FOTO Topul ţărilor unde femeile practică des topless-ul și nudismul

Articol de GSP vineri, 25 august 09:29

Institutul de sondaj francez Ifop a realizat un clasament mai puţin obişnuit, pentru a afla în ce ţară practică cel mai frecvent nudismul pe plajă şi topless-ul.



Sondajul a fost realizat pe internet, în perioada 6-9 iunie în SUA, Marea Britanie, Franța, Italia, Canada, Spania, Germania și Olanda, pe un eșantion de 1.000 de femei din aceste țări cu vârsta de peste 18 ani.

Pe primul loc s-au clasat femeile din Spania, 49 la sută declarând că și-au scos sutienul cel puțin o dată pe plajă. Ele au fost urmate de femeile din Germania (41 la sută) și Olanda (35 la sută). Ibericile ocupă prima poziţie și în ce privește femeile care au recunoscut că au practicat nudismul măcar o dată în viață (25 la sută), fiind urmate de Germania (21 la sută) și Olanda (13 la sută).

Surprinzător, SUA şi Canada se află pe ultimele două locuri ale clasamentului, cu doar 11 la sută dintre femei care au declarat că au făcut topless și 7 la sută în cazul celor care au practicat nudismul. Conform Ifop, această diferență față de femeile din Europa este normală și se datorează legislației mai restrictive din Canada și SUA, unde goliciunea integrală tinde să fie asociată cu sexul.

 Topul ţărilor unde femeile practică des topless-ul și nudismul