începutul lunii, a fost montat un gazon nou acolo, chiar înainte de începerea campionatului.

Un gazon nou rezistă mult mai bine la factorii climatici agresivi, la temperaturi ridicate. Are o densitate mai bună, nu se pierde din aceasta de la meci, iar acolo se dispută o partidă o dată la o săptămână, zece zile”, a completat reprezentatul firmei.

Suprafața nouă de joc și pentru Arena Națională

În cursul zilei de astăzi, Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, a anunțat că cel mai mare stadion al țării, Arena Națională, va suferi schimbări la nivelul suprafeței de joc, gazonul urmând să fie schimbat.

Tot „Sports Fields” se va ocupa și de această lucrare: „În ceea ce privește gazonul de pe Arena Națională, este deja în proces de schimbare. La sfârșitul acestei săptămâni, se termină lucrările de montaj. Gazonul va fi de tip hibrid. Nu știu exact programul evenimentelor extrasportive de pe Arena Națională, am înțeles că se va organiza ceva, însă nu pe gazon, deci suprafața de joc nu va fi afectată”.

Naționala trebuie să mai plece din București, gazonul a fost foarte prost azi.

- Mircea Lucescu, selecționer România

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Simona Halep cere daune de 10 milioane de dolari, dar canadienii „sabotează” procedurile! » GSP publică detalii din dosarul de la New York
Tenis
Simona Halep cere daune de 10 milioane de dolari, dar canadienii „sabotează” procedurile! » GSP publică detalii din dosarul de la New York
FRF le-a dat ultimatum! Cluburile din Superliga, amenințate cu depunctarea
Superliga
FRF le-a dat ultimatum! Cluburile din Superliga, amenințate cu depunctarea
După Șut, alt om de bază de la FCSB are ruptură musculară
Superliga
După Șut, alt om de bază de la FCSB are ruptură musculară

EXCLUSIV „Pe băiatul meu îl cheamă Vladimir, după Vladimir Putin!” » O campioană a României, interviu fără rezerve: „Jocurile Olimpice NU au fost un succes!”

„Am avut prime de la FCSB”, la 4 ani după Cazul Valiza! » Interviu-BOMBĂ cu Marian Cristescu despre o carieră plină de povești: „Budescu îl lua de urechi pe băiatul lui Ioan Niculae” + „Răzvan Lucescu ne-a legat cu sfoara”


Comentarii (57)
Dragon78
Dragon78  •  12 Septembrie 2024, 22:50
Postat de aname1 pe 11 Septembrie 2024, 11:34

Aveam un cunoscut inginer constructor ... povestea ca pleca prin lumea asta cu proiecte și mai stătea la bere cu alți ingineri ... si la un moment dat la discuții un alt inginer din alta tara radea de el susținând ca în România era mai scump comisionul ca prețul autostrăzilor. Acum articolul asta la aceasta poveste ma duce cu gândul probabil nejustificat. Dar cum militarii sunt judecați doar de militari si pe spete de corupție putem sta liniștiți ca nu se va întâmpla nici măcar o ancheta sa vedem dacă e ceva în neregula.

Prietenul tau e mincinos. Autostrazile in Romania sunt mai ieftine decat in afara. Eu am facut si in tara si in alte doua tari si nu am lucrat cu lopata. Probabil prietenul tau a vrut sa fie cool si hater.

pernobil
pernobil  •  11 Septembrie 2024, 12:14
Postat de username_2 pe 11 Septembrie 2024, 08:49

„cea mai caldă lună august din istorie”, mai taie sau zi și tălică ca experții, din istoria cunoscută a măsurătorilor făcute de „experți”

esti pierdut prietene. daca crezi ca 'expertii' de acum masoara gresit temperaturile, de ce nu te apuci tu de niste calcule/dezvoltare de aparate ce o calculeaza corect? Si evident ca vorbim de perioadele cunoscute, nu am avea de unde sa stim ce a fost acum 5000 de ani, nu? Pe de alta parte, e clasica mutare a subiectului de la temperaturi mari+meciuri multe=teren prost la expertii sunt prosti si nu stiu sa calculeze corect. Ca unii tin cu tot dinadinsul sa isi demonstreze cat de destepti sunt.

aname1
aname1  •  11 Septembrie 2024, 11:34

Aveam un cunoscut inginer constructor ... povestea ca pleca prin lumea asta cu proiecte și mai stătea la bere cu alți ingineri ... si la un moment dat la discuții un alt inginer din alta tara radea de el susținând ca în România era mai scump comisionul ca prețul autostrăzilor. Acum articolul asta la aceasta poveste ma duce cu gândul probabil nejustificat. Dar cum militarii sunt judecați doar de militari si pe spete de corupție putem sta liniștiți ca nu se va întâmpla nici măcar o ancheta sa vedem dacă e ceva în neregula.

Vezi toate comentariile (57)
Comentează