Articol de Marian Ursescu, Raed Krishan (foto), Luminița Paul - Publicat luni, 12 aprilie 2021 20:49 / Actualizat marti, 13 aprilie 2021 12:39
Ilie Dragomir, considerat de mulți cel mai talentat și spectaculos boxer pe care l-a avut România, trăiește la 64 de ani o bătrânețe complicată ♦ Multiplul campion național și medaliat cu bronz european în 1979 își duce zilele dintr-o pensie infimă, într-o casă minusculă și dărăpănată din Ferentari ♦ Fostul sportiv suferă de degenerare neurologică, boală care îi afectează memoria pe termen scurt
Ilie Dragomir are 64 de ani și o medalie de bronz europeană într-o valiză pierdută. Are, de asemenea, un certificat de handicap și o pensie de 936 de lei. Și tu îl poți ajuta, donând în campania GSP - "Inima Sportului"!
În anii ‘70-‘80, umplea sălile la galele de box. Nu e o exagerare, ci partea reală și pitorească din viața unui fost sportiv care astăzi uită cele mai banale fapte cotidiene și care trăiește dintr-o pensie de 936 de lei. Are în palmares o medalie de bronz europeană, în 1979, la Koln, la categoria 60 de kilograme, și un sac imens cu povești despre vremuri care acum par aproape ireale.
Inima Sportului | Ilie Dragomir si testul picat al telefonului
FOTO: Ilie Dragomir pozând în curtea din Ferentari cu două dintre cele mai dragi cupe ale sale
"Am un handicap accentuat din cauza boxului. Am, așa, momente când stau mai mult timp să-mi aduc aminte de un cuvânt, uit foarte repede", povestește Ilie Dragomir, așezat pe un scaun lângă masa rotundă pe care stau cupe aurii și cutii cu medicamente.
"De exemplu, pun telefonul pe masă", adaugă, arătând spre mobilul aflat câțiva centimetri mai încolo, "să văd dacă-l uit înainte să plec. Și-l uit. Dacă mă vede cineva cum mă manifest, când iau tramvaiul sau merg o stație și îmi aduc aminte că l-am uitat... Dau din mâini, trebuie să mă filmeze cineva, mori de râs. Dar eu fac de nervi, că-mi pare rău", explică bărbatul în vârstă de 64 de ani, cu un amestec de ciudă și umor amar.
Amintirile cele mai vii sunt cele vechi și foarte vechi. Ale lui și ale celor care l-au cunoscut. Un personaj aparte, a cărui carieră ar fi meritat mai multe podiumuri, mai mult panaș. El însă, boem, iubitor de viață, a preferat iubirea necondiționată a publicului, căruia i-a oferit seri de show și de victorie la Centura de Aur.
"Ilie Dragomir? A fost unul dintre cei mai talentați boxeri pe care i-a avut România. Așa îl făcuse mămica lui, era născut pentru box", îl caracterizează spontan Constantin Dumitrescu, cel mai vârstnic medaliat olimpic al României, care l-a antrenat pe fostul pugilist. "La Centura de Aur, în galele în care participa el, lumea era înnebunită. Când se termina meciul lui, se goleau jumătate din tribune, fără exagerare", spune și Rudel Obreja, medaliat mondial și european.
Paragină pe Strada Veseliei
Pensionat în 2004 de la Dinamo, Dragomir trăiește în Ferentari, pe o stradă cu nume ușor ironic, Veseliei, în casa copilăriei, cu acoperișul stricat și un aer de paragină. "Stați să mă așez mai într-o parte, să nu se vadă televizorul ăsta vechi", rostește, rușinat, arătând spre un aparat cum rar se mai găsesc în casele bucureștene.
Ceva mai încolo, un cuptor cu microunde, care la vremea lui trebuie să fi fost o adevărată senzație, azi e aproape obiect de muzeu. Doar afară, câteva ghivece cu plante înflorite, roșii și vișinii, fac legătura cu numele străzii. "Le-a pus nora", explică Dragomir, apoi se întoarce derutat: "M-a sunat un băiat mai devreme, nu mai știu cum îl cheamă, vreți să-i dați un telefon, să-l întrebați ce voia de la mine?".
"Plecam de la Dinamo și până la prima stație făceam trei sferturi de oră, oamenii mă opreau să le dau un autograf, să mă mai întrebe câte ceva, erau mulți care mă complimentau sau doreau să afle la ce competiții mai boxez"
Ilie Dragomir
"Ilie Dragomir făcea show în ring, avea un joc de picioare uluitor. Își bătea joc de cubanezi, îi lăsa prin corzi la Centura de Aur. Tot ceea ce a făcut a făcut prin talent"
Rudel Obreja
- Oricât de mici ar părea, sumele donate de cititorii GSP vor însemna enorm pentru cei care așteaptă o mână de ajutor din Inima Sportului
- Dacă știți cazuri de sportivi cu probleme și credeți că ar putea fi ajutați prin campania Inima Sportului, ni le puteți semnala la adresa de email [email protected]
- sumele donate pe GSP.ro sunt colectate în contul Fundației Ringier și apoi direcționate către cei în nevoie. Fundația Ringier este o organizație non-profit ce aparține de grupul Ringier, cea mai mare companie media elvețiană, care deține în România, printre altele, și brandul Gazeta Sporturilor
"Când boxam eu, se vindeau 10.000 de bilete"
Lumea l-a aplaudat și i-a admirat stilul neobișnuit, fără gardă, cu eschive instinctive și un extraordinar joc de picioare
Pe rafturile de deasupra patului se amestecă trofee, bibelouri, pungi de plastic și două coșuri de răchită împletite. O diplomă ascunde o bucată de pernă, iar Ilie Dragomir arată cu mâna spre o cupă anume. Cu aceea ar vrea să fie fotografiat. "Îmi place mie, are o coroană în vârf, am primit-o în Anglia", explică fostul pugilist.
"Aveam mai multe trofee, medalii. Erau într-o valiză, le pusesem acolo când m-am mutat odată, dar valiza s-a pierdut". Între distincțiile dispărute se găsea și medalia de bronz cucerită în 1979, la Campionatele Europene de la Koln. Singura sa reușită de asemenea valoare, deși a fost considerat unul dintre cei mai dăruiți cu talent boxeri de la noi.
Care e mai tare din cartier
Un talent dezvăluit devreme, încă de când s-a îndreptat spre sport, în copilărie. "Aici, pe stradă, în capăt, e stadionul Electromagnetica, e și asociația sportivă. Școala mea era pe Doinei, pe Sălaj, la 130, veneam de acolo și vedeam mai mulți copii care făceau sport. Erau mai multe discipline, și tenis, și handbal, mă uitam la toate și era normal să ajung la sport. Antrenorul de box m-a îndemnat să-mi pun mănușile să vedem care e mai tare din cartier, ăsta era stilul lui", rememorează nea Ilie.
"Frate-miu făcea box, a fost foarte tare, la 71-75 de kilograme, era cu trei ani mai mare ca mine și a boxat cu Simon Mircea", adaugă, referindu-se la Mircea Șimon, medaliatul cu argint olimpic de la Montreal 1976, după o finală a greilor cu celebrul cubanez Teofilo Stevenson.
Mintea sare de la o secvență la alta, de la un moment la altul, capitolele se amestecă, iar prezentul e singura incertitudine. Fostul pugilist suferă de o formă de degenerare neurologică, afecțiune care i-a afectat memoria pe termen scurt. "Astea sunt amintirile pe care le am, cât mai pot să le am, pe astea pot să le duc", spune Dragomir.
"Îmi ziceau ăștia: "Ești handicapat, dar îți merge gura!". Păi, pe astea le știu, dar dacă mă întrebi ce am mâncat ieri sau ce am făcut de dimineață, nu mai știu. Câteodată mă chinui să-mi aduc aminte câte un cuvânt. Înainte cunoșteam istoria, mi-a plăcut, dar dacă nu exersezi... Mi-a spus doamna doctor să caut să învăț poezii. Înainte o citeam o dată și o știam".
