Articol de GSP - Publicat duminica, 07 august 2022 14:18 / Actualizat duminica, 07 august 2022 16:03
Cătălin Oprișan, editorialist GSP și unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din România, a fost invitat în al 3-lea episod al podcastului „Profu' de Sport”, noul proiect special lansat de Gazetă, realizat de redactorul-șef Cătălin Țepelin.
Jurnalistul a povestit cum Gică Popescu, pe vremea când evolua în tricoul Barcelonei (1995-1997), îi trimitea personal revista „Don Balon”, care apărea săptămânal în Spania.
Revista „Don Balon”, cu Tarom-ul, via Gică Popescu
- Eu mi-aduc aminte la începuturile mele de cititor de presă de sport, eram fascinat de ultima pagină din Sportul Românesc, unde Gabriela Dima transmitea Clausura și Apertura din Argentina. Înțeleg că era fata ambasadorului sau ceva de genul acesta. Îți dai seama, scria cineva din redacție, nu Gabriela Dima, dar pentru mine, era o „fata morgana”, o chestie absolut genială.
- Da, da (râde). Gică Popescu mi-a trimis un an, personal, „Don Balón”.
- Cum așa?
- Luam 783, plecam de la Unirii până la aeroport și, acolo, mă întâlneam cu comandantul cursei București- Barcelona, care avea un plic cu patru „Don Balón”, primeam o dată pe lună, că nu putea nici ăla să se întâlnească în fiecare săptămână cu Gică Popescu. Dar acolo erau multe reportaje, nu se perimau materialele. Mă interesau pentru poze, le furam, că nu erau drepturi de autor pe atunci. Mamă, aveai cinci poze cu Gică Popescu în tricoul Barcelonei...
- Bine, cred că și pentru ei era un mod de a ține legătura cu țara și de a-și crește cumva importanța aici.
- Clar. Tu știai că el a dat gol și îl luai: „Gică, ai dat două goluri la Barcelona, dă-mi și mie o poză, să te pun și eu pe prima pagină”. Și îți mai trimiteau ei câte una în pliculeț.
- Practic, ei își făceau PR singuri. Nu ca acum, când au echipe întregi în jurul lor.
- Exact! Apoi, am trecut ușor și către Portugalia, începuseră să meargă acolo Marcel Sabou, Timofte, Panduru. Era bine că aveai ce scrie. Că-i mai vedeai pe ăia care erau pe Belgia că-și rod unghiile. Tu tot timpul aveai ceva: unul se accidenta, unul semna un nou contract, unul băga divorț.
- Ziarist român, vorbitor de limbă spaniolă și cunoscător al fotbalului din Peninsulă...erai full-time ocupat, pentru că era marfă destulă.
- Era și un picuț cam greu. Ăia care se ocupau de Belgia aveau acolo doi jucători, închideau pagina și sănătate! La noi mai apărea un breaking-news, apărea ceva, te prindea ceva la 6 seara...
- Se mai transferau, mai plecau, venea Denis Șerban, se întorcea Cătălin Munteanu.
- Și de acolo începeau legăturile cu toate ziarele locale, care era cel mai important lucru posibil. Că până să ajungă barosanii de AS și Marca, erau „El Diario de Albacete”, „La Gaceta de Salamanca”. Ăia erau primii care îi așteptau la aeroport, de exemplu. Tu începeai să-i suni să le ceri poze si informații, iar ăia se agățau și ei de noi, că ziceau: „Joacă ăsta la noi trei ani, se duce la echipa națională, de unde să luăm știri si poze?”. Era mană cerească, ne ajutam unul pe altul. Eu n-aveam mail de Gazetă, aveam o adresă cu Mijatović, ăla era mail-ul meu. Eu am fost mort după Predrag Mijatović.
- Cum le-ai amestecat așa? Trimiteai scrisori la PSV Eindhoven, erai fan Barcelona, Mijatović venea de la Valencia...
- Le-am amestecat. Mijatović era geluit tot, mânca gumă. Când apărea, spuneam: „Mamă, ăsta e jucător de fotbal, tăticule?” A greșit el apoi că s-a dus la Real Madrid, dar asta-i altă problemă (râde).
Urmărește integral episodul #3 din podcastul „Profu' de Sport”:
Citește și:
Cătălin Oprișan, în podcastul „Profu' de Sport”: „Mutu suferă că România îl numește drogat”
