FOTBAL  »  NATIONALA  »  PARAGUAY - ROMÂNIA, 11 IUNIE, ORA 23:00, TVR, RADIO GSP ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Sandu: "Meciul cu Albania ne-a tras înapoi, încă avem şanse mici de calificare"

Mircea Sandu aşteaptă ca Hagi să accepte postul de selecţioner al naţionalei
Mircea Sandu aşteaptă ca Hagi să accepte postul de selecţioner al naţionalei

Articol de GSP - Publicat joi, 09 iunie 2011 00:00 / Actualizat joi, 09 iunie 2011 10:40

Mircea Sandu nu se lasă entuziasmat de victoria, 3-0, cu Bosnia, a tricolorilor şi spune că naţionala are şanse mici de a ajunge la turneul final din 2012. Meciul cu Albania de la Piatra Neamţ (1-1) este motivul pentru care România nu mai este favorită la calificare

 

"Şansele noastre au fost mici încă după primul meci cu Albania. Am spus de atunci că e departe calificarea pentru 2012. E la fel de departe şi după meciul cu Bosnia. A fost un meci excepţional al echipei naţionale ca şi dăruire. Asta e foarte important, să te dăruieşti 90 de minute, să alergi 10 kilometri cu scop, nu în jurul terenului", a spus Sandu.

Preşedintele Federaţiei a vorbit şi despre posibila venire a lui Hagi pe banca tehnică. "Am spus-o din 2010 că nu trebuie să ne mai fixăm obiective nerealizabile. Sunt convins că obiectivul 2016 se va realiza şi mai departe, 2018, 2020. E problema lui Hagi dacă îşi fixează ca obiective 2012 sau 2014. Ar fi excepţional şi ar fi şi răsplătit pentru asta", a spus Sandu, conform Adevărul.

"Până pe 13 trebuie să îmi dea răspunsul. Deocamdată discutăm de Hagi, dacă anunţam alt nume, vă spuneam că acel nume se va ocupa. Hagi împreună cu Puiu Iordănescu vor face strategia pe termen mediu şi lung. Ei vor face planurile tactice, iar Hagi va pune în practică tot ceea ce vor discuta. Hagi va fi cel care va conduce echipa de pe bancă. Cred că vor găsi strategia cea mai bună pentru echipa naţională. Hagi va avea 90 la sută responsabilitate pe prima echipă"

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
m3lku
m3lku  •  09 Iunie 2011, 20:42

cine te-a mintit pe tine ca ceausescu a construit 95% din ce exista in tara asta ca infrastructura? news for you: 95% din soselele si caile ferate din romania au fost construite inca de dinainte de razboi, ceausescu doar a construit niste fabrici care nu mai produc nimic (inca de dinainte de 89) si niste blocuri in care nu se poate locui de mici ce sunt. ceausescu a construit 100 de km de autostrada, mai putin (jumate) chiar si decat guvernarile post-decembriste.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează