FOTBAL  »  NATIONALA  »  CAMPIONATUL MONDIAL

România, Bulgaria, Serbia și Grecia vor să organizeze Mondialul din 2030!

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat vineri, 02 noiembrie 2018 15:07

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a fost prezentă vineri la summit-ul de la Varna unde s-a propus organizarea comună a Campionatului Mondial din 2030 în România, Bulgaria, Serbia și Grecia.

Liderii celor 4 țări au vorbit în detaliu despre acest subiect la Varna. "Prin intermediul sportului, cooperarea dintre cele 4 țări se va adânci și mai mult. De aceea vom lua în calcul să găzduim un eveniment sportiv major", a spus primul-ministru Greciei, Alexis Tsipras.

Chiar Cupa Mondială din 2030 ar urma să fie luată în calcul pentru a fi găzduită de cele 4 țări. "Așa cum Bulgaria și Italia au găzduit Campionatul Mondial de volei în urmă cu o lună, putem găzdui Cupa Mondială de fotbal în cele 4 țări", a spus Boyko Borisov, premierul Bulgariei.

Totuși, țări importante s-au înscris deja pentru găzduirea turneului final din 2030. Grupul sud-american Uruguay - Argentina - Paraguay și-a anunțat candidatura pentru organizarea CM.

În altă ordine de idei, România va găzdui 4 meciuri de la Campionatul European din 2020.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (4)
andy_dm
andy_dm  •  02 Noiembrie 2018, 21:02

S-au trezit fix cele mai sarace tari din Europa, mai lipseau doar Albania si Republica Moldova din ecuatie. Impreuna nu au PIB-ul cat o tara de mana a doua din Vest.

claudiu.h12
claudiu.h12  •  02 Noiembrie 2018, 16:50

ce glume are Veorica! o autostrada de la est la vest si una de la nord la sud, fara pauze, nu isi propune doamna prim??

alb_rosu_in_vn
alb_rosu_in_vn  •  02 Noiembrie 2018, 16:47

Mi se pare o idee buna. O sustin.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează