FOTBAL  »  NATIONALA  »  REPLICĂ

Ladislau Boloni îi răspunde ironic lui Dumitru Dragomir: „«Oracolul» fotbalului românesc mai «ghicise» una, că m-a trimis Orban la Sepsi”

Ladislau Boloni +8   FOTO
Ladislau Boloni

Articol de , , - Publicat miercuri, 26 ianuarie 2022 11:59 / Actualizat miercuri, 26 ianuarie 2022 12:39

În urmă cu aproximativ 3 săptămâni, Dumitru Dragomir (75 de ani) declara că Ladislau Boloni (68) va abandona negocierile cu FRF dacă primește o ofertă mai avantajoasă. Astăzi, antrenorul a susținut că a fost ofertat din Grecia și Slovacia, dar că a refuzat propunerile venite, dorind să preia naționala României. 

Pe 8 ianuarie, la scurt timp după ce Ladislau Boloni sosise în România pentru a negocia cu conducătorii FRF preluarea postului de selecționer, Dumitru Dragomir, ex-președinte LPF, l-a lăudat pe Boloni, „e foarte valoros”, dar a spus că „dacă are o ofertă mai bună până semnează, își ia viteză în joc de glezne”.

Chestionat despre respectivele declarații în cadrul conferinței de presă în care și-a prezentat motivele pentru care a refuzat propunerea de a deveni selecționer, Boloni l-a înțepat pe Dragomir, amintind de o altă „prezicere” a fostului șef al LPF.

În septembrie, Dragomir era convins că Boloni va semna cu Sepsi OSK, fiind „un ordin de peste graniță”, din Ungaria.

Ladislau Boloni: „Să mă ierte jucătorii, dar nu găsești unul talentat în fotbalul românesc!” + „Știu ce trebuia să facă Răzvan Marin la Ajax”
CONFERINȚĂ
Ladislau Boloni: „Să mă ierte jucătorii, dar nu găsești unul talentat în fotbalul românesc!” + „Știu ce trebuia să facă Răzvan Marin la Ajax”

Ladislau Boloni îi răspunde lui Dumitru Dragomir: „Astfel de afirmații sunt iresponsabile”

„Domnul Mitică Dragomir, «oracolul» fotbalului românesc, om foarte simpatic, cu vocabular mult mai bogat decât mine și foarte bine informat. De fapt, a mai «ghicit» el un lucru, nu de mult timp: că Orban Viktor (n.r.- prim-ministrul Ungariei), prietenul meu, pe care-l cunosc și respect foarte mult, mi-a dat ordin să merg la Sepsi. Dânsul s-a uitat în oracol și «a nimerit-o».

O iresponsabilitate a cuiva - și nu mă gândesc neapărat la domnul Dragomir - o afirmație venită de oriunde, poate face mult rău.

Să fie clar: dacă nu aș fi vrut să vin la echipa națională, noi nu ne-am fi văzut aici astăzi! Și apoi vine cineva și aruncă o asemenea frază? Am fost în Grecia pentru a prelua o echipă și am spus nu. Am fost și în Slovacia pentru a prelua un alt club, am spus nu.

Dacă ar veni o propunere și din București sau de altundeva, ar zice: «Nu v-am spus, domnilor, că ăsta așa este?». Astfel de afirmații sunt iresponsabile, indiferent de unde vin, inclusiv de la «oracolul» fotbalului românesc”, a declarat antrenorul.

Mai multe știri despre echipa națională: 

Ladislau Boloni, conferință-maraton » Culisele negocierilor eșuate cu Burleanu: „Asta m-a deranjat enorm. Atunci, de ce dracu' mă cauți pe mine?!”

Imagini de colecție cu Edi și Anghel Iordănescu » Ce făcea actualul selecționer la vârsta de 3 ani

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (14)
131668434566273
Razvan Mihailescu  •  26 Ianuarie 2022, 20:21

Nu i mai tine federatia daca n au rezultate, deja sau saturat toti, nu conteaza numele, el ar fii stat cat mai mult pt. ca, cam asta ii sfarsitul, are deja o varsta, si plecatul de la nationala pe bani mai multi ia fost fatal

10226138184577257
Petrini Papastratos  •  26 Ianuarie 2022, 17:45

Boloni are clasa si rezultate, nu stiu de ce tu Mitica un "intemnitat" mai aparila tv, locul tau stii unde e?

competition
competition  •  26 Ianuarie 2022, 16:09
Postat de leu.mr pe 26 Ianuarie 2022, 13:42

"raspuns taios" ??? Boloni este un domn dar presa dimboviteana cauta intotdeauna saminta de scandal !

Presa care e plină de declarațiile iresponsabile ale infractorilor gen Dragomir, MM, Giovanni și Gigi Becali. De asta suntem unde suntem.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează