FOTBAL  »  NATIONALA  »  RETRO GSP

RETRO GSP. 54 de ani de la debutul lui Dobrin în națională. Și de când Interul lui Herrera a oferit 250.000 $ în schimbul "Gâscanului"

Articol de , - Publicat luni, 01 iunie 2020 10:00

Pe 1 iunie 1966, România disputa primul meci din acel an, un amical în deplasare cu Republica Federală Germană. În ciuda eșecului, 0-1, naționala noastră a lăsat o impresie excelentă la Ludwigshafen.

Consilierul tehnic al nemților, celebrul Sepp Herberger, declara la final: "N-am văzut de mult echipa României, dar jocul ei a fost o plăcută surpriză. La cum a evoluat azi, ar fi meritat un loc la turneul final al Cupei Mondiale din Anglia".

Dobrin, elogiat de presa locală

În afara experimentaților Cornel Popa, Dan Coe, Gergely sau Pârcălab, un copil de nici 19 ani a atras atenția ziariștilor germani. Aflat chiar la debutul în prima reprezentativă, Nicolae Dobrin i-a fermecat pe jurnaliștii prezenți în tribune.

Gicu nu s-a pierdut cu firea în fața adversarilor ce aveau să joace finala Mondialului peste nici două luni și i-a determinat pe cei de la "5 Uhr Blatt" să noteze a doua zi: "Coordonatorul de joc Dobrin a impresionat prin clasa înaltă demonstrată".

Cotidianul "Die Rheinpfalz" a scris pe aceeași linie: "De clasă deosebită este Dobrin, care pentru vârsta lui dovedește o maturitate impresionantă și o tehnică strălucită".

„Gâscanul”, gol cu Italia

Anul 1966 a fost unul extraordinar pentru "Gâscan". La națională a jucat de alte 6 ori și a marcat în premieră, în poarta Italiei.

S-a întâmplat pe "San Paolo" din Napoli, în fața a 80.000 de spectatori. "Tricolorii" au pierdut, 1-3, în preliminariile CE '68, însă România își descoperise decarul ce avea să marcheze istoria fotbalului nostru în următorii 15 ani.

+12 FOTO

Dinamo Pitești, primăvară europeană

Prestațiile fantastice ale lui Dobrin au ajutat și echipa din Pitești, Dinamo se numea în acele vremuri, să obțină o performanță fără precedent în Cupa Orașelor Târguri, sezonul 1966-1967. După 2-0/2-2 cu FC Sevilla și 0-3/5-1 cu FC Toulouse, formația argeșeană s-a calificat în primăvara continentală.

Avea să fie eliminată de Dinamo Zagreb, 0-1 acasă și 0-0 în Croația, însă trupa din Zagreb era atunci o forță a Europei. A și câștigat trofeul, învingând pe Juventus Torino în "sferturi", pe Eintracht Frankfurt în semifinale și pe Leeds United în finală!

3 trofeede "Fotbalistul român al anului" a cucerit Dobrin: 1966, 1967, 1971

TURNEUL DE LA MARSEILLE

În iarna acelui an, pentru a pregăti "dubla" cu croații, piteștenii au efectuat mai multe turnee în străinătate. S-a mers în Siria, Liban, Grecia, dar și în Franța. În acei ani, românii erau foarte rar invitați în Vest.

Totuși, în decembrie '66, Dobrin și compania au participat la "Tele-magazine International Cup", la Marseille. Francezii fuseseră impresionați de ce a izbutit Dinamo Pitești în returul cu Toulouse, 5-1 după 0-3, și au dorit să-i vadă pe viu pe realizatorii miracolului.

Pe "Stade Vélodrome", elevii antrenorului Ștefan Vasile au disputat două partide: 0-2 cu Olympique și 3-1 cu Admira Viena, în finala mică. "Prințul din Trivale" a înscris o dată, cu Marseille, cu un șut de la 25 de metri. Surprinzător, reușita i-a fost anulată pentru ofsaid!

Dobrin, ochit de Herrera

Deși oficial nu și-a trecut numele pe tabelă în acel turneu, Gicu a fost românul care a vrăjit cel mai mult asistența. Iar în tribune s-au aflat numeroși reprezentanți ai unor mari cluburi de pe continent.