"A fost domnișoara sclipitoare a boxului românesc!"
FOTO: Ilie Dragomir (dreapta) și una dintre eschivele care l-au făcut celebru în anii '80
Înapoi în trecut. Constantin Titi Dumitrescu este cel mai în vârstă medaliat olimpic al României. Boxerul care la JO de la Melbourne 1956 obținea medalia de bronz la categoria 63,5 kilograme a împlinit pe 14 martie 90 de ani. Nea Titi l-a antrenat pe Ilie Dragomir în cariera sa și vorbește cu mare plăcere despre fostul său elev. "Ilie Dragomir? A fost unul dintre cei mai talentați boxeri pe care i-a avut România. Așa îl făcuse mămica lui, era născut pentru box, numai că era un boxer comod. Nu era muncitor. El a fost domnișoara sclipitoare a boxului românesc", spune Constantin Dumitrescu.
Apoi, medaliatul olimpic continuă: "Nu avea un fizic pentru box, însă talent avea ca nimeni altul! Nici nu a avut o carieră lungă, cred că l-am antrenat vreo trei-patru ani".
Acest talent special l-a transformat într-un favorit necondiționat al publicului în anii ‘70-‘80. "Când boxam eu, se vindeau bilete la speculă. Era sala de 6.000 de persoane și se vindeau 10.000. Așa era înainte. Lumea venea să mă vadă și apoi pleca. Cred că în 1984, înainte de Jocurile Olimpice de la Los Angeles, când au anunțat că Ilie Dragomir nu mai boxează, toată sala a făcut "Ohh!" și au plecat toți, s-a golit", developează el un moment emoționant.
"Cel mai talentat boxer pe care l-a avut România!"
Și nu e laudă goală. Fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, l-a prins și el urcând în ring pe Ilie Dragomir. Chiar au fost la competiții importante împreună, deși e mai mic cu 9 ani decât Dragomir. "Eu am văzut box, pot spune, de pe la 12 ani. Din 1977 nu am lipsit de la niciun turneu care se desfășura în București. Mergeam la Centura de Aur, în fiecare an. Mi-l aduc aminte pe Ilie Dragomir. Nu exagerez cu nimic, a fost cel mai talentat boxer pe care l-a avut România!", declară Rudel Obreja.
"Ilie Dragomir făcea show în ring, avea un joc de picioare uluitor. Își bătea joc de cubanezi, îi lăsa prin corzi la Centura de Aur! Tot ceea ce a făcut a făcut prin talent. Sincer, nici nu prea știa să stea în gardă. El se ducea cu brațele jos în fața adversarului, dar avea un talent incredibil. Când ajungea pumnul în fața lui, se eschiva imediat și loveai în gol", își amintește Rudel Obreja.
"La Centura de Aur, în galele în care participa el, lumea era înnebunită. Când se termina meciul lui, se goleau jumătate din tribune, fără exagerare. Am fost cu el la Europene, într-un an, am făcut și sparringuri, valoare mare, ce mai!", a încheiat Obreja.
Ce îl făcea însă să fie atât de deosebit?
"Valentin Vrânceanu îmi spunea că el nu știe cum boxam eu, cine m-a învățat. Boxam foarte riscant, când zicea lumea că mă lovește, eu făceam ceva în ultimul moment și mă eschivam. Le-am spus că sunt ale mele, loviturile, că dacă faci jumătate de pas greșit, cazi tu. Dacă primesc pumni, eu gândesc mai rău ca un șahist. Dacă îmi dă el una, eu să îi dau și mai tare, pe reacție, pe viteză, în felul asta gândesc meciul. Eu căutam să fac spectacol", povestește Ilie Dragomir, privind spre cupa aurie cu coroană roșie în vârf.
Atacul la ficat
Și încă un lucru. "Eu am fost stilul de boxer care am încercat să dau mult la ficat. De ce? Am jucat fotbal, aici, pe stadion și când a fluierat maestrul că gata, un coleg de-al meu mi-a dat o minge în ficat. M-am întins pe gazon și căutam aer, era cerul senin și frumos, credeam că plec pe lumea cealaltă că nu mai puteam să respir. Și așa mi-am dat seama, mai ales că eram și stângaci, aveam prioritate să dau în ficat", descrie Dragomir unul dintre secretele stilului său atât de aplaudat.
Urmele lăsate însă de anii de box apasă acum, la senectute. În plus, a suferit în urma unui accident de mașină, în 1989. "De aici e problema cu piciorul, am făcut luxație de femur. Eram în față, în dreapta, a intrat tot motorul și stâlpul, m-a scalpat aici", povestește, arătând un loc deasupra sprâncenei drepte. "O să zică lumea că am semnul asta de la box, dar am fost scalpat atunci, la accident".
Genunchiul stâng e cel mai afectat. "O să fiu ca Robocop", explică, zâmbind pe jumătate. "Îmi trebuie proteză la genunchi, la șold și recent mi-au spus că va trebui să-mi pună și la celălalt șold. Umărul are și el probleme, am pierdut două meciuri pentru că-mi sărea, în felul asta pun proteză și la cot. Trebuie să mai glumim!", subliniază fostul boxer.
Un an lipsă, pensie mai mică
"Prima dată m-am pensionat pe caz de boală, după ce am terminat activitatea la Dinamo", rememorează el. "Am trecut în rezervă, m-am pensionat cu 260 de lei, în 2004. Acum am 936 de lei". A lucrat în Ministerul de Interne "14 ani, fără o lună-două. Mi-a zis cineva că dacă ai zece ani, poți să te pensionezi, apoi a venit decizia cu 15 ani. Dacă aveam 15 ani, intram în altă grilă de pensii. Asta a fost situația".
După ce a plecat din minister, "am fost la Partida Romilor, consilier sportiv. Îi îndemnam să meargă la sport, nu numai la box. În felul ăsta am stat acolo, din 2000. Acum sunt zăpăcit, că s-au făcut restructurări și au început cu noi, hodorogii", explică Dragomir.
"Când m-am apucat de sport, m-am gândit că am un viitor asigurat și mi-am periclitat sănătatea, poate chiar și viața. Nu știu cum să pun problema, eu nu vreau milă, nu mi-a plăcut, dacă am avut, am dat la toți. Dacă văd pe cineva care nu are, îmi strică ziua", încheie el, stingher. În spate, e televizorul vechi, în marchiza casei cu două camere, o cratiță albastră în cuptor, iar afară ghivecele cu flori roșii și vișinii pe care a uitat să le ude.
"Cum să nu te țin minte?"
Ilie Dragomir îți amintește cum l-a lăudat la un moment dat Cristian Țopescu, cunoscutul jurnalist și comentator tv. "Boxam cu un cubanez, iar Cristian Țopescu spunea: "Priviți acest talent, este un Cassius Clay al României!". După Revoluție m-am dus să-mi iau și eu casetele mele de la TVR și era Cristian Țopescu, îi lua un interviu lui Carmen Bunaciu. M-am apropiat și i-am zis: "Sunt Ilie Dragomir, nu știu dacă vă mai aduceți aminte de mine" și s-a supărat, ca și cum l-am înjurat. "Cum adică să nu te țin eu minte pe tine?", mi-a răspuns". Până la urmă, nu a reușit să găsească imaginile, i s-a spus că multe casete au ars la Revoluție.
"Eu am ajuns să fiu cunoscut pentru că nu au avut arbitrii ce să-mi facă, nu aveau cum să mă fure, boxam atât de clar încât nu aveau ce să-mi facă, trebuia să-mi ridice mâna"
"Am avut mulți antrenori și de la fiecare am învățat câte ceva. Cel mai bun cred că a fost Mihai Voinea, apoi a fost Titi Dumitrescu, un mare antrenor al boxului românesc. El, Constantin Nour și cel de la Steaua, Ion Chiriac"
"Doroftei a făcut performanță pe bune și la amatori, a fost tipul de om care a muncit foarte mult. Dorel Simion a fost mai talent decât Marian, mai meseriaș, așa. Marian a muncit"
Ilie Dragomir