Printre aceștia, și doi emisari de la Inter Milano. La mijlocul anilor '60, squadra lui Herrera domina fotbalul mondial, având în componență superstaruri precum Mazzola, Suarez, Corso, Jair, Faccheti sau Picchi.

Cu toate acestea, un fotbalist extrem de tehnic și de tânăr precum Dobrin le făcea cu ochiul milanezilor. Aceștia îl urmăriseră și în amintitul duel Italia - România 3-1, iar după terminarea turneului de la Marseille i-au abordat pe conducătorii piteștenilor.

2 milioane de dolariși o instalație de nocturnă ar fi oferit Real Madrid în 1972 în schimbul lui Dobrin. Cel care s-ar fi opus a fost Nicolae Ceaușescu, care-l considera "bun național" pe "Prințul din Trivale"

Le-a fost frică

S-ar fi avansat inclusiv o sumă de transfer, 250.000 de dolari, o avere la acea oră! Totuși, oficialii grupării argeșene n-au dorit să demareze negocieri în adevăratul sens al cuvântului, de teama eventualelor represalii la revenirea în țară.

„Vorbim despre finalul anului 1966, doar cine n-a trăit atunci își poate închipui că era simplu să stai la masă cu niște străini, în Franța... Foarte, foarte puțină lume a aflat de interesul lui Inter pentru Gicu, dar el a fost cât se poate real", a confirmat antrenorul care l-a descoperit pe "Gâscan", Leonte Ianovschi, cu puțin timp înaintea decesului survenit în 2014.

+12 FOTO

RFG - România 1-0 (0-0) - A marcat: Seeler (72')

RFG: Tilkowski - Lutz, Schnellinger, Szymaniak, Weber - Höttges, Grabowski (76' Held) - Ulsaß, Seeler, Overath, Hornig. Selecționer: Helmut Schön

România: M. Ionescu (Petrolul) - C. Popa (Dinamo), Hălmăgeanu (Steaua) / 69' I. Nunweiller (Dinamo), Coe (Rapid), M. Mocanu (Petrolul) - V. Gergely (Dinamo), Dobrin (FC Argeș) - Pârcălab (Dinamo), M. Dridea (Petrolul), Al. Badea (Petrolul), S. Avram (Steaua). Selecționer: Ilie Oană

Stadion: "Sud-West" (Ludwigshafen). Spectatori: 62.000. Arbitru: Franz Mayer (Austria)

47 de selecțiiși 6 goluri a strâns Dobrin la prima reprezentativă, în perioada 1966-1980

Președintele Klaus Iohannis dă undă verde sportului: „Competițiile se pot relua de la 1 iunie, dar fără spectatori!”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (9)
badeadorian
badeadorian  •  01 Iunie 2020, 18:58

GICU Dobrin a fost un GIGANT in fotbal !!! Daca se nastea in 1970 si dupa 1990 avea sansa sa joace la Real Madrid povestea minunata a acestui fotbalist ar fi devenit fabuloasa !!! Avea alta pregatire si poate mentalitate ... nici nu vreau sa ma gandesc ce putea face acest fotbalist genial care dribla doi fundasi si in cabina de lift !!!

854605894625108
Silviu Apostol  •  01 Iunie 2020, 17:47

Dupa jocul contra lui DOBRIN , fundasul german Szimanyak a fost scos din lotul Germaniei !

10157657636919049
Ion Saliu  •  01 Iunie 2020, 14:53

Vad programrile canalelor TV din Romania acum, in timpul pandemiei COVID-19. Transmit o groaza de reluari din campionate Occidentale sau Cupe Europene. In 90% din reluari, sunt meciuri ***... Barca, Real, Juve, ManUnited, Bayern, etc., etc., etc. Poate 10% mai multe pase precise, suturi mai precise, goluri mai spectaculoase, actiuni mai rapide... greseli mai putine... dar si faulturi mult mai dure si greu de privit! Cred ca meciuri cu Dobrin "Gascanul" ar fi mai interesant de privit in reluare... chiar de privitori straini "unbiased"...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează